• este vorba de programul cultural „Brăila, muzeul de pe stradă. Povești de altădată”, coordonat de muzeograful Geta Șerbănescu, și programul „Brăila monumentală”, coordonat de muzeograful...
• după cum a postat personal pe rețelele de socializare, șeful Consiliului Județean Brăila, Francisk Iulian Chiriac, a mers personal în laboratorul echipei de robotică a...
• consilierii municipali au aprobat, recent, indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea sistemului de încălzire al Școlii Gimnaziale ”Ion Creangă” din Municipul Brăila • valoarea totală a proiectului...
• atletul de la CSM Brăila a realizat o săritură care a măsurat 7,51 metri
• competiția a fost organizată de DJST cu sprijinul Primăriei Municipiului Brăila și al Academiei Olimpice Române – Filiala Brăila • au participat peste 150 de...
• meciul organizat de AJF Brăila se va disputa, sâmbătă, 13 iunie, de la ora 11:00, la Baza Sportivă Chiscani din stațiunea Lacu Sărat • în...
• în mediul rural, abandonul școlar rămâne una dintre cele mai mari provocări ale sistemului educațional • la Măxineni, însă, un proiect finanțat prin Programul Național...
• pentru absolvenții clasei a VIII-a, ultima săptămână de cursuri aduce și începutul pregătirilor oficiale pentru Evaluarea Națională 2026 • înscrierea elevilor la examen se realizează...
• la data de 9 iunie, judecătorii Tribunalului Brăila s-au întrunit în Adunarea Generală, nemulțumiți de campania fără precedent de demonizare a puterii judecătoreşti, asumată ca...
Salariile preoților în noua lege a salarizării unitare sunt prevăzute într-o grilă. Coeficienții propuși pornesc de la 1,42 și ajung la 1,60, în funcție de nivelul...