Social Media

Local

Pisică lovită cu sapa. Dosar penal pentru rănirea sau schingiuirea animalelor

Timp de citire: 7 minute

• un bărbat ne-a reclamat faptul că pisica sa, pe care o crește și care are și pui, a ieșit din curte, iar un vecin a lovit-o cu sapa și i-a provocat răni la membre • deținătorul animalului a sesizat incidentul, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au emis un Ordin de plasare a animalului în adăpost, iar felina a ajuns la asociația din Insurăței, pentru îngrijire • polițiștii efectuează cercetări în cauză, într-un  dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rănirea sau schingiuirea animalelor • reclamantul este Georgel Ionescu, tatăl băiatului care a murit în mai 2021, la un canal din Pisc, în condiții suspecte, iar acesta spune că vecinul care a lovit pisica este tatăl unui tânăr care a fost și el la canalul unde i-a murit fiul
 
Bărbat acuzat că a lovit o pisicuță cu sapa și i-a provocat răni la lăbuțe, animalul fiind plasat la centrul de protecție din Insurăței, pentru îngrijire. Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au intervenit și au întocmit în cauză dosar penal pentru schingiuirea animalelor. Incidentul s-a produs pe strada Timiș, din municipiul Brăila, luna trecută, iar reclamantul este Georgel Ionescu, tatăl băiatului care și-a găsit sfârşitul în condiţii suspecte, în mai 2021, într-un canal din Pisc, unde era împreună cu alţi cinci tineri. Georgel Ionescu s-a plâns că vecinul i-a lovit pisica pe care o crește și care are și pui, într-un moment în care animalul a ieșit în stradă. Bărbatul a ținut să precizeze faptul că vecinul în cauză este chiar tatăl unuia dintre tinerii care se aflau cu fiul său la canalul unde acesta și-a găsit sfârșitul. După cum v-am mai informat, Ionescu s-a tot chinuit să afle adevărul despre moartea fiului său, întrucât nu era convins că a căzut singur în canal și s-a înecat, fiind convins că ar fi putut fi împins, însă ancheta încă bate pasul pe loc.
 
«Mi-a lovit pisica»
Bărbatul a spus că în urma incidentului de la jumătatea lunii iunie, pisica lovită cu sapa a fost dusă la un centru din Însurăței, iar el nu reușește să intre îl legătură cu reprezentanții asociației de protecție a animalelor, pentru a-și recupera felina, mai ales că puii acesteia au rămas acasă și, chiar dacă mănâncă singuri, sunt totuși slăbiți pentru că nu mai sunt hrăniți și cu laptele mamei. În plus, a mai spus bărbatul, nepoata lui, în vârstă de 8 ani, plânge că vrea pisica înapoi, mai ales că felina se ținea tot timpul după cea mică.
În baza sesizării, am solicitat date la Inspectoratul de Poliție Județean Brăila, de unde ni s-a comunicat că în acest caz s-a întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.
Astfel, la data de 17 iunie, polițiștii au fost sesizați despre incidentul petrecut pe strada Timiș. ”Polițiștii s-au deplasat la fața locului și conform celor sesizate se pare că un bărbat de 53 de ani, din Brăila, ar fi provocat răni la nivelul membrelor unei pisici. Având în vedere cele constatate, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au emis un Ordin de plasare a animalului în adăpost, felina în cauză fiind predată unei asociații de protecție a animalelor, de pe raza orașului Însurăței, pentru a beneficia de asistență medicală, adăpost și îngrijire specializată. Polițiștii efectuează cercetări în cauză, într-un  dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rănirea sau schingiuirea animalelor din Legea 205/2004”, au transmis polițiștii din cadrul Biroului Relații Publice.Restituirea animalului plasat în adăpost nu se poate face decât în condițiile legii
De la IPJ Brăila ni s-a comunicat prevederea legală în cazul restituirii animalului din adăpost. Potrivit art. 24+5 din Legea 205/2004:  „(1) Deținătorul poate solicita entității care asigură prestarea serviciului public de adăpostire a animalelor restituirea animalului plasat în adăpost, în termen de maximum 30 de zile de la data la care încetează aplicarea măsurii de plasare în adăpost. Prin excepție, deținătorii animalelor plasate în adăpost potrivit art. 24+1 alin. (2) lit. f) pot solicita restituirea acestora și în perioada de aplicare a măsurii de plasare în adăpost; (2) În situația restituirii, deținătorul are obligația de a plăti către consiliul județean sau către Consiliul General al Municipiului București cheltuielile cu asistența veterinară de urgență, inclusiv intervenția chirurgicală, hrănirea, cazarea, deparazitarea, vaccinarea și controlul bolilor animalelor efectuate cu animalul plasat în adăpost; (3) Animalul plasat în adăpost nu se restituie deținătorului dacă animalul face obiectul unei măsuri asigurătorii sau de confiscare în cadrul procesului penal ori al unei măsuri de confiscare în materie contravențională”, se arată în lege. 
Potrivit legii, în sensul alin. (1), aplicarea măsurii de plasare în adăpost încetează la data expirării perioadei de 45 de zile prevăzute la art. 24+1 alin. (1) sau, în interiorul acestei perioade, la data pronunțării de către instanța de contencios administrativ a soluției de suspendare sau de anulare a ordinului de plasare a animalului în adăpost.
Animalul plasat în adăpost se consideră abandonat dacă deținătorul nu solicită restituirea acestuia în termenul prevăzut. În sensul prezentei legi, prin deținător de animale se înțelege proprietarul, persoana care deține cu orice titlu valabil, precum și orice persoană fizică sau juridică în îngrijirea căreia se află animalul.
Reclamantul s-a mai plâns că vecinul său i-a spus că pisica nu îi aparține, că este de pe stradă, dar acesta i-a explicat că el o crește și are puii felinei acasă.
 
Adăpostul de animale din Însurăței: ”Pisica este bine, sub tratament, și poate fi adoptată după 75 de zile”
Pentru a vedea care este starea felinei, am luat legătura cu reprezentatul adăpostului pentru animale din oraș Însurăței –  Adăpost Asociația Paws Paradise, responsabil adopții – Marin Vlădescu, date despre adăpost, adresă, capacitate și număr de contact fiind postate pe Facebook.
Administratorul asociației ne-a explicat că pisica respectivă, care a afost adusă la centru în urma intervenției polițiștilor, luna trecută, a fost tratată de medici, pentru că avea rană la lăbuță, și încă este sub supraveghere medicală. Ni s-a explicat că pisica nu are proprietar legal, chiar dacă reclamantul care a luat legătura cu redactorii a spus că el are grijă de felina cu pui. Acesta poate însă adopta pisica, potrivit legii, dar după 75 de zile. ”Pisica este ok, aproape de vindecare, medicul veterinar trebuia să o și trateze după ce a fost adusă la adăpost. Are o tăietură și este încă sub tratament, medicul  veterinar este cel care stabilește starea acesteia. Urmează tratamentul 45 de zile pentru tratament plagă, apoi urmează alte 30 de zile, pentru revendicare, conform legii. Poate veni după 75 de zile, pentru adopție, dar trebuie plătit costul tratamentului către Consiliul Județean. Felina nu are proprietar, din punct de vedere legal, dar aceasta va fi scoasă pentru a fi adoptată, iar bărbatul care v-a sesizat poate veni să o ia, în condițiile legii”, ne-a spus administratorul asociației .
Adăpostul are o capacitate de 400 de câini și 50 de pisici, însă pisici sunt mai puține pentru că acestea ajung la centru atunci când apar agresiuni și schingiuiri, iar polițiștii intervin pentru salvarea acestora.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Local

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere

Publicat

în

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.

Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.

Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.

Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei

Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.

În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.

Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.

Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic

În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.

Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată

Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.

Citește articolul complet

Local

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Publicat

în

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.

În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.

Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.

La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.

În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.

Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