* organizatorii au pregătit peste 150 de ateliere, cursuri, jocuri de comunicare şi proiecte dedicate copiilor cu vârste cuprinse între 3-13 ani şi tinerilor cu între...
* Sara Josipa Van Elburg Pătraşcu, elevă în clasa a VII-a la Colegiul Naţional ”Nicolae Bălcescu”, a câştigat medalia de bronz, iar David Constantin, elev în...
* în perioada 4-11 iulie 2022, elevii şi părinţii vor completa fişele pentru admiterea în învăţământul liceal de stat, etapa I * rezultatele repartizării se vor...
* atelierul este coordonat de prof. Lucian Constantin, de la „Hariclea Darclee”, artist plastic consacrat, și are loc de două ori pe săptămână * în premieră,...
* anul acesta se va intra cu medii mai mari la liceu, indiferent că vorbim de cele teoretice sau tehnologice * conform ierarhiei județene, față de...
* la limba română, doi elevii au primit nota 10 după recorectarea lucrărilor * tot la proba de română, zeci de candidați au primit mai mult...
* din cele 311 contestații depuse la Brăila, în cazul a 284 lucrări notele au fost modificate * 191 candidați au primit o notă mai mare...
* din cei 1.561 candidați care au susținut examenul, 851 au depus contestații * rezultatele finale se vor afișa vineri, 1 iulie ”Avalanșă” de nemulțumire...
* potrivit rezultatelor de la examenul de bacalaureat, înainte de contestații, pe primul loc în clasamentul pe județ se află Colegiul “Murgoci”, fiind de altfel și...
* cu o promovabilitate de 85,7% în rândul promoției curente, Brăila este pe locul 3 pe țară, la fel ca la Evaluarea Națională * rata de...