• din totalul celor 266 candidați care au susținut examenul, doar 128 au reușit să obțină note peste 7 • circa 40 dintre dascăli nu au...
• tânăra educatoare de 19 ani are cea mai mare notă la Definitivat • fata a obținut nota 9,70 la proba scrisă, iar cu cele trei...
• s-a născut în Zăvoaia, într-o familie săracă, cu 10 copii • în clasa I a rămas repetent, dar apoi a ajuns în ”banca de onoare”...
• 66 de elevi ai Anului I și patru instructori de la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale au desfășurat o vizită de documentare...
* Inspectoratul Școlar cumpără 7.850 pachete cu rechizite ce vor fi distribuite elevilor ce provin din familii cu posibilități financiare reduse Inspectoratul Școlar...
* Colegiul Național “Gh. M. Murgoci” ocupă și anul acesta poziția de lider în clasamentul celor mai bune licee din Brăila după rezultatele de la examenul...
* ieri, 19 iulie, s-au afișat rezultatele repartizării computerizate, iar elevii au aflat la ce liceu vor învăța din toamnă * mediile sunt mai mici față...
* lucrările de consolidare a sediului Casei Corpului Didactic Brăila, de pe strada Ana Aslan, s-au finalizat în toamna anului trecut, după mai bine de 14...
* doar circa 46% dintre candidații din Brăila care au susținut proba scrisă la Titularizare au reușit să obțină note peste 7, pragul necesar pentru a...
* în perioada 17-24 iulie au loc înscrierile pentru a doua sesiune a examenului, august-septembrie 2023 * probele scrise vor începe pe 16 august, după minivacanța...