• luni, oamenii legii au fost printre elevi, cadre didactice și părinți, pentru a sprijini desfășurarea în siguranță a activităților educaționale •prima zi de școală a...
• numărul aproximativ de participanți va fi de 250 de persoane, organizatori fiind reprezentanți ai Sindicatelor Cartel Alfa, CNSLR Frăția, CSDR și CS Meridian O...
• cei doi tineri, absolvenți ai Academiei de Poliție care au fost încadrați recent la Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila au ales meseria pe care și-au...
• în week-end, la Târgu Ocna, s-a desfășurat faza finală a Campionatului Național de Fotbal al Penitenciarelor • patru echipe sindicale au intrat în joc, cu...
• săptămâna trecută, polițiștii au acționat pe raza municipiului Brăila, în scopul prevenirii accidentelor rutiere în care sunt implicați pietoni, bicicliști și trotinetiști • au fost...
• s-a întâmplat în comuna Movila Miresii, unde câțiva localnici au sesizat Garda de Mediu, acuzând poluarea din preajma caselor lor • comisarii de mediu au...
• de la 1 august, arhiva fizică şi electronică de la Însurăţei a fost preluată de Parchetul Tribunalului Brăila, iar personalul din cadrul serviciului de grefă...
* din câte se pare avea capacitatea de 35 de tone, însă transporta un camion de mare tonaj, mult peste limita de greutate * se fac...
• a fost afectat acoperișul locuinței • în week-end, pompierii brăileni s-au confruntat și cu alte incendii cu cauze mai ”clasice”: lumânări lăsate nesupravegheate sau focul...
• vecinii au reclamat disconfortul provocat în timpul desfășurării de evenimente, noaptea, în incinta restaurantului situat la capătul bulevardului Dorobanților, ieșirea spre digul Brăila – Galați...