Social Media

ECONOMIC

Pavelele pe Regală clămpăne din nou

Timp de citire: 3 minute

• nu a trecut nici o lună de la reparaţiile făcute în cadrul contractului încheiat de Primărie cu firma “Cricons” Galaţi • conducerea Primăriei spune că reparaţiile sunt în perioada de garanţie şi că se vor lua măsuri pentru remedierea problemelor
 
Fixarea pavelelor de pe trotuarul străzii Mihai Eminescu, astfel încât să nu se mai mişte sub picioarele trecătorilor, pare o misiune imposibilă. După cum prea bine se ştie, toţi brăilenii care au trecut prin zonă, în ultimii 4-5 ani, au observat cum, pe anumite porţiuni ale trotuarelor de pe ambele părţi ale străzii plăcile sunt dislocate şi clămpăne sub paşii trecătorilor. Mai mult, unele sunt poziţionate în aşa fel încât pietonii neatenţi riscă să se împiedice de ele, iar pe timp ploios apa adunată sub pavelele mişcătoare împroşcă în toate direcţiile. La începutul lunii aprilie se părea că, cel puţin pentru o perioadă, trecătorii nu se vor mai confrunta cu aceste neajunsuri. Asta după ce, în ultimele zile ale lunii martie, o echipă de muncitori a desfăcut toate pavelele cu probleme şi a refăcut patul de nisip de sub ele, astfel încât să poată fi fixate mai bine pe poziţie. Cotidianul nostru avertiza încă de atunci că soluţia aceasta este doar provizorie pentru că, în timp, este foarte posibil ca nisipul să se “spele” din nou, astfel încât plăcile de granit să înceapă iar să se mişte. Ceea ce anticipasem atunci s-a întâmplat după nici o lună de la acele reparaţii. Deja, plăcile de pe trotuare s-au dislocat şi sunt la fel de mobile, iar asta se întâmplă cu precădere în dreptul burlanelor, acolo unde curge foarte multă apă când plouă, afectând patul de nisip de dedesupt.
Conducerea Primăriei ne-a informat că a luat notă despre problema în cauză şi că lucrările de reparaţii sunt în perioada de garanţie, motiv pentru care trebuie să se intervină în timpul cel mai scurt pentru remedierea situaţiei. “Lucrarea e în garanţie şi intră în sarcina firmei care a făcut reparaţia să execute corecţiile necesare”, ne-a declarat viceprimarul Alexandru Jantea.
După cum v-am mai informat, fixarea pavelelor de pe Str. Mihai Eminescu (fosta Regală) a fost inclusă în contractul de reparaţii stradale prin plombări executat în prezent de firma “Cricons” Galaţi. Reprezentanţii Primăriei ne-au explicat că s-a prevăzut doar o fixare pe pat de nisip a plăcilor dislocate, astfel încât costurile intervenţiei să fie cât mai mici. “Ca să putem face o rezolvare pe termen lung a  problemei ar trebui identificată cauza care duce la dislocarea plăcilor, iar pentru asta e nevoie să se intervină asupra fundaţiei şi deja intrăm la o altă categorie de costuri, ce presupune încheierea unui contract separat”, ne declara, la începutul lunii aprilei, Marius Termegan, directorul Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei Brăila.

ECONOMIC

Facturile la energie ar putea crește în perioada următoare

Publicat

în

Facturile la energia ar putea crește în perioada următoare

Facturile la energia electrică plătite de consumatorii casnici ar putea crește în perioada următoare cu valori cuprinse între 10% și 22%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit estimărilor prezentate de ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță.

Oficialul spune că evoluția este vizibilă în ofertele publicate de furnizorii de energie pe platforma Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).

Prețurile diferă însă de la un furnizor la altul, iar valoarea facturii depinde și de contractul încheiat de fiecare consumator.

Ofertele de pe platforma ANRE indică prețuri mai mari

Dumitru Chisăliță a explicat că furnizorii își publică ofertele pe platforma ANRE, iar acestea pot ajunge ulterior să se regăsească în contractele încheiate cu consumatorii.

„Pe partea de energie electrică, există, în momentul de faţă, o creştere a preţurilor care este vizibilă pe site-ul ANRE-ului, adică, acolo unde se pun ofertele. (…) Şi, ca atare, da, discutăm de o creştere a preţurilor la energie electrică pentru consumatorii casnici”, a declarat ministrul Energiei.

