* astăzi, brăilenii sunt invitaţi la spectacole, expoziţii, ateliere, recitaluri şi dansuri folclorice * evenimentele din cadrul festivalului se vor desfăşura la Biblioteca Judeţeană, Muzeului “Carol...
* în urma jurizării au fost desemnate cele mai bune lucrări dintre cele 130 înscrise în concurs * s-au acordat premii, menţiuni şi premii speciale, precum...
* marţi, 29 iunie, Filarmonica “Lyra – George Cavadia” vă invită la un concert vocal-simfonic aniversar extraordinar ce va avea loc în Sala Mare a Teatrului...
* cu prilejul Zilelor Europene ale Arheologiei, muzeografii Secției Arheologie de la Muzeul Brăilei au prezentat artefacte descoperite la Siliștea, datând din Epoca Fierului * alături...
* de la începutul acestei luni, managerul interimar al Muzeului Brăilei, dr. Costin Croitoru, a mai iniţiat protocoale de colaborare cu Muzeul Naţional de Geologie Bucureşti...
* sâmbătă, cei mici pot vedea spectacolul ”Vreau să fiu mare”, iar duminică spectacolul ”Ursuleţul Rim Cim Cim” Weekendul acesta, două spectacole au...
* 30 de concurenţi se vor bate pentru trofeul de 4.000 de euro * în total, organizatorii Festivalului vor acorda premii de 9.500 de euro, la...
* joi, de Ziua Eroilor, directorul intermiar al Muzeului Brăilei, dr. Costin Croitoru, a fost alături de frații noștri de peste Prut * dr. Croitoru a...
* timp de opt ore, brăilenii pot vizita toate expozițiile muzeului, unde vor fi întâmpinați de personaje îmbrăcate în costume de epocă * concomitent, vor fi...
De un sfert de veac Festivalul și Concursul Internațional de Canto ce poartă numele legendarei soprane Hariclea Darclée, născută la Brăila, sunt acele manifestări extraordinare inspirate...