Social Media

Local

Jandarmi în acțiune în Stațiunea Lacu Sărat dar și în municipiu și județ

Timp de citire: 4 minute

• s-au făcut sute de legitimări, iar peste 60 de persoane au fost sancționate pentru scandal, pe fondul consumului de alcool • jandarmii au depistat și doi tineri care dețineau substanțe interzise
 
Jandarmii au fost printre turiștii din Stațiunea Lacu Sărat, au legitimat sute de persoane și i-au pus la punct pe indivizii puși pe scandal. Cei aflați în stațiune, fie brăileni sau turiști din alte localități, au primit sfaturi care să îi ajute să se ferească de infractori.
Astfel, jandarmii din cadrul Compartimentului Prevenție și Combatere Fapte Antisociale  au desfășurat o Campanie de informare și prevenire a faptelor antisociale în Stațiunea Balneoclimaterică Lacu Sărat. În cadrul activităților desfășurate în ultimele două săptămâni, în perioada 23 iunie – 7 iulie, oamenii legii au discutat cu turiștii despre principalele situații care pot apărea în zonele de agrement, precum consumul de alcool în spații publice, provocarea de scandaluri, tulburarea ordinii și liniștii publice sau distrugerea bunurilor. ”Aceștia le-au recomandat turiștilor să adopte un comportament preventiv, să manifeste prudență în relația cu persoane necunoscute, să își supravegheze bunurile personale și să apeleze numărul unic de urgență 112 ori de câte ori sunt martori sau victime ale unor fapte antisociale. Scopul acestor activități este creșterea gradului de siguranță în rândul cetățenilor și descurajarea comportamentelor deviante în zonele frecventate de un număr mare de persoane în perioada sezonului estival”, au spus reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila.
 
Zeci de sancțiuni pentru scandalagii și doi tineri prinși cu droguri
În ultimele două săptămâni, structurile din cadrul Jandarmeriei Brăila au fost mobilizate la nivel județean pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, iar forțele de ordine s-au aflat permanent în zonele aglomerate, parcurile publice, în proximitatea evenimentelor cu public numeros, precum și în stațiunea Lacu Sărat, pentru a avea grijă de siguranța localnicilor și a turiștilor. Pe timpul executării misiunilor din perioada menționată, jandarmii au legitimat 487 de persoane din care 180 de persoane prin intermediul aplicației Edac, care permite verificarea rapidă a identității și a documentelor prezentate
Astfel, în perioada 23 iunie – 7 iulie, au fost constituite echipaje de patrulare independente și mixte, în măsură să intervină în situații de urgență pentru combaterea faptelor antisociale și asigurarea unui climat de siguranță în rândurile cetățenilor. Jandarmii au executat 50 misiuni de patrulare independente în mediul urban și rural în zona obiectivelor din competenţa Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila, iar 89 de patrule mixte, cu Poliția, au desfășurat activități în mediul urban și rural. Au mai fost alte 25 acțiuni comune cu poliția și alte instituții, pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură contravențională sau penală în zone cu risc criminogen ridicat.”Au fost aplicate 68 de sancțiuni contravenționale: 11 avertismente și 57 amenzi în valoare de 15.850 lei. 65 sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Au fost constatate 2 infracțiuni independente cu 2 autori, ambele sancționate conform Legii 143/2001 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și alte 4 infracțiuni mixte cu 3 autori”, au arătat jandarmii.
Oamenii legii atrag atenția cu privire la consumul de substanțe interzise și arată că acestea reprezintă o amenințare pentru sănătatea fizică și psihică, având consecințe devastatoare asupra vieții personale, sociale și profesionale a consumatorilor, mai ales în rândul tinerilor.
Jandarmii fac apel către cetățeni să apeleze la structurile din cadrul M.A.I. , în cazul în care observă comportamente suspecte sau situații care pot reprezenta un pericol pentru siguranța publică ori sănătatea persoanelor din comunitate.
 

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Local

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere

Publicat

în

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.

Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.

Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.

Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei

Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.

În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.

Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.

Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic

În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.

Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată

Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.

Citește articolul complet

Local

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Publicat

în

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.

În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.

Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.

La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.

În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.

Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