• locul I la secțiunea Poezie epigramatică a revenit Constanței Apostol din Galați, iar locul I la secțiunea Distihuri absurde a fost adjudecat de Elena Mîndru,...
• Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Brăila organizează, săptămâna viitoare, cea de-a doua simulare locală pentru elevii de clasa a VIII-a care susțin Evaluarea Națională (8-9 mai),...
• nicio firmă nu s-a înscris la cele două licitații organizate de Primăria Brăila • proiectul are o valoare de peste 3,5 milioane lei (din fonduri...
• inculpatul C.I.Ș. a fost cercetat în stare de arest la domiciliu și trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat din boxe ale unor...
• vernisajul a avut loc în prezența Alteței Sale Regale Principele Consort Radu și a Excelenței Sale, doamna Adriana Stănescu, ambasadoarea României în Germania • la...
• timp de două zile, peste 300 de elevi au vizitat Portul Militar Brăila și navele de luptă ale Flotilei Fluviale, în cadrul programului educațional „Școala...
• Biserica „Buna Vestire”, din Centrul Istoric al Brăilei, a fost desemnată drept „Monumentul lunii aprilie” • ridicată în secolul XIX, de către Comunitatea Elenă, cu...
• condițiile de primire a pacienților din Ambulatoriul Corpului B, al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brăila sunt reclamate tot mai des de pacienții care îi...
• ajuns la a treia ediție, concursul se adresează elevilor cu vârsta între 8–18 ani, fiind organizat de Biblioteca Județeană „Panait Istrati” • competiția cuprinde trei...
• Rareș Georgian Mihalcea este elevul din Brăila care a reușit performanța de a fi admis la cea mai bună facultate din lume: Harvard • elev...