Învățământ
Colegiul “Murgoci”, mândria Brăilei
* Colegiul Național “Gh. M. Murgoci” ocupă și anul acesta poziția de lider în clasamentul celor mai bune licee din Brăila după rezultatele de la examenul de Bacalaureat * cu promovabilitate de 100%, „Murgoci” se numără printre cele mai bune colegii din țară * pe locurile doi și trei se află Liceul Teoretic “Nicolae Iorga” și Colegiul “Ana Aslan” * Liceul “C. Angelescu” Ianca, Liceul “G. Vâslan” Făurei și Liceul cu Program Sportiv sunt unitățile de învățământ ce au obținut rezultate spectaculoase în comparație cu sesiunea din 2022 a examenului
Examenul de Bacalaureat de anul acesta a însemnat o performanță istorică pentru județul Brăila, care pentru prima dată s-a clasat pe primul loc în ierarhia națională. Meritul este evident al absolvenților care au reușit să obțină note bune la examen, la unele licee rezultatele fiind cu adevărat impresionante. Spre exemplu, la Colegiul “Murgoci”, promovabilitatea este de 100% (singurul din județ), iar 90% dintre elevi au obținut medii între 8 și 10. Din acest motiv, colegiul domină și anul acesta topul celor mai bune licee din județ. Pe primele poziții în clasamentul pe licee se află și “Iorga”, “Ana Aslan”, “Bălcescu” și “Perpessicius”.
Suprinzătoare sunt însă și rezultatele liceelor din județ, cum ar fi cazul Liceul “G. Vâslan” Făurei și Liceul “C. Angelescu” Ianca.
Ca în fiecare an, pe baza informațiilor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Brăila, redactorii “Obiectiv” au realizat un top al liceelor din județ după rezultatele finale obținute la examenul de Bacalaureat. Analiza de anul acesta vine cu surprize atât în ceea ce privește liceele teoretice, cât și liceele vocaționale și tehnologice. De asemenea, clasamentele sunt diferite dacă ne raportăm la numărul total de absolvenți care au susținut examenul (promoția curentă și promoțiile anterioare) sau doar la cei din seria curentă, dar și dacă luăm în calcul media notelor obținut la examen de candidații dintr-un anumit liceu.
Să începem însă cu top 10 licee din județ după rata de promovare la BAC în rândul promoției curente și promoțiilor anterioare.
1. Colegiul Național “Gheorghe Munteanu Murgoci” – 100%
Și anul acesta Colegiul “Murgoci” a obținut rezultate remarcabile la examenul de Bacalaureat. Nu doar că toți cei 182 candidații au promovat examenul, dar 90% dintre aceștia (165 candidați) au medii peste 8, din care 65% (119 elevi) peste 9. La “Murgoci” s-a obținut și o medie de 10.
2. Liceul Teoretic “Nicolae Iorga” – 98,68%
Unitatea de învățământ urcă o poziție în clasamentul liceelor din județ, anul trecut fiind pe locul 3. La examen au participat 152 elevi, din care au promovat 150 candidați. Circa 70% dintre aceștia au obținut medii peste 8 (104 elevi).
3. Colegiul Național “Ana Aslan” – 97,67%
Pentru al doilea an la rând, “Ana Aslan” reușește să prindă un loc pe podium. La examen au participat 86 candidați, din care au promovat 84. De precizat că 65% dintre absolvenții acestui liceu au medii peste 8.
4. Colegiul Național “Nicolae Bălcescu” – 96,88%
La examen au participat 160 candidați, din care au promovat 155. S-au obținut multe note mari, 104 absolvenți având medii peste 8 (67%). Deși este al doilea an în care nu se numără în top 3 licee din județ, Colegiul “Bălcescu” are două medii de 10 la examenul de Bacalaureat de anul acesta.
5. Colegiul Național Pedagogic “Dumitru Panaitescu Perpessicius” – 95,15%
De la an la an, Pedagogicul reușește să obțină rezultate tot mai bune la examenul de bacalaurat. La sesiunea 2023 a examenului au participat 103 candidați, din care 98 au reușit să promoveze. De remarcat că 70% din totalul liceenilor care au susținut probele au obținut medii peste 8.
6. Liceul Teoretic “Panait Cerna” – 93,10%
La examen au participat 116 candidați, 108 reușind să promoveze, 50% chiar cu medii peste 8.
7. Liceul Teoretic “Constantin Angelescu” Ianca – 91,49%
Promovabilitatea la acest liceu a crescut constant în ultimii trei ani. La examen au participat 47 elevi, din care 43 au promovat. Aproape jumătate dintre absolvenți au medii peste 8.
8. Liceul Teoretic “G. Vâslan” Făurei – 86,67%
Liceul din Făurei este surpriza examenului de Bacalaureat, care și-a îmbunătățit mult rata de promovare față de 2022. La examen au participat 45 candidați, din care 39 au reușit să promoveze (15 medii peste 8). Anul trecut, unitatea de învățământ se afla pe locul 12 în topul pe județ, cu 58,82% promovabilitate.
9. Liceul de Arte “Hariclea Darclee” – 83,18%
Rezultate mai bune și la acest liceu, unde au promovat 89 din cei 107 candidați prezenți la examen. Un număr de 34 absolvenți au obținut medii peste 8.
Anul trecut, unitatea de învățământ se afla pe locul 10 în clasamentul pe județ, cu o promovabilitate de 76,24%
10. Colegiul Economic “Ion Ghica” – 82,95%
Sunt deja câțiva ani de când unitatea de învățământ este o prezență constantă în top 10 licee din județ. La examen au fost prezenți 129 candidați, din care 107 au reușit să promoveze.
Clasamentul liceelor din județ continuă cu:
11. Liceul Teoretic “Mihail Sebastian” – 82,72%
La examen au participat 81 candidați, iar 67 au promovat. Anul trecut, acest liceu ocupa locul 9 în topul pe județ.
12. Liceul Tehnologic “Matei Basarab” Măxineni – 80%
Din cinci candidați prezenți, patru au reușit să promoveze. Rata de promovare aproape s-a dublat față de anul trecut (44,44%). În 2021, la acest liceu promovabilitatea era de doar 18,18%.
13. Liceul Tehnologic “Nicolae Titulescu” Însurăței – 79,31%
Chiar dacă anul trecut liceul se afla pe locul 11 în topul liceelor, rata de promovare este mult mai mare (60% în 2022). La examen au participat 58 elevi, din care au promovat 46.
14. Liceul cu Program Sportiv – 67,82%
LPS se numără printre unitățile de învățământ cu cele mai spectaculoase rezultate. Dacă anul trecut promovabilitatea era de doar 44,83%, acum procentul se apropie de 70%. La examen au participat 87 elevi, din care au promovat 59.
15. Liceul Tehnologic “Ed. Nicolau” – 63,64%
Este al patrulea an la rând în care promovabilitatea crește la acest liceu. Anul trecut rata de promovare a fost de 51%. La examen au participat 44 candidați, din care 28 au reușit să promoveze.
16. Colegiul Tehnic “C. D. Nenițescu” – 60%
Deși anul trecut se afla pe locul 14 în clasament, la acest liceu se înregistrează o creștere de 10% a promovabilității față de examenul din 2022. La probe au participat 65 candidați, din care 39 au reușit să promoveze.
17. Liceul Tehnologic “Panait Istrati” – 55,81%
Și la “Panait Istrati” lucrurile stau mult mai bine față de anul trecut sau acum doi ani. Concret, în 2022 promovabilitatea a fost de 33,33%, iar în 2021 de doar 13,21%. La BAC au participat 43 candidați, din care 24 au promovat.
18. Liceul Tehnologic “Gheorghe K. Constantinescu” – 47,83%
Anul trecut, acest liceu se afla pe ultimul loc în clasamentul pe județ. După afișarea rezultatelor finale, 11 candidați din totalul de 23 care au dat exemenul au reușit să promoveze.
19. Liceul Tehnologic “Grigore Moisil” – 41,49%
Din 31 candidați prezenți, 13 au reușit să promoveze. Anul trecut, “Moisil” se afla pe locul 15 în clasament, cu o promovabilitate de 47,62%.
20. Liceul Tehnologic “Anghel Saligny” – 36,67%
Și anul acesta unitatea de învățământ se află pe ultimele locuri în clasamentul pe județ, însă promovabilitatea este mai mare (28,57% în 2022). Din cei 30 candidați care au susținut examenul, doar 11 au promovat.
21. Liceul Tehnologic “Nicolae Oncescu” Ianca – 25%
Un număr de 12 absolvenți au participat la examen, însă doar trei au promovat.
Anul trecut, acest liceu se afla pe locul 18 în topul liceelor din Brăila.
Ierarhia liceelor după rezultatele obținute de candidații din seria curentă
Dacă ar fi să luăm în calcul strict rezultatele obținute de candidații din promoția curentă (1.464 absolvenți), clasamentul liceelor ar arată astfel:
1. Colegiul Național “Gheorghe Munteanu Murgoci” – 100% promovabilitate
2. Colegiul Național “Ana Aslan” – 98,81%
3. Liceul Teoretic “Nicolae Iorga” – 98,68%
4. Colegiul Național Pedagogic “D. P. Perpessicius” – 97,98%
5. Liceul Teoretic “Panait Cerna” – 97,22%
6. Colegiul Național “Nicolae Bălcescu” – 96,88%
7. Liceul Teoretic “Constantin Angelescu” Ianca – 91,49%
8. Liceul Teoretic “G. Vâslan” Făurei – 89,47%
9. Colegiul Economic “Ion Ghica” – 88,50%
10. Liceul Teoretic “Mihail Sebastian” – 86,11%
11. Liceul de Arte “Hariclea Darclee” – 84,16%
12. Liceul Tehnologic “Ed. Nicolau” – 81,82%
13. Liceul Tehnologic “Nicolae Titulescu” Însurăței – 81,63%
14. Liceul Tehnologic “Matei Basarab” Măxineni – 75%
15. Liceul cu Program Sportiv – 73,33%
16. Liceul Tehnologic “Panait Istrati” – 67,86%
17. Colegiul Tehnic “C. D. Nenițescu” – 64,29%
18. Liceul Tehnologic “Grigore Moisil” – 50%
19. Liceul Tehnologic “Gheorghe K. Constantinescu” – 50%
20. Liceul Tehnologic “Anghel Saligny” – 39,13%
21. Liceul Tehnologic “Nicolae Oncescu” Ianca – 30%
Clasamentul liceelor după mediile obținute de candidați
Mai există un clasament al liceelor dincolo de promovabilitatea la examen. Vorbim despre un top al școlilor în funcție de mediile obținute de absolvenți la Bacalaureat. Platforma bacplus.ro a realizat un astfel de clasament, pe baza
următoarelor criterii:
– Medie. Media notelor tuturor elevilor din liceul respectiv. Elevii neprezentați sau eliminați din examen nu sunt luați în considerare.
– Procent de reușită. Procentul elevilor care au depășit nota minimă necesară, adică 5 per disciplină, respectiv 6 în total. Acest procent este raportat la numărul total de candidați înscriși, inclusiv cei absenți și cei eliminați din examen.
– Număr de candidați.
Top 10 cele mai bune licee din Brăila, după mediile candidaților, arată astfel:
1. Colegiul Național “Gh. M. Murgoci” – media 8,97 – de precizat că liceul ocupă și locul 25 pe țară.
2. Liceul Teoretic “N. Iorga” – media 8,61 (locul 84 pe țară)
3. Colegiul Național “N. Bălcescu” – media 8,28
4. Colegiul Național Pedagogic “D. P. Perpessicius” – media 8,27
5. Colegiul Național “Ana Aslan” – media 8,21
6. Liceul Teoretic “C. Angelescu” Ianca – media 7,79
7. Liceul Teoretic “Panait Cerna” – media 7,71
8. Liceul Teoretic “G. Vâslan” Făurei – media 7,29
9. Liceul de Arte “Hariclea Darclee” – media 7,12
10. Liceul Teoretic “Mihail Sebastian” – media 7,11
Învățământ
Urmează ”decisiva” pentru directorii de școli
• cine va convinge comisiile că poate conduce o școală? Răspunsul începe să se contureze la Brăila din 17 noiembrie, când debutează interviurile propriu-zise din concursul directorilor de școli • după evaluarea administrativă a planurilor manageriale, 92 de candidați ajung față în față cu evaluatorii • urmează 45 de minute în care fiecare va trebui să demonstreze că poate trece de la teorie la decizie și de la proiect la managementul real al unei unități de învățământ
De astăzi, 12 noiembrie, la nivel național începe etapa interviurilor propriu-zise din concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct.
La Brăila, după evaluarea planurilor manageriale și soluționarea contestațiilor, 92 de candidați, cu 108 opțiuni, au ajuns în fața următoarei provocări.
În maximum 45 de minute, fiecare va trebui să demonstreze că poate transforma un proiect managerial într-o viziune aplicabilă în școală.
