• doar 145 din cei 445 de candidaţi care au susţinut examenul au reuşit să promoveze • promovabilitatea la nivel naţional, înainte de contestaţii, este de...
• deşi iniţial reprezentanţii instituţiei au declarat că există doar un singur caz de coronavirus, cel al adjunctului Dan Gheorghiţă, surse demne de încredere ne-au declarat...
• europarlamentarul brăilean a criticat Guvernul Orban pentru felul în care gestionează deschiderea şcolilor În cadrul unei conferinţe de presă susţinută săptămâna trecută, europarlamentarul PSD...
• diagnosticul l-a primit după ce a dorit să se testeze la cerere, în privat • acesta ne-a declarat că se simte bine, nu are niciun...
• este vorba despre “Our Earth, Our Future”, ce a avut ca obiectiv central conştientizarea elevilor cu privire la modul în care alegerile lor au un...
• principalele trei subiecte vizate de proiec au fost TIC, schimbări de mediu şi de climă şi educaţie antreprenorială Data de 31 august 2020 aduce...
• acţiunea continuă, principalii beneficiari fiind elevii din anii terminali, care provin din familii nevoiaşe • numai parohia “Sf. Parascheva” a donat, în luna iunie, 20...
• elevii brăileni le solicită reprezentanţilor partidelor politice şi candidaţilor independenţi care s-au înscris la aceste alegeri locale să îşi asume 20 de obiective esenţiale dezvoltării...
• este vorba despre posturi de femei de serviciu şi muncitori Se dă drumul angajărilor de personal auxiliar şi nedidactic în şcolile din Brăila. Însă...
• “Adaptare la o situaţie necunoscută”, aceasta este atmosfera în mediul şcolar şi universitar, în lipsa unor măsuri ferme • elevi, studenţi şi profesori brăileni ne-au...