Social Media

Economie

Demolarea ”Braiconf”, primul pas

Timp de citire: 10 minute

* reprezentanții acționarilor au aprobat, într-o ședință din data de 12 aprilie, intenția actualului patronat al celebrei fabrici de confecții brăilene de a vinde actualul sediu către Kaufland * s-a aprobat totodată ca producția să fie relocată într-o altă clădire, fie una construită de la zero, fie una existentă deja în Centrul Istoric, care ar urma să fie cumpărată și reabilitată * devin astfel oficiale informațiile care circulă deja în spațiul public, potrivit cărora actualul sediu ”Braiconf”, unde s-a scris istoria celebrei mărci de confecții brăilene, ar urma să fie demolat pentru a face loc unui supermarket * urmează de văzut cum vor evolua lucrurile * conducerea societății nu a mai fost de găsit, pentru un punct de vedere
 
Intenția actualilor patroni ai ”Braiconf” SA de a vinde sediul celebrei fabrici de confecții brăilene către lanțul de supermarket-uri Kaufland a primit girul Adunării Generale Ordinare și Extraordinare a Acționarilor (AGA), care s-a întrunit în data de 12 aprilie a.c. Potrivit unui raport înaintat către Bursa de Valori București și Autoritatea de Supraveghere Financiară, document intrat și în posesia redacției noastre, reprezentanții acționarilor au aprobat, în cadrul respectivei ședințe, ”vânzarea către Kaufland România a imobilului Societății din intravilanul Municipiului Brăila, Strada Școlilor nr. 53, județul Brăila, în suprafață de cel puțin 10.049 mp, ale cărui limite sunt descrise in Antecontract (…) prețul de cumpărare fiind în cuantum total de 7.475.000 EUR plus TVA în cota prevăzută de lege, respectiv de 743,856 EUR pe metru pătrat plus TVA”. Totodată, acționarii au mai aprobat vânzarea unor terenuri, cu mențiunea ”în situația în care Societatea va dobândi dreptul de proprietate asupra acestora”. Este vorba despre unui teren în suprafață totală de 272 mp, situat pe Str. Griviței nr. 101, la prețul total de 163.200 euro, respectiv 600 euro/mp plus TVA, precum și vânzarea unui teren în suprafață totală de 468 mp și a construcțiilor de pe acesta, situat pe Str. Mihai Bravu nr. 102, la prețul total de 280.800 euro, respectiv 600 euro/mp plus TVA.
Din respectivul document mai reiese că Antecontractul încheiat între ”Braiconf” și Kaufland a fost perfectat la data de 14 ianuarie a.c., fiind plătit un avans de 900.000 euro, pe care vânzătorul se obligă să îl restituie ”în cazul în care contractul de vânzare nu se va mai perfecta, astfel cum este detaliat în Antecontract”.
Pe de altă parte, în aceeași ședință a acționariatului ”Braiconf” a fost aprobat ”programul de investiții pentru relocarea producției și a birourilor într-o clădire nou construită, sau, după caz, într-o clădire modernizată/renovată, pentru achiziția de echipamente și utilaje necesare relocării, cu un buget total de cel mult 8.750.000 Euro (plus TVA) și împuternicirea Consiliului de Administrație să aprobe modificarea acestui program și să semneze toate documentele necesare, inclusiv, dar fără limitare la semnarea contractelor de achiziționare a imobilelor, utilajelor și echipamentelor, precum și a oricăror altor documente, inclusiv în formă autentică în fața notarului public”, după cum se precizează în raportul menționat mai sus.
 
