ADMINISTRAȚIE
În umbra «Alianţei Vestului», Asociaţia Brăila-Galaţi bate pasul pe loc
• plecând de la celebra “Alianţă a Vestului”, primarul Marian Dragomir a afirmat, recent, că este în continuare deschis asocierii dintre Brăila şi Galaţi, doar că lucrurile s-au blocat în privinţa stabilirii sediului • Dragomir susţine că el şi-ar dori ca sediul să fie în Cartierul Siret, însă a venit şi cu o propunere nouă: ca sediul să fie şi la Brăila, şi la Galaţi, cu o conducere rotativă a câte doi ani • potrivit presei gălăţene, primarul Galaţiului, Ionuţ Pucheanu, a precizat că nu există un sediu între cele două oraşe, însă pe strada Gării din oraşul vecin a fost rezervat un spaţiu tocmai pentru acest lucru • la rândul său, preşedintele CJ Brăila susţine că un astfel de sediu este disponibil şi pe Şoseaua Buzăului, nr. 3
Dacă oraşele Timişoara, Clujul, Arad şi Oradea au creat recent celebra “Alianţă a Vestului” pentru a atrage fonduri europene pe viitorul exerciţiu financiar, înfiinţarea Asociaţiei “Dunărea de Jos” dintre Brăila şi Galaţi bate în continuare pasul pe loc. Plecând tocmai de la faptul că lucrurile s-au mişcat bine în cazul “Alianţei Vestului”, primarul Marian Dragomir a afirmat în cadrul unei conferinţe de presă recente că încă este deschis către asocierea dintre Brăila şi Galaţi, doar că lucrurile s-au cam blocat în privinţa stabilirii sediului, din cauza unor orgolii.
Deşi a precizat că este în continuare adeptul stabilirii sediului în Cartierul Siret, adică între cele două oraşe, edilul-şef a venit şi cu o nouă propunere pentru primarul Galaţiului, Ionuţ Pucheanu. Şi anume, ca ambele oraşe să aibă sedii, iar conducerea să fie preluată câte doi ani de fiecare tabără.
“Eu sunt dispus şi mâine să semnăm asocierea dintre Galaţi şi Brăila, sau Brăila şi Galaţi. Nu mai contează, pentru că am stabilit acea denumire comună «Dunărea de Jos». Statutul este făcut, orice orgoliu reprezentat de conducere este încheiat, deoarece aceasta este rotativă. Adică o perioadă reprezentanţii de la Galaţi, o perioadă reprezentanţii de la Brăila. Pot fi şi împreună, nu contează acest lucru. Am propus de fiecare dată ca sediul să fie în zona care se dezvoltă la jumătatea distanţei dintre Brăila şi Galaţi, poate să fie inclusiv în Cartierul Siret şi mâine semnez acest document! Nu avem niciun fel de impediment de la Brăila în acest sens. Nu o facem pentru că nu putem semna doar noi singuri. (…) Avem toată disponibilitatea şi acel statut este deja finalizat. Un act se semnează de mai multe persoane. Iar dacă sediul la Galaţi este ultima variantă, sunt de acord cu următoarea idee: ca sediul să fie doi ani la Galaţi şi doi ani la Brăila. Încă nu am discutat această variantă. Dar sunt de acord cu orice variantă care poate determina încheierea acestei asocieri între Brăila şi Galaţi”, a declarat Dragomir, cu precizarea că urma să aibă o întâlnire cu primarul Galaţiului pentru a-i propune acest lucru.
Totodată, edilul-şef şi-a manifestat speranţa că Brăila şi Galaţiul ar putea să formeze Asociaţia Intercomunitară “Dunărea de Jos” până la finele mandatului său. De asemenea, a vorbit despre principalul plan pe care îl vede viabil pentru dezvoltarea zonei: un parc industrial.
