Social Media

ADMINISTRAȚIE

Care sunt taxele și impozitele locale încasate de CJ Brăila în 2018

Timp de citire: 10 minute

* consilierii județeni au aprobat în ultima ședință ordinară pe 2017 nivelul taxelor și impozitelor pe care CJ Brăila le încasează de la cetățeni în acest an * discutăm despre o majorare, raportată la indicele de inflație de 1,77% * potrivit președintelui CJ, Francisk Chiriac, în afară de această adaptare, nu există alte creșteri față de anii precedenți
 
Membrii Consiliului Județean Brăila au aprobat, în unanimitate, la ultima ședință ordinară a instituției de anul trecut, taxele și impozitele locale pentru anul 2018. Pe scurt, este vorba despre o majorare datorată unei actualizări a ratei de inflație aferentă ultimelor 12 luni, de 1,77. După cum a explicat președintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, înainte de votul din plen, în afară de această adaptare automată a nivelului taxelor și impozitelor locale, nu există alte creșteri față de anii precedenți. 
“Taxele și impozitele pe anul 2018 nu se corectează decât cu indicele de inflație de 1,77. Nu sunt alte majorări”, le-a transmis acesta consilierilor, chiar înainte de a vota proiectul. Ca o paranteză, trebuie precizat că punctul respectiv a fost aprobat în unanimitate, în condițiile în care în sală se aflau doar PSD-iștii și aliații lor, după ce consilierii județeni PNL au decis să plece din ședință, reclamând mai multe nereguli la ordinea de zi.
Revenind, toate sumele încasate conform impozitelor și taxelor reglementate de hotărârea aprobată în decembrie de CJ Brăila reprezintă venituri ale bugetului propriu al instituției. Hotărârea a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2018.
“Întrucât nivelul minim al impozitelor și taxelor locale stabilite în sumă fixă este cel menționat prin Legea 227/2015 privind Codul fiscal, pentru valoarea impozabilă pe metru pătrat de suprafața construită desfășurată la clădiri, în cazul persoanelor fizice, s-a propus adoptarea nivelurilor prevăzute la art. 457 alin. 2 din Codul fiscal. La stabilirea anuală a nivelurilor impozitelor și taxelor locale ale Consiliului Județean Brăila s-a avut în vedere rata anuala a inflației. Întrucât rata inflației aferentă ultimelor 12 luni (septembrie 2016 – septembrie 2017) a fost pozitivă – 1,77% -, propunem pentru anul 2018 actualizarea impozitelor și taxelor locale cu indicele de inflație, pentru impozitele și taxele locale stabilite în sumă fixă conform art. 474 din Legea 227/2015 privind Codul fiscal”, se arată în cadrul raportului proiectului de hotărâre.
 
Tabloul actualizat al impozitelor în județul Brăila pe anul 2018
 
Trebuie subliniat că pentru o clădire (A) cu cadre din beton armat sau cu pereți exteriori din cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic și/sau chimic, valoarea impozabilă în lei pe metrul pătrat este de 1.000 lei în cazul caselor cu instalații de apă, canalizare, eletrice și încălzire (condiții cumulaive) și 600 lei fără aceste utilități. Pentru o clădire (B) cu pereți exteriori din lemn, din piatră naturală, din cărămidă nearsă, din vălătuci sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic și/sau chimic – valoarea impozitului este de 300 lei pe mp (în cazul în care există instalații de apă etc.) și 200 lei/mp (fără). În cazul clădirilor (C) care au anexa cu cadre din beton armat sau pereți exteriori din cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic/chimic – impozitul va fi de 200 lei/mp (pentru cele cu utilități) și 175 lei (fără). În cazul clădirilor (D) ce au anexa cu pereți exteriori din lemn, din patră naturală, din cărămidă nearsă, din vălătuci sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic/chimic – impozitul va fi de 125 lei pe mp (cu utilități), respectiv 75 lei pe mp (dacă nu există utilități).
Cei care au case cu subsol, demisol sau mansardă și le folosesc pe post de locuință, în orcare dintre tipurile de clădiri (A, B, C, D)  impozitul a fost fixat la 75% din suma care s-ar aplica imobilului, indiferent dacă acea clădire are utilități sau nu. Pentru clădirile unde spațiile respective există, dar nu sunt utilizate pe post de locuință, impozitul a fost stabilit la 50% din suma care s-ar aplica întregii clădiri, de asemenea, indiferent dacă există utilități sau nu.
De reținut că, în cazul unei clădiri care are pereții exteriori din materiale diferite, pentru stabilirea valorii impozabile a acesteia se ia în considerare materialul cu ponderea cea mai mare. De asemenea, suprafața construită desfășurată a unei clădiri se determină prin însumarea suprafețelor secțiunilor tuturor nivelurilor clădirii, inclusiv a balcoanelor, logiilor sau ale celor situate la subsol sau la mansardă, exceptând suprafețele podurilor neutilizate ca locuință, ale scărilor și teraselor neacoperite. Dacă dimensiunile exterioare ale unei clădiri nu pot fi efectiv măsurate pe conturul exterior, atunci suprafața construită desfășurată a clădririi se determină prin înmulțirea suprafeței utile a clădirii cