* astăzi se dă startul înscrierilor la liceu iar anul acesta se va intra cu medii mai mici față de admiterea din 2020 * concret, dacă...
* în perioada 16-22 iulie, absolvenţii de liceu vor completa fişele de opţiuni, iar acest lucru trebuie făcut cu mare atenţie pentru că orice greşeală îi...
* din cei 133 de dascăli brăileni aşteptaţi la examen, 3 au fost absenţi şi 10 s-au retras după primirea subiectelor * săptămâna viitoare urmează un...
* dacă înainte de afișarea rezultatelor finale județul nostru se afla pe locul 6 în ierarhia națională la promovabilitatea în rândul seriei curente, după contestații a...
* peste 130 de cadre didactice sunt așteptate la proba scrisă, care se va desfășura la Colegiul Național ”Nicolae Bălcescu” Cadrele didactice din Brăila și...
* timp de două săptămâni, elevii de clasa I au participat la ”Școala de vară – Tărâmul Fanteziei”, unde au avut parte de activități diverse, de...
* Brian Cristian Beiliciu este cel care merită toate aplauzele pentru această performanță, el fiind absolvent al unui liceu vocațional * tânărul face muzică din clasa...
* la liceele de top, ”Murgoci”, ”Bălcescu” și ”Iorga”, anul trecut au fost admiși absolvenți cu medii între 10 și 8,79 * la ”Ana Aslan”, ”Perpessicius”...
* peste 700 de contestații au fost depuse de candidații brăileni, iar majoritatea au primit o notă mai mare după recorectare * au fost însă și...
* stagiul s-a desfășurat în perioada 5-9 iulie și a făcut parte din proiectul ”Franceza prin TIC”, finanțat de Comisia Europeană În perioada 5-9 iulie...