“Eu am susţinut înfiinţarea unui parc industrial între Brăila şi Galaţi, care să atragă investiţii pentru ceea mai mare aglomerare urbană, de aproximativ 500.000 locuitori. Consider că acest lucru va aduce beneficii şi pentru gălăţeni şi pentru brăileni în egală măsură, deoarece atunci când vorbim de 500.000 locuitori, într-adevăr societăţile pot să îşi asigure forţa de muncă necesară. La acea discuţie cei din Galaţi au fost de acord cu această variantă. Au fost mai multe discuţii în trecut vizavi de realizarea unor campusuri universitare, lucruri de genul acesta. Şi acelea au rolul lor, dar eu văd primordială atragerea de investiţii, după aceea cheltuirea unor bani. Din punctul meu de vedere parcul industrial ar fi principalul obiectiv al asociaţiei dacă s-ar semna”, a mai adăugat Dragomir.
Directorul ADR Brăila nu dă şase mari atragerii de fonduri «Alianţei Vestului»
Prezentă la acea conferinţă de presă, alături de primarul Marian Dragomir, directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud-Est, Luminiţa Mihailov, a comentat puţin despre posibilitatea “Alianţei Vestului” de a atrage mai multe fonduri de la Uniunea Europeană pentru dezvoltare. Aceasta a precizat că
din punctul său de vedere cele patru oraşe nu îşi cresc neapărat şansele de a negocia un instrument integrat teritorial, deoarece principalul criteriu luat în calcul este “argumentul sărăciei”.
“Toată lumea în România e liberă să se asocieze în scopul dezvoltării comunităţilor. Din punct de vedere al programelor operaţionale, ele sunt negociate la nivel de stat membru cu Comisia Europeană. Iar în ceea ce priveşte instrumentele teritoriale integrate – pentru că dacă îmi aduc bine aminte acesta a fost un argument, cei patru primari au spus că vor să negocieze un instrument integrat teritorial care să le permită alocarea de fonduri pe sume mai mari pe teritoriile dumnealor -, abia acum există o negociere în România, dar doar în cazul Deltei Dunării. Şi se pregăteşte un alt instrument teritorial integrat în zona Văii Jiului. De regulă, unul dintre argumentele pentru care se aleg aceste teritorii este zona de sărăcie, de rămânere în urmă a acestor teritorii. Din punct de vedere al indicatorilor statistici, ştim că aceste oraşe sunt printre cele mai bogate din România. Deci şi Clujul şi Oradea sunt oraşe care au atras bani europeni şi care au capacitate foarte bună de absorbţie a banilor şi de dezvoltare prin propriile resurse. Deci tehnic vorbind, rămâne de văzut cum vor negocia cu comisia pentru un instrument teritorial integrat pe argumentul sărăciei”, a declarat Mihailov, care s-a arătat sceptică şi în privinţa posibilităţii ca Galaţiul şi Brăila să poată obţine mai multe fonduri, în cazul unei asocieri, plecând tot de la acelaşi considerent legat de ceea ce se consideră statistic vorbind, sărăcie.
“În aceste oraşe (n.r. – Brăila şi Galaţi) nu putem discuta de accesul limitat la servicii de sănătate, de exemplu, sau la servicii de tip ISU, sau la servicii de învăţământ. Nu se pune problema că un copil din oraşul Brăila sau din oraşul Galaţi nu poate să meargă la şcoală, că trebuie să schimbe 3 autobuze până când ajunge la liceu. Astea sunt criteriile pe baza cărora se negociază instrumentele integrate”, a mai adăugat sursa citată.
Locaţii pentru posibile sedii ale Asociaţiei, disponibile şi la Brăila, şi la Galaţi
Potrivit “Viaţa Liberă” din Galaţi, după ce primarul Marian Dragomir a făcut declaraţiile legate de sedii, aruncând oarecum vina pe gălăţeni pentru faptul că încă nu se mişcă lucrurile, edilul-şef al Galaţiului a venit cu o replică. Acesta s-a arătat deranjat de declaraţiile lui Dragomir şi a precizat că ştie foarte bine ce s-a discutat de-a lungul timpului în legătură cu acest proiect. Totodată, a subliniat că nu există identificat vreun sediu în Cartierul Siret pentru ca Asociaţia “Dunărea de Jos” să poată funcţiona. Mai mult, întrebat dacă ar fi o problemă ca sediul să fie la Brăila, Pucheanu a punctat, potrivit presei gălăţene că este o chestiune principială “atât timp cât s-a convenit că brăilenii vor avea director”. De asemenea, acesta a dorit să mai adauge că, în Galaţi, pe strada Gării a fost păstrat un spaţiu unde ar putea funcţiona sediul Asociaţiei “Dunărea de Jos”.