Reprezentanții ”Braiconf”, greu de găsit
Vestea că patronatul ”Braiconf” intenționează să vândă actualul sediu al fabricii către supermarket-ul Kaufland a apărut în spațiu public în urmă cu circa două luni, un comunicat în acest sens fiind emis către presa financiară națională și preluat ulterior și de presa locală. Cotidianul nostru a aflat, pe surse, că deja ar fi fost începute demersuri pentru obținerea autorizației de demolare a clădirii de pe strada Școlilor, aceasta fiind una dintre condițiile puse de cumpărător, care ar vrea să se asigure astfel că va putea folosi spațiul respectiv pentru scopul pe care și-l propune. Conducerea Primăriei ne-a confirmat că au existat discuții pe o astfel de temă cu reprezentanții ”Braiconf” însă atât primarul Marian Dragomir cât și viceprimarul Alexandru Jantea ne-au declarat cu fermitate că nu sunt de acord cu demolarea celebrei fabrici de confecții, care reprezintă una dintre mărcile de prestigiu ale Brăilei. Ambii ne-au declarat că, din punct de vedere tehnic și legal, procedura este greoaie, în condițiile în care se va ajunge la un nou PUZ (Plan Urbanistic Zonal) ce va fi supus dezbaterii publice. Abia apoi se va supune dezbaterii în plenul Consiliului Local Municipal. „Eu am declarat deja că, în calitate de consilier municipal, NU voi vota, nu vreau să pun umărul la îngroparea Braiconf”, era punctul de vedere al viceprimarului Jantea, citat de cotidianul nostru într-un articol publicat la finele lunii martie, punct de vedere susținut și de primarul Dragomir.
La vremea respectivă, directorul comercial al ”Braiconf” SA, Dan Săvescu, ne-a declarat că nu avea cum să se înceapă demersuri pentru obținerea autorizației de demolare a fabricii, din moment ce intenția de vânzare a respectivei clădiri încă nu primise aprobarea oficială a Adunării Generale a Acționarilor. Directorul Săvescu ne-a informat că urmează să se întrunească AGA, pe parcursul lunii aprilie, pentru a se stabili dacă planul de vânzare a sediului actual și relocare a producției într-un alt sediu va putea fi pus în aplicare. Tot atunci, directorul comercial al ”Braiconf” ne-a precizat că niște demersuri pentru obținerea unei autorizații de demolare s-ar fi făcut la Primărie, însă nicidecum pentru fabrica propriu-zisă ci pentru o magazie din tablă ce ocupă circa 300 m.p., fiind situată pe strada Griviței, în curtea interioară a „Braiconf”. „Așa cum s-a mai precizat, o decizie referitoare la relocarea activității de producție și vânzarea actualului sediu trebuie să fie aprobată în ședința AGA programată în a doua decadă a lunii aprilie. Fără această aprobare, nu are cum să înceapă procedura de obținere a unei autorizații de demolare. Demersurile făcute la Primărie vizează o construcție de tablă din curtea fabricii, ce ocupă 300 – 400 metri pătrați”, ne-a declarat, în luna martie, directorul Săvescu.
Zilele trecute, am încercat să obținem un punct de vedere de la acesta, după ce intenția de vânzare către Kaufland a fost aprobată de reprezentanții acționarilor. Am fi vrut să aflăm direct de la sursă care vor fi pașii de parcurs în continuare și ce ar urma să se întâmple cu angajații societății, mai ales în contextul în care, potrivit unor semnale primite de la unii dintre salariații ”Braiconf”, nu li s-ar fi dat prea multe informații despre intențiile patronatului, astfel că oamenii își fac deja griji pentru locul lor de muncă. Din păcate, în ciuda încercărilor nostre repetate de a-l contacta telefonic pe directorul Săvescu, acesta nu a mai fost de găsit.
 
