* judecătorii Tribunalului Brăila au dat sentința față de inculpata Mariana L., femeia acuzată că și-a ucis soțul care era polițist comunicar în localitatea Lanurile *...
* potrivit unui mesaj postat pe rețelele sociale de o brăileancă indignată, pisicuţa a intrat în travaliu, după ce a fost bătută şi schingiuită de doi...
* la data de 21 aprilie, procurorii DIICOT au efectuat 38 de percheziții domiciliare, pe raza județelor Sibiu, Cluj, Alba și Brăila * de la începutul...
* reprezentanții acționarilor au aprobat, într-o ședință din data de 12 aprilie, intenția actualului patronat al celebrei fabrici de confecții brăilene de a vinde actualul sediu...
* Spitalul Orășenesc Făurei și Centrul de îngrijire pentru persoane vârstnice din aceeași localitate au primit, marți, produse de igienă, măști, mănuși chirurgicale și haine din...
* Așezământul social-filantropic „Sf. M. M. Pantelimon” Lacu Sărat a găzduit, marți, întâlnirea preoților cu ierarhul Dunării de Jos * Înaltpreasfințitul Părinte Casian a prezentat hotărârile...
* deputatul PNL Brăila Alexandru Popa a anunțat, recent, că în luna mai se vor deschide 18 submăsuri la nivelul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR)...
* au participat 90 de tenismeni din Brăila, Galați, Constanța, Mamaia, Buzău, București și Slobozia * brăilenii au avut evoluții foarte bune, concretizate prin locuri pe...
* în urmă cu mai bine de un secol, pe timpul ocupației germane, era executat, la gardul Cimitirului „Sfânta Maria”, comisarul Alexandru Popovici, șeful Poliției Portului...
* în perioada 24 – 26 aprilie, prin intermediul platformei Zoom, elevii sunt invitați să participe la ateliere interactive gratuite de biologie, chimie, fizică, astronomie și...