Ei bine, un astfel de spaţiu, a dorit să puncteze preşedintele CJ Brăila Francisk Chiriac, există şi în oraşul nostru, pe Şoseaua Buzăului nr. 3. Mai exact, acesta a fost rugat să dea un răspuns pe această temă în cadrul celei mai recente şedinţe ordinare a CJ Brăila, de către consilierul judeţean independent Marian Căpăţînă.
“Noi vă spunem că judeţul Brăila are sediu. Este pe Şoseaua Buzăului nr. 3. Este liber de un an şi jumătate. Colegii de la Galaţi să se hotărască dacă vor să facem asocierea, dar în condiţii egale! Da? Nu o să fim noi satul Galaţiului. Da? Noi trebuie să fim puternici şi o să luptăm pentru brăileni, ca această asociaţie să fie pe picior de egalitate. Se poate şi alt fel, dar noi nu vrem decât condiţii egale. Avem şi noi sediu la Brăila. Şoseaua Buzăului nr. 3 este un spaţiu renovat, este foarte bun. Propunem ca sediul asociaţiei să fie la Brăila în acel spaţiu”, a declarat Chiriac.
Şeful CJ şi-a cam pierdut speranţa privind asocierea cu gălăţenii
Francisk Chiriac a afirmat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă că a reuşit să discute cu primarul din oraşul vecin şi cu preşedintele CJ Galaţi, însă cu părere de rău a anunţat că aceştia nu renunţă la ideea lor privind sediul Asociaţiei “Dunărea de Jos” în Municipiul Galaţi. Asta deşi, susţine Chiriac, li s-au propus deja trei variante: sediu în Cartierul Siret, sediu la Bucureşti, iar în condiţiile în care se insistă pe ideea ca sediul să fie la Galaţi, un sediu şi la Brăila. Întrebat ce părere are despre propunerea lui Dragomir privind două sedii în ambele oraşe, cu conducere rotativă, Chiriac a punctat că nu este de acord. Preşedintele CJ Brăila a recunoscut că încă există interese din partea gălăţenilor de a ieşi cu anumite avantaje în plus faţă de oraşul nostru, lucru cu care liderii administraţiei nu pot fi de acord. De aceea este de părere că sediul trebuie să fie la mijloc, sau la Bucureşti, pentru ca lucrurile să pornească pe picior egal şi “Brăila să nu ajungă o anexă a Galaţiului”.
“Sunt brăilean, iubesc judeţul ăsta şi brăilenii. Cât o să fiu pe această funcţie o să negociez pe poziţii egale pentru brăileni. Nu vreau să devenim anexa Judeţului sau a Municipiului Galaţi. Sub nicio formă. Strămoşii noştri au luptat ca acest judeţ să rămână în picioare şi noi trebuie să facem la fel. Şi aşa vom face. «Greii» (n.r. – PSD) din Galaţi încă consideră că şi tunelul este o relaţie viabilă pentru tranzitul pe sub Dunăre, dar eu le-aş propune poate să se ocupe de tunel şi acesta să iasă exact în sediul asociaţiei, ca să aibă de unde porni. Sentimentul meu este că încearcă să negocieze astfel încât să iasă cu câteva avantaje din această asociere. Şi eu nu voi accepta, şi cred că nici domnul primar, atât timp cât reprezentăm brăilenii şi trebuie să negociem şi pentru ei”, a afirmat Chiriac.
Rămâne de văzut dacă autorităţile vor reuşi să soluţioneze această problemă până la finalul mandatului.