Care au fost explicațiile pentru intenția de relocare a producției
Reamintim că, tot în luna martie, l-am întrebat pe reprezentantul „Braiconf” care este logica achiziționării și reabilitării unei clădiri din Centrul Istoric al orașului – sunt luate în calcul, printre altele, masivele imobile ale fostelor mori Violatos sau Lichiardopol – în loc să se reabiliteze și modernizeze actualul sediu. „Fabrica actuală are o suprafață desfășurată de circa 20.000 metri pătrați, mult prea mare pentru necesitățile actuale ale companiei noastre”, ne-a răspuns directorul Săvescu. Potrivit acestuia, în momentul de față „Braiconf” mai are circa 500 de angajați, mai mult de jumătate din producție fiind în sistem semilohn, cu asigurarea manoperei și accesoriilor (nasturi, ațe, țesături) pentru produsele unor mărci consacrate. Un procent important îl reprezintă însă produsele proprii, concepute și realizate integral sub marca „Braiconf”. În urmă cu 20 de ani, când aproape 95% din producție era în sistem lohn – conceptul și materialele fiind asigurate de partenerii consacrați, iar fabrica asigura doar manopera – la „Braiconf” lucrau circa 3.500 de angajați. Potrivit directorul Săvescu, însă, după creșterea costurilor de salarizare din ultimii ani, sistemul lohn nu mai e fiabil în România, partenerii străini orientându-se către state cu mână de lucru mai ieftină, din Asia sau Africa. În acest context, „Braiconf” se va axa în perioada următoare către produsele proprii – cămăși bărbătești, dar și confecții de damă sau articole de îmbrăcăminte pentru copii – spun reprezentanții companiei, care dau asigurări că decizia de relocare a producției într-un spațiu mai adecvat condițiilor actuale face parte din strategia pe termen mediu și lung de consolidare a acestei mărci de tradiție a Brăilei.
 
Cine controlează în prezent „Braiconf”
În 2018, ”Electroargeș” a cumpărat de pe piața bursieră 60,7% din acțiunile ”Braiconf”, devenind astfel acționarul majoritar al cunoscutei firme brăilene. Potrivit săptămânalului on-line ”Impact Est”, în 2019, ”Electroargeș” a pierdut controlul asupra ”Braiconf”, după ce președintele companiei argeșene, Constantin Ștefan, a decis inopinat să vândă 42,16% din pachetul de acțiuni. La vremea respectivă, tranzacția a fost primită cu uimire de mediul de afaceri, în condițiile în care ”Braiconf” reprezenta una dintre cele mai solide investiții din portofoliul ”Electroargeș”. Tot „Impact Est” informa, însă, la vremea respectivă, că acțiunile tranzacționate au ajuns, de fapt, la o firmă controlată tot de  Constantin Ștefan. „La tranzacția șoc cu acțiunile de la Braiconf SA am aflat cumpărătorul: Ștefan Constantin, președinte CA la Electroargeș, acționar al firmei Industries Benjamins SRL București J40/11513/2018. Aceasta este firma care a cumpărat acțiunile mai sus amintite. Deci, atât de nerentabilă și ineficientă ar fi investiția la Braiconf pentru Electroargeș, încât domnul Ștefan Constantin a hotărât să salveze Electroargeșul și să cumpere din banii firmei sale pachetul de 40,16% de la Braiconf SA Brăila…”, scria, în iulie 2019, săptămânalul ”Impact Est”.
În anul 2010 acționar majoritar al cunoscutei firme de aparatură electrocasnică ”Electroargeș”, era controversatul om de afaceri gălățean Cătălin Chelu. Acesta a decedat în 2014, în Iordania, în timp ce se sustrăgea executării unei pedepse de șase ani de închisoare, condamnarea fiind dată în dosarul ”Mită la MAI”. Chelu fusese acuzat că îi promisese un milion de euro, în 2010, unui secretar de stat din Ministerul Afacerilor Interne, pentru ca acesta să intervină în mai multe dosare aflate pe rolul instanțelor. După decesul fugarului Cătălin Chelu, controlul firmei argeșene a fost preluat de Constantin Ștefan.

Economie

60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru

• au fost aplicate în perioada 3-7 noiembrie, când s-a desfășurat Campania Națională pentru combaterea muncii nedeclarate • au fost luați în vizor angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent

Publicat

în

60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru

Angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent – clase selectate din diviziunea CAEN 47, verificați de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila.