Potrivit graficului de desfășurare a celei de-a doua etape a probei de interviu, publicat de Inspectoratul Școlar Județean, primul candidat la Brăila este programat să susțină interviul marți, 17 noiembrie, începând cu ora 9:00. La polul opus al programării, ultimul candidat figurează pe listă pentru data de 25 noiembrie, ora 10:00. Așadar, deși intervalul oficial de desfășurare a interviurilor este 12–27 noiembrie, potrivit programării afișate, evaluările candidaților brăileni sunt repartizate între 17 și 25 noiembrie.
După săptămâni de probe, evaluări, punctaje și contestații, concursul pentru conducerea unităților de învățământ din Brăila intră, începând de astăzi, într-o etapă cu miză importantă. Candidații care au trecut de evaluarea administrativă a planurilor manageriale se vor prezenta în fața comisiilor de interviu, unde nu va mai fi suficient să aibă un proiect bine redactat.
Vor trebui să-l susțină, să-și argumenteze deciziile și să arate cum ar gestiona situații concrete din viața unei școli.
Rezultatele finale ale evaluării administrative au fost publicate marți, 10 noiembrie, pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Brăila. Această etapă a avut caracter eliminatoriu: candidații care au obținut cel puțin nota 7 au primit dreptul de a continua concursul, în timp ce o notă sub acest prag a însemnat eliminarea.
Este important de precizat că nota obținută la evaluarea planului managerial nu se adaugă la media finală a concursului. Ea funcționează ca un filtru, stabilind cine poate ajunge la interviul propriu-zis.
Contestațiile au schimbat situația unui candidat
În urma publicării rezultatelor inițiale și a soluționării contestațiilor, situația candidaților a suferit câteva modificări. Potrivit datelor transmise de comisia de organizare a concursului, au fost depuse cinci contestații. Într-un caz, nota inițială de 8,30 a fost menținută.
Pentru alți trei candidați, punctajele au crescut, însă cea mai importantă modificare s-a înregistrat la Școala Gimnazială ”Radu Tudoran”, unde un candidat înscris pentru funcția de director adjunct a reușit să treacă pragul eliminatoriu.
Mai exact, după reevaluarea planului managerial, nota acestuia a crescut de la 6,80 la 7,16. Diferența de câteva zecimi a făcut, în acest caz, diferența dintre eliminarea din concurs și continuarea competiției. Pentru ceilalți doi candidați ale căror lucrări au fost reevaluate, creșterile au fost de 0,10, respectiv 0,04 puncte. A existat și un caz în care contestația nu a adus rezultatul așteptat. Candidatul care nu îndeplinise nici inițial pragul de promovare a primit, după reevaluare, o notă și mai mică: de la 4,60 la 4,44.
În urma afișării rezultatelor finale, un candidat a fost declarat respins la această etapă. Astfel, din cei 93 de candidați rămași după probele anterioare, au continuat concursul 92, cu un total de 108 opțiuni: 72 pentru funcțiile de director și 36 pentru cele de director adjunct.
45 de minute în fața comisiei. Aici începe adevăratul test!
Dacă până acum candidații au fost evaluați pe baza competențelor și a documentelor depuse, în perioada 12–27 noiembrie urmează proba care îi aduce față în față cu evaluatorii. Fiecare candidat va avea la dispoziție maximum 45 de minute pentru a demonstra că nu doar știe să construiască un plan managerial, ci și că are capacitatea de a-l pune în practică.
Interviul este împărțit în trei secțiuni, fiecare cu un timp bine stabilit. Primele 20 de minute sunt rezervate prezentării și susținerii proiectului managerial. Candidatul trebuie să-și explice viziunea, obiectivele și direcțiile de dezvoltare pe care le propune pentru unitatea de învățământ. Următoarele 15 minute sunt dedicate rezolvării unei situații-problemă.
Poate fi vorba despre gestionarea unui conflict, o situație de criză, relația cu părinții, dificultăți de comunicare, aplicarea legislației sau alte provocări administrative și manageriale. Ultimele 10 minute verifică aptitudinile digitale și competențele de operare necesare exercitării funcției de director sau director adjunct.
Așadar, nu este suficient ca proiectul să arate bine pe hârtie. Candidatul trebuie să convingă prin felul în care îl prezintă, prin argumentele pe care le aduce și prin soluțiile pe care le găsește atunci când este pus în fața unei situații concrete. Cei cinci membri ai comisiei vor acorda note individuale, iar nota finală a interviului va fi media aritmetică a punctajelor acordate. Pentru promovarea probei este necesară cel puțin nota 7.
Cu alte cuvinte, o evaluare administrativă foarte bună nu garantează automat și un interviu pe măsură. De astăzi, contează nu doar ce au scris candidații în proiecte, ci și cât de bine reușesc să-și susțină ideile și să demonstreze că pot lua decizii.
În fața comisiilor: cinci evaluatori și o decizie pentru fiecare școală
Odată cu începerea interviurilor, atenția se mută nu doar asupra candidaților, ci și asupra celor care vor analiza prestația acestora. Fiecare interviu se desfășoară în fața unei comisii formate din cinci membri, iar fiecare dintre ei va acorda un punctaj individual. Media notelor va stabili rezultatul candidatului la această etapă.
Componența comisiilor reunește reprezentanți ai Inspectoratului Școlar, cadre didactice din unitățile de învățământ, reprezentanți ai administrației publice locale, precum și membri desemnați din mediul economic sau universitar. Este o formulă care aduce la aceeași masă perspective profesionale diferite, într-o evaluare ce vizează nu doar pregătirea didactică, ci și capacitatea de organizare, comunicare și conducere.
Rămâne însă de văzut cum se va reflecta această perspectivă în evaluarea candidaților și ce criterii vor cântări cel mai mult atunci când aceștia vor trebui să-și susțină proiectele, să rezolve situații concrete și să demonstreze că pot gestiona o instituție de învățământ.
Rolul evaluatorilor nu este deloc unul formal. În cele 45 de minute ale interviului, aceștia vor urmări modul în care candidatul își argumentează proiectul managerial, răspunde unei situații-problemă și demonstrează că stăpânește competențele necesare funcției pentru care candidează. Notele acordate vor conta direct în rezultatul acestei probe, astfel că responsabilitatea comisiei este pe măsura mizei concursului.
Așadar, într-un proces care vizează conducerea a zeci de unități de învățământ din județ, transparența privind organizarea și activitatea comisiilor rămâne un aspect important asupra căruia vom reveni.
În acest context, era util ca informațiile privind persoanele desemnate și repartizarea în comisii să fie făcute cunoscute publicului, în măsura permisă de regulile concursului.
Nu pentru a transforma componența comisiilor într-un subiect de suspiciune, ci pentru ca întregul proces să poată fi urmărit și înțeles de cei interesați de viitorul școlilor brăilene.
Pentru că interviul nu înseamnă doar 45 de minute în care un candidat trebuie să convingă. Înseamnă și o evaluare în care fiecare membru al comisiei are o responsabilitate clară, iar notele acordate vor conta în stabilirea celor care vor ocupa funcțiile de conducere.
De la 149 de opțiuni, la 108. Cine ajunge la linia de sosire?
La începutul competiției, în județul Brăila erau disponibile 127 de funcții de conducere: 82 de directori și 45 de directori adjuncți. Pentru acestea au fost depuse 124 de dosare de candidatură, candidații exprimând în total 149 de opțiuni. După evaluarea competențelor desfășurată în 13 octombrie, au rămas 93 de candidați, cu 109 opțiuni: 73 pentru funcțiile de director și 36 pentru cele de director adjunct.
La acea etapă, 30 de candidați nu au obținut punctajul minim, iar unul nu s-a prezentat.
Acum, după evaluarea administrativă a proiectelor manageriale și soluționarea contestațiilor, numărul celor care continuă a ajuns la 92 de candidați, cu 108 opțiuni.
Competiția se apropie, așadar, de etapa în care diferențele dintre candidați nu vor mai fi date doar de documentele depuse, ci și de felul în care aceștia își susțin proiectele și răspund provocărilor din fața comisiei.
Verdictul final, în decembrie
În Brăila, interviurile se desfășoară în perioada 17–25 noiembrie 2026. Contestațiile la această probă pot fi depuse în intervalul 17 noiembrie – 2 decembrie, iar soluționarea lor este programată până pe 7 decembrie. Rezultatele finale ale concursului urmează să fie afișate pe 9 decembrie. O zi mai târziu, candidații declarați admiși pentru mai multe funcții își vor exprima opțiunea finală pentru o singură unitate de învățământ.
Validarea rezultatelor în Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean este programată pentru 11 decembrie, iar deciziile de numire trebuie emise și comunicate până la 16 decembrie, cu intrare în vigoare de la 1 ianuarie 2027. Rămâne de văzut cine va reuși să treacă și de această probă, cine va confirma în fața evaluatorilor și, mai ales, cine va ajunge să ocupe funcțiile de conducere începând cu anul viitor.
Învățământ
Bursele școlare pentru primele două luni ale anului școlar, plătite pe 20 noiembrie. Câți elevi din Brăila vor primi bani
• elevii din județul Brăila care beneficiază de burse școlare vor primi, pe 20 noiembrie, primele sume din acest an școlar, aferente lunilor septembrie și octombrie • potrivit datelor Inspectoratului Școlar Județean, sprijinul financiar este destinat elevilor care îndeplinesc criteriile pentru burse de merit, sociale sau tehnologice, dar și unor categorii speciale de beneficiari
Elevii care beneficiază de burse școlare în anul școlar 2026–2027 vor primi primele sume pe 20 noiembrie, când vor fi achitate și drepturile aferente lunilor septembrie și octombrie.
La nivelul județului Brăila, listele cu beneficiarii au fost centralizate, iar potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean, 26.768 de elevi sunt incluși în evidențele pentru plata burselor.
Prima plată din acest an școlar va cuprinde două luni, urmând ca, ulterior, bursele să fie virate lunar, pe data de 20, pentru luna precedentă. Calendarul este valabil la nivel național, în timp ce cifrele prezentate în continuare reflectă situația înregistrată în județul Brăila.
Peste 26.000 de elevi din Brăila, pe listele de plată
Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Brăila, cei mai mulți beneficiari sunt elevii care primesc burse sociale, categorie destinată sprijinirii copiilor proveniți din familii aflate în situații vulnerabile.
Situația burselor la nivelul județului este următoarea:
- 4.372 de burse de merit, acordate elevilor cu rezultate bune la învățătură;
- 20.900 de burse sociale, destinate elevilor care îndeplinesc criteriile de eligibilitate;
- 1.462 de burse tehnologice, pentru elevii din învățământul profesional și tehnologic;
- 22 de burse pentru mame minore;
- 12 burse pentru elevi aparținând unor comunități etnice, inclusiv elevi moldoveni, potrivit încadrării din evidențele transmise.
Datele arată că bursele sociale reprezintă cea mai mare parte a ajutorului financiar acordat elevilor din județ. În același timp, numărul celor care primesc burse de merit este mai redus, în condițiile în care metodologia actuală stabilește criterii mai restrictive de acordare.
Ce sume vor primi elevii
Cuantumurile lunare prevăzute pentru principalele categorii de burse sunt de 450 de lei pentru bursa de merit, de 300 de lei pentru bursa socială, respectiv pentru cea tehnologică și 700 lei/lună bursa pentru meme minore, acordată în perioada cursurilor, a pregătirii practice și a sesiunilor de examene.
Pentru că prima plată va avea loc în luna noiembrie, elevii vor primi atunci sumele aferente lunilor septembrie și octombrie, în funcție de categoria de bursă și de drepturile stabilite pentru fiecare beneficiar.
După această primă plată, calendarul obișnuit prevede virarea burselor în data de 20 a fiecărei luni, pentru luna anterioară.
Mai puțini beneficiari ai burselor de merit
Anul școlar 2026–2027 continuă pe baza regulilor de acordare a burselor introduse prin noua metodologie.
În cazul burselor de merit, unul dintre criteriile importante este limitarea numărului de beneficiari la cel mult 15% dintre elevii unei clase, în condițiile prevăzute de metodologia în vigoare.
La nivelul județului Brăila, 4.372 de elevi se regăsesc pe listele pentru această categorie de sprijin. Prin comparație, bursele sociale rămân principala formă de ajutor financiar pentru elevi, cu peste 20.000 de beneficiari.
Pentru școli, pregătirea primei plăți a presupus transmiterea către inspectoratele școlare a listelor cu beneficiarii și a sumelor necesare. Termenul stabilit pentru această etapă a fost 20 octombrie 2026.
Astfel, pe 20 noiembrie, elevii eligibili vor primi primele burse din actualul an școlar, aferente lunilor septembrie și octombrie, iar plățile vor continua lunar, potrivit calendarului stabilit.






