ADMINISTRAȚIE
Administrația Dragomir. Condiții mai bune pentru locuitorii din Lacu Dulce
• membrii Consiliului Local Municipal Brăila au aprobat la finele lunii trecute un acord de parteneriat cu Asociația ”Creionăm viitorul” din Brăila pentru un proiect pe fonduri europene ce vizează ”Regenerare urbană zone marginale” • este vorba despre îmbunătățirea condițiilor de trai în Cartierul Lacu Dulce, un proiect pentru care municipalitatea încearcă să obțină finanțare prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027, motiv pentru care s-a ajuns la acest parteneriat care crește șansele de a primi sprijin de la Uniunea Europeană
Un nou pas într-un proiect important ce vizează îmbunătățirea condițiilor de trai ale cetățenilor din cartierul Lacu Dulce din Brăila. Consilierii municipali au aprobat, recent, un acord de parteneriat între Municipiul Brăila și Asociația ”Creionăm viitorul” pentru realizarea proiectului ”Regenerare urbană zone marginale” și depunerea acestuia pentru obținerea de finanțare europeană.
Mai precis, municipalitatea încearcă să obțină finanțare în cadrul Programului Regional Sud-Est 2021-2027, Prioritatea 6 – O regiune atractivă, Acțiunea 6.1 – Dezvoltare integrată în zonele urbane prin regenerare urbană, conservarea patrimoniului și dezvoltare a turismului, Obiectiv specific RSO 5.1 – Promovarea dezvoltării integrate și incluzive în domeniul social, economic și al mediului, precum și a culturii, a patrimoniului natural, a turismului sustenabil și a securității în zonele urbane, Apel PRSE/6.1/1.1/2025 – Municipii reședință de județ și Municipii.
Proiectul a fost supus dezbaterii și aprobării în cadrul ședinței CLM Brăila de la finele lunii septembrie, când s-a aprobat și modelul Acordului de parteneriat încheiat între Municipiul Brăila, în calitate de lider de proiect și Asociația ”Creionăm viitorul” (partener).
Astfel, potrivit documentației aflate la mapa consilierilor, la nivel micro, proiectul vizează dezvoltarea infrastructurii verzi prin valorificarea unui teren din Cartierul Lacu Dulce aflat într-o stare generală de abandon și degradare, cu vegetație crescută spontan. Imobilul însumează o suprafață totală de 13.545,5 mp și este poziționat în partea sudică a cartierului – mai exact în imediata apropiere a ansamblului de blocuri ANL, la intersecția străzilor Dorului și Mina Minovici.
Partenerul din rândul ONG-urilor crește șansele obținerii finanțării
Tot din documentația amintită aflăm că proiectul investițional are în vedere, în concordanță cu prevederile ghidului de finanțare, crearea unor spații verzi publice urbane cu acces nelimitat, având destinație de parc. Această acțiune presupune realizarea următoarelor activități: Lucrări de pregătire a terenului – igienizarea (inclusiv demolarea fundației parazitare existente pe amplasament), nivelarea și modularea acestuia; Realizarea de plantări – plante autohtone perene, puieți și arbori maturi specifici zonei, precum și gazonarea anumitor suprafețe; Amenajarea de alei pietonale, a unei piste de alergare, precum și realizarea unui curs de apă care să străbată amplasamentul dintr-o parte în cealaltă; Crearea unor zone pentru practicarea sportului și dotarea acestora cu aparate de fitness pentru exterior; Montarea de mobilier urban – suporturi pentru biciclete, bănci și coșuri de gunoi; Amenajarea unui sistem de irigații; Înființarea unui sistem de iluminat cu dublă sursă de alimentare (panou solar și rețea publică); Dotarea spațiului cu o toaletă automată, precum și achiziționarea unei camere tehnice dedicate întreținerii zonei verzi; Realizarea unui sistem de supraveghere video a spațiilor amenajate prin proiect; Realizarea rețelelor, a branșamentelor și a racordurilor pentru unitățile necesare.
Din punct de vedere al complementarității cu alte investiții, reprezentanții municipalității au amintit că în imediata vecinătate este în curs de implementare un alt proiect cu finanțare nerambursabilă: ”Regenerare economică și socială în zone marginalizate din Municipiul Brăila – investiții în facilități pentru agrement și locuri de joacă pentru copii”, proiect prognozat a fi finalizat în perioada imediat următoare și despre care am scris și în cadrul unei alte ediții a cotidianului ”Obiectiv – Vocea Brăilei”.
