* patru brăileni au primit pedepse cu închisoarea la Tribunalul Brăila, pentru trafic de droguri, cuprinse cu aproximaţie între 2 şi 3 ani, doar unul dintre...
* procurorii DIICOT au efectuat 22 de percheziții percheziții domiciliare, în Buzău, Brăila și București, la persoane bănuite de trafic de droguri și efectuarea de operațiuni...
* în ultimele zile, au fost identificate semne de circulație murdărite cu grafitti sau îndoite pe B-dul Cuza, precum și pe străzile Mihail Sebastian, Polonă, Petru...
* judecătorii au constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul din decembrie emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați privind pe inculpatul B. V....
* pe fondul consumului de alcool, un bărbat de 53 de ani care se afla pe strada Școlilor ar fi avut o discuție în contradictoriu cu...
* magistrații Tribunalului Brăila l-au condamnat pe inculpatul M. M. la o pedeapsă de trei ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, faptă din...
* magistrații Tribunalului Brăila l-au condamnat pe inculpatul C.P., cu acord de recunoaștere a vinovăției, la pedeapsa principală de 3 ani și 6 luni de închisoare...
* în perioada 29 aprilie – 6 mai, Teatrul „Maria Filotti” din Brăila găzduiește vernisajul expoziției de icoane, ouă încondeiate, flori și obiecte „Lumină din Lumină”...
* cei doi brăileni au fost condamnaţi la o pedeapsă de 3 ani și 4 luni de închisoare, respectiv 2 ani și 8 luni de închisoare,...
* Direcția Generală de Pașapoarte scoate la concurs mai multe posturi la servicii din țară, unul fiind pentru agent principal la Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte...