• Francisk Chiriac a afirmat, recent, că dacă în trecut CJ Brăila a alocat finanţări către ATOP, care a contribuit astfel la dotarea unora dintre instituţiile...
• membrii CJ Brăila s-au întrunit, la final de an, într-o şedinţă extraordinară pentru a lua în primire şi distribui cele peste 9 milioane de lei...
• firma care deţine clădirea al cărei zid exterior s-a prăbuşit peste trotuar înainte de Crăciun a primit doar un avertisment din partea Poliţiei Locale •...
• anunţul a fost făcut, ieri, de preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, cu precizarea că încă se lucrează la aceasta şi că se încearcă implementarea unei...
• plecând de la celebra “Alianţă a Vestului”, primarul Marian Dragomir a afirmat, recent, că este în continuare deschis asocierii dintre Brăila şi Galaţi, doar că...
• asta au aprobat, recent, membrii CLM Brăila, la sugestia Serviciului de Transport Public Local de Călători şi Administrare Portuară (STPLCAP) Brăila • este vorba despre...
• din cauza stării în care se află carosabilul, după ce s-au făcut decopertări şi lucrări la fundaţie, maşinile aflate în trafic sunt supuse unor şocuri...
• deşi figurează ca oraş de aproape trei decenii, încălzirea centralizată din Însurăţei, un principal indicator al urbanizării, lipseşte cu desăvârşire • anul 2019 îi găseşte...
• un astfel de panou se găseşte în intersecţia străziilor 1 Decembrie 1918 şi Roşiori: este mâncat de rugină şi obturat de crengile unui copac, iar...
• este cea mai mare investiţie făcută vreodată la Brăila pentru asfaltarea unor străzi din cartiere periferice, potrivit primarului Marian Dragomir • contractul de execuţie a...