Totodată, suplimentar față de realizarea infrastructurii verzi, în vederea obținerii finanțării nerambursabile, o altă condiție de eligibilitate esențială este desfășurarea unor activități de implicare a comunității locale și a altor părți interesate relevante, de exemplu ONG-uri active în zonă, într-o manieră participativă.
Așadar, după cum mai aflăm din raportul proiectului, în Ghidul de Finanțare se specifică faptul că partenerul ar trebui să ”desfășoare activități de natura celor vizând incluziunea comunităților defavorizate, precum și acțiuni de instruire/formare pentru animarea și conștientizarea populației privind necesitatea protejării și valorificării mediului într-o manieră sustenabilă”.
În acest sens, pe 30 octombrie 2025, Consiliul Local Municipal Brăila a adoptat o hotărâre prin care s-a stabilit procedura de selecție a partenerilor pentru acest proiect. În baza acestui act administrativ cu caracter normativ, la data de 30 iunie 2026, Municipiul Brăila a inițiat procedura de selecție a viitorului partener în cadrul proiectului. Termenul limită de depunere a candidaturilor a fost în data de 10 iulie 2026.
”În urma analizei singurei oferte depuse la data de 10 iulie 2026, precum și a răspunsurilor la clarificările formulate de către Municipiul Brăila în calitatea sa de lider al parteneriatului, Asociația «Creionăm viitorul» a fost declarată câștigătoare. Totuși, pentru validarea parteneriatului solicitat de către finanțatori, precum și în vederea depunerii cererii necesare obținerii finanțării nerambursabile, este necesară, în primă fază, adoptarea unei hotărâri de consiliu local prin care să se aprobe acest parteneriat și indicatorii proiectului”, se mai explică în raport.
Și tocmai în acest context a fost propus și inițiat proiectul de hotărâre amintit.
Ce responsabilități vor avea partenerii
În ceea ce privește rolurile și responsabilitățile celor doi parteneri, potrivit Acordului de parteneriat încheiat între cele două entități, Primăria Brăila (lider/partenerul 1): va elabora documentația tehnico-economică, atât celei specifice fazei I – Studiu de Fezabilitate, cât și celei pentru a II-a fază, respectiv Proiect Tehnic, dar va obține și asistență tehnică din partea proiectantului; Va asigura resursele financiare pentru realizarea documentațiilor necesare obținerii avizelor și acordurilor necesare autorizării lucrărilor, precum și resursele necesare obținerii acestora; Va asigura servicii de verificare tehnică a documentațiilor elaborate în cadrul activității de proiectare; Va asigura servicii de dirigenție de șantier; Va acoperi costurile generate de execuția lucrărilor din cadrul proiectului, de dotare a obiectivului de investiții, precum și celor necesare pentru amenajarea terenului; Va asigura utilitățile necesare obiectivului; Va demara acțiuni destinate promovării și publicității proiectului; Va asigura rezerva de implementare, dar și a resurselor acoperitoare în marjei de buget; De asemenea, se va ocupa și de alte cheltuieli necesare realizării investiției. Mai mult, va descrie activitățile și subactivitățile pe care fiecare partener trebuie să le implementeze, în strânsă corelare cu informațiile furnizate în formularul cererii de finanțare. Tot municipalitatea va menționa valoarea estimată a fiecărei activități, defalcată pentru fiecare partener/lider de parteneriat.
În ceea ce privește asociația ”Creionăm viitorul”, aceasta bifează la capitolul rolului asumat: creșterea capacității administrative prin activități de instruire/formare pentru animarea și conștientizarea populației privind necesitatea protejării și valorificării mediului.
Proiectul de hotărâre a fost introdus suplimentar pe ordinea de zi a ședinței ordinare a CLM Brăila din 28 septembrie și a fost aprobat cu unanimitate de voturi.
