* evenimentul va avea loc duminică, 18 mai, începând cu ora 11.00 * inițial fusese programat sâmbătă, însă a fost amânat cu o zi din cauza...
Astăzi, în jurul orei 12:20, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe Șoseaua Buzăului a avut...
• polițiștii de siguranță școlară au prezentat elevilor principalele reguli de circulație și locurile pe unde au voie să circule ca pietoni, semnificația culorilor semaforului, a...
• în motivarea instanței superioare se arată de ce s-a admis contestația procurorilor împotriva măsurii Judecătoriei Brăila, care îl lăsase liber pe individul agresiv, punându-l sub...
• marți, 13 mai, în intervalul orar 10:00-18:00, polițiștii rutieri au acționat pentru combaterea indisciplinei pietonale, una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere la nivelul...
• la începutul acestei săptămâni, polițiștii au organizat activități educative pentru prevenirea violenței și a delincvenței juvenile în rândul elevilor Școlii Gimnaziale Vădeni • activități preventive...
• un brăilean, în vârstă de 20 de ani, a dat buzna într-o locuință și un apartament, de unde a furat bunuri, dar a ajuns acum...
• Poliția Română a lansat Concursul Național de Fotografie ”Școala în siguranță”, o competiție dedicată elevilor din clasele gimnaziale care își propune să promoveze, prin imagini...
• în căutare de hrană, păsările răscolesc coșurile de gunoi împrăștiind pe jos conținutul acestora • operatorul de salubritate Polaris reamintește cetățenilor că pubelele stradale sunt...
• autospeciala se angajase în depășirea unui blocaj rutier cauzat de lucrări, cu semnale luminoase in funcțiune, iar un șofer a efectuat viraj stânga, la intersecția...