Controalele – desfășurate în perioada 3-7 noiembrie 2026 – fac parte din Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă.

Inspectorii de muncă au efectuat 48 de controale la tot atâția angajatori din comerț, campania națională având ca obiective: creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sanțiunilor contravenționale corespunzătoare.

Au fost aplicate, în total, 39 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor fiind de 66.000 de lei (din care 60.000 lei pentru muncă nedeclarată). Principalele deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă: primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul de evidență al salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității; nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; încălcarea prevederilor legale privind munca în zilele de repaus săptămânal; primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată.

În domeniul securității și sănătății în muncă au fost constatate următoarele deficiențe: angajatorii nu au luat măsuri la amenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare la locul de muncă prin semnalizare de securitate, respectiv semnalizarea tabloului electric; nu au asigurat trusa sanitară pentru acordarea primului ajutor care să conțină componente conform conținutului minim obligatoriu prevăzut în Anexa 3 la Ordinul 427/14.06.2002 aflate în termen de valabilitate.

Pentru neconformităţile constatate, inspectorii ITM Brăila au dispus 85 de măsuri cu termene precise de îndeplinire de către entităţile controlate; neîndeplinirea acestora în termenul stabilit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, potrivit prevederilor Legii nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată şi actualizată.

„Activitățile de comerț cu amănuntul presupun o multitudine de operațiuni desfășurate zilnic, de la aprovizionarea și manipularea mărfurilor până la depozitarea și expunerea acestora, precum și interacțiunea permanentă cu publicul, fiecare dintre aceste activități implicând riscuri specifice pentru lucrători.

Prin acțiunile de control desfășurate urmărim atât identificarea și combaterea muncii nedeclarate, cât și responsabilizarea angajatorilor în ceea ce privește asigurarea unor condiții de muncă sigure și sănătoase.

Respectarea legislației muncii, a normelor de securitate și sănătate în muncă nu trebuie privită doar ca o obligație legală, ci ca o responsabilitate esențială față de fiecare salariat. Prevenirea accidentelor de muncă și protejarea sănătății lucrătorilor trebuie să reprezinte o prioritate constantă pentru toți angajatorii din acest sector de activitate” , a precizat inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.

Citește articolul complet

Economie

Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale

• verificările au avut loc în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, în cadrul unei Campanii Naționale inițiată de Inspecția Muncii • au fost controlați 18 angajatori brăileni și au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 de lei

Publicat

în

Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a finalizat, recent, Campania Națională privind verificarea modului respectării prevederile legale în domeniul securității şi sănătății în muncă în unitățile care au ca obiect de activitate activități referitoare la sănătatea umană (Cod CAEN 86) și în domeniul serviciilor combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare (cod CAEN 87).

Verificările efectuate în spitale și cămine de bătrâni, în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, fac parte din Programul-cadru de acțiuni al Inspecției Muncii.

Obiectivele campaniei au fost: diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care desfășoară activități referitoare la sănătatea umană și servicii combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă în societățile comerciale din domeniul de activitate sus-menționat; asigurarea purtării de către toți lucrătorii a echipamentelor individuale de protecție adecvate; eliminarea neconformităților constatate domeniul securității şi sănătății în muncă în activitățile specifice ale unităților din domeniile de activitate vizate de campanie.

În această perioadă, au fost controlați 18 angajatori brăileni, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 28 sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 lei. Principalele deficiențe constatate de inspectorii ITM Brăila: lipsa lucrătorilor desemnaţi/instruiți care aplică măsurile de prim ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucratorilor; lipsa evidenței echipamentului individual de protecție acordat la intervalele de timp stabilite pentru lucrători, pentru riscurile identificate la locul de muncă;  neamenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare, respectiv semnalizarea prizelor.

„Prin acțiunea desfășurată, s-a urmărit atât verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, cât și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la necesitatea prevenirii accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale”, a precizat inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Liviu Arhire.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