• anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Iulian Chiriac (liderul PSD Brăila), printr-o postare pe rețelele de socializare • noul sediu al...
* acestea intră în vigoare de luni, 28 august Braicar SA informează că, de luni, 28 august, din cauza lucrărilor de reabilitare a Căii...
• consilierii municipali au aprobat în cadrul ședinței ordinare a CLM Brăila din această lună un studiu de oportunitate privind preluarea de către SC ECO SA...
• este vorba despre o licitație în valoare de peste 12,5 milioane lei, derulată de Aeroclubul României, ce prevede atât modernizarea pistei, cât și reabilitarea hangarelor...
• restricțiile intră în vigoare de luni, 28 august, și vor fi valabile până pe 31 octombrie • măsura, luată în contextul în care se vor...
• companiile care vor să se înscrie la licitație pot depune oferte până pe 11 septembrie Primăria Municipiului Brăila a scos din nou la licitație...
• un cititor al cotidianului ”Obiectiv-Vocea Brăilei” a atras atenția, printr-o sesizare adresată redacției că, la marginea orașului, pe Șoseaua de Centură, o suprafață foarte mare...
• este vorba despre un program al Ministerului Lucrărilor Publice, derulat prin Compania Națională de Investiții (CNI) • sălile de sport vor avea tribune de 100...
* în stația din zona Gării CFR este afișată o hartă a orașului * inițiativa care datează de anul trecut este lăudabilă, însă, la o privire...
• edilii din Cahul, Shumen, Plevna și Silistra au fost prezenți, marți, la sărbătoarea Zilei Marinei, marcată de parada navelor militare și civile • au fost...