ADMINISTRAȚIE
Administrația Dragomir. Care este prețul abonamentelor la «Braicar»
• consilierii municipali au aprobat, recent, tarifele serviciului de transport public local de călători în Municipiul Brăila, aplicabile de la 1 noiembrie • noutatea este că a fost introdus abonamentul lunar valabil pe toate liniile la nivelul orașului, indiferent că este vorba despre autobuz sau tramvai, în valoare de doar 85 lei • primarul Marian Dragomir a precizat că această decizie urmărește să ajute la fluidizarea traficului în anumite zone, pe termen lung • de asemenea, edilul-șef a vorbit despre un parc de panouri fotovoltaice pentru a deservi flota electrică a ”Braicar” în viitorul apropiat • totodată, a făcut anunțul referitor la sosirea în curând în Brăila a celor 40 de autobuze noi, cumpărate din fonduri europene
Veste bună pentru brăilenii care au nevoie să folosească atât autobuzul cât și tramvaiul pentru a ajunge la destinația dorită la nivelul orașului. De la începutul acestei luni își pot achiziționa un singur abonament valabil pentru toate liniile la ”Braicar”, cu ajutorul căruia se vor putea deplasa la nivelul Municipiului Brăila atât cu autobuzul cât și cu tramvaiul.
Mai precis, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Municipal Brăila din 30 octombrie, consilierii municipali au aprobat tarifele serviciului de transport public local de călători prin curse regulate din Municipiul Brăila, aplicabile începând cu data de 1 noiembrie 2026. Pe scurt, prețul unui bilet rămâne de 3 lei/călătorie, în schimb, noutatea este introducerea acestui tip de abonament lunar pe toate liniile din oraș (tramvai și autobuz) la prețul de 85 lei. Inițiatorii proiectului sunt consilierii PSD Valentin Pătârlăgeanu și Daniel Tudose, membrii în Adunarea Generală a Acționarilor la societatea ”Braicar” SA Brăila.
Înainte de votul proiectului, primarul Marian Dragomir a intervenit și a explicat că măsura introducerii acestui tip de abonament integrat vine pentru a ajuta în viitor la fluidizarea traficului.
”Doamnelor și domnilor consilieri, am avut o discuție cu domnul viceprimar Alexandru Crican Jantea, în vederea fluidizării circulației și identificării unor măsuri optime, din acest punct de vedere. Și apoi am extins această discuție, împreună cu domnii consilieri Daniel Tudose și Valentin Pătârlăgeanu, cărora vreau să le mulțumesc pentru inițierea acestui proiect de hotărâre, prin care încercăm fluidizarea traficului în Municipiul Brăila și oferirea unor facilități fără să creștem prețul călătoriilor celor care folosesc mijloacele de transport ale «Braicar». Prin acest proiect, de fapt, noi oferim o facilitate pentru că toți călătorii «Braicar», începând de la elevi, studenți, persoane active care merg la serviciu și pensionari, să poată, în prețul aceluiași abonament, să circule atât pe autobuz cât și pe tramvai. Așa cum știți, până acum era nevoie să cumpere două abonamente total diferite”, a declarat Dragomir.
Edilul-șef a punctat că dimineața multe străzi din oraș se aglomerează foarte tare, iar prin acest proiect se încearcă fluidizarea traficului, prin oferirea unei alternative de transport convenabile cetățenilor, în special având în vedere prețurile mărite la combustibili.
”Ce am prevăzut în acest proiect cu toții este să păstrăm același tarif la bilet și la abonamente, subvenționând din bugetul local diferența prețului la motorină, pe care ați văzut-o cu toții peste tot. Totodată, considerăm că pe măsură ce vom finaliza Strada Grigore Alexandrescu, această măsură va fi benefică pentru ca tramvaiele să preia cetățenii care folosesc mijloacele de transport în comun, de pe Strada Buzăului sau de pe strada Vizirului, Strada Grigore Alexandrescu fiind exact la mijloc între cele două străzi. Urmând ca atunci când se va lansa un nou program cu finanțare europene, să accesăm fonduri și pentru modernizarea liniei de tramvai din Cartierul Progresul și din Cartierul Vidin, folosind, de asemenea, bani europeni pentru străzile Costache Negruzzi, Ulmului și Octav Doicescu. Dacă vor mai exista bani pentru tramvaie pe fonduri europene, având în vedere prețul exagerat, din punctul meu de vedere, de peste 1.700.000 de euro un tramvai, vom accesa în continuare, ca să mai cumpărăm și alte tramvaie”, a mai adăugat sursa citată.