Potrivit acestuia, în funcție de furnizor și de condițiile contractuale, majorarea facturilor ar putea fi cuprinsă între aproximativ 10% și 22%.

Ministrul a subliniat că nu toți consumatorii au același preț și că evoluția depinde de contractele existente și de ofertele disponibile pe piață.

Ce se întâmplă cu facturile la gaze

În ceea ce privește gazele naturale, Dumitru Chisăliță a declarat că facturile consumatorilor casnici nu ar trebui să fie mai mari decât cele de anul trecut, dacă nivelul consumului rămâne similar.

Potrivit ministrului, pentru gazele naturale există în prezent un mecanism de reglementare aplicabil până la 31 martie 2027, care ar trebui să mențină prețul final la un nivel apropiat de cel din perioada precedentă.

„În mod normal, facturile n-ar trebui să fie mai mari”, a explicat ministrul Energiei.

Așadar, în timp ce pentru consumatorii casnici sunt estimate posibile creșteri ale costurilor cu energia electrică, situația ar urma să fie diferită în cazul gazelor naturale, unde prețurile sunt în continuare influențate de mecanismul de plafonare.

Estimările privind o posibilă creștere cu până la 22% au la bază ofertele și datele disponibile în prezent pe platforma ANRE, iar impactul concret asupra facturilor va depinde de furnizorul și contractul fiecărui consumator.

Citește articolul complet

ECONOMIC

Munca „la negru” în construcții. Trei luni de controale și amenzi de 260.000 de lei

• Campania Națională la care au participat inspectorii de muncă brăileni s-a desfășurat în perioada iulie-septembrie 2026 • au fost vizați angajatori brăileni din domeniul construcțiilor, ITM Brăila aplicând zeci de sancțiuni contravenționale, inclusiv amenzi

Publicat

în

Război total muncii nedeclarate („la negru”). Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila a efectuat, în perioada 1 iulie – 30 septembrie 2026, acțiuni de control la angajatori care desfășoară activități în domeniul construcțiilor și a aplicat 36 sancțiuni contravenționale dintre care opt amenzi în cuantum de 260.000 de lei.

Controalele fac parte din Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă de către angajatorii care desfăşoară activităţi în domeniile: „Construcții clădiri” (cod CAEN 41), „Lucrări de geniu civil” (cod CAEN 42) și „Lucrări speciale de construcții” (cod CAEN 43).

În domeniul relațiilor de muncă (RM) au fost verificați 18 angajatori brăileni și s-au aplicat 11 sancțiuni contravenționale, dintre care șase amenzi în valoare de 249.500 lei (două amenzi în valoare totală de 240.000 lei pentru muncă nedeclarată – șase persoane prestau activitate fără a avea încheiat contract individual de muncă și patru amenzi în valoare totală de 9.500 lei pentru nerespectarea prevederilor privind timpul de muncă).

Dintre cele mai frecvente neconformități întâlnite în domeniul relațiilor de muncă menționăm: munca nedeclarată; nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; Lipsă certificat medical la angajare.

În domeniul securității și sănătății în muncă (SSM) au fost verificați 14 angajatori și s-au aplicat 25 de sancțiuni contravenționale, dintre care două amenzi în valoare totală de 10.500 lei.

Dintre cele mai frecvente neconformități în domeniul securității și sănătății în muncă, identificate de inspectorii de muncă, cu ocazia vizitelor de control în șantierele temporare de construcții, menționăm: neutilizarea de către lucrători a echipamentului individual de protecție în concordanță cu riscurile existente la locul de muncă; neverificarea de către angajatori a modului în care lucrătorii utilizează echipamentul individual de protecție acordat; neasigurarea semnalizării de securitate și/sau sănătate la toate locurile de muncă din incinta șantierului; neîntocmirea evidenței zonelor cu risc ridicat și specific; nedesemnarea și instruirea lucrătorilor care aplică măsurile de prim ajutor, prevenirea și stingerea incendiilor și evacuarea lucrătorilor în caz de pericol.

„În scopul verificării modului în care angajatorii respectă cerințele obligatorii în domeniul relațiilor de muncă, dar și cerințele minime de securitate și sănătate în muncă pentru crearea unor locuri de muncă sigure și sănătoase în șantierele temporare, acțiunile de control vor continua și în perioada următoare”, a declarat Liviu Arhire, inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