Investiții viitoare la «Braicar»
În același context, primarul Marian Dragomir a mai dorit să anunțe că autobuzele electrice comandate de municipalitate urmează să vină în curând la Brăila, astfel că flota ”Braicar” va fi modernizată și se va putea, în sfârșit, renunța la mașinile vechi.
”Profit de această ocazie și vă transmit o veste foarte bună. În cursul zilei de astăzi (n.r. – vineri, 30 octombrie) am vorbit cu reprezentanții societății câștigătoare a licitației pentru autobuze. Cele 40 de autobuze ale Primăriei Municipiului Brăila, cumpărate din fonduri europene, sunt finalizate în acest moment. Se așteaptă terminarea procedurilor vamale, astfel încât acestea să fie urcate pe vapor, să fie transportate către România, urmând ca ulterior să parcurgem procedurile de omologare și de înmatriculare. Estimăm cel târziu primăvara anului viitor, lunile februarie, martie, aprilie să le avem în circulație. Cele 40 de autobuze noi vor fi electrice, vor fi foarte benefice pentru flota «Braicar» și în acest fel se va elimina tot ceea ce este autobuz vechi și se va veni cu un plus de confort pentru cetățeni, scăzând totodată costurile foarte mari cu acești combustibili. Mă refer la motorină”, a precizat Dragomir.
Cât despre energia verde, edilul-șef a mai anunțat un proiect important avut în vedere de Primărie: realizarea unui parc de panouri fotovoltaice menit să deservească flota electrică a ”Braicar”.
”O altă veste foarte bună este că autobuzele electrice vor putea la un moment dat să fie alimentate din parcuri de panouri fotovoltaice pe care Primăria Municipiului Brăila îl are în procedură de licitație pe diverse paliere în momentul de față, pentru diriginții de șantier și cei care vor verifica aceste proiecte, astfel încât primăria va avea un parc de panouri fotovoltaice care ne va ajuta foarte mult să economisim energia electrică și costurile aferente. Mulțumesc mult de tot!”, a mai declarat Dragomir în cadrul ședinței.
Care sunt tarifele «Braicar» de la 1 noiembrie
Astfel, potrivit anexei proiectului de hotărâre amintit, în ceea ce privește transportul pe bază de bilet, acesta rămâne în continuare la valoarea de 3 lei în oraș (pe toate liniile). La fel pe ruta Castanului-Lacu Sărat și pentru transport cu autobuz și microbuz. De asemenea, biletul de suprataxă pentru tramvai, autobuz, microbuz este de 40 lei.
În ceea ce privește transportul pe bază de abonament, a fost introdus acest abonament de 85 lei/lună pentru transportul pe toate liniile în oraș. În ceea ce privește un abonament lunar pe tramvai pentru Stațiile Municipiul Brăila – Lacu Sărat, prețul este de 125 lei; la tramvai și autobuz în oraș pentru beneficiarii legilor speciale, tot 85 lei lunar; pentru tramvai și autobuz în oraș pentru elevi, 70 lei lunar.
În ceea ce privește tariful pentru abonamentele achiziționate de agenții economici (dacă achiziționează minim 1.000 buc/lunar), valoarea este de 60 lei. Transportul pe bază de bilet achiziționat online rămâne tot 3 lei/călătorie. Tariful unui abonament pe toate liniile din oraș (tramvai și autobuz) cu valabilitatea de o săptămână de la data achiziției online, valoarea este de 20 lei, iar pentru un astfel de abonament valabil doar o zi, cumpărătorul va plăti 11 lei prin aplicația online. Totodată, tariful pentru emiterea unui aviz de subtraversare este de 200 lei/aviz.
Proiectul a fost aprobat cu unanimitate de voturi. Menționăm că tot în cadrul aceleiași ședințe a CLM Brăila, consilierii au mai aprobat și Contractul de mandat pentru administrator-membru, în Consiliul de Administrație al societății Braicar SA, în formă revizuită. Și acest punct de pe ordinea de zi a trecut cu unanimitate de voturi.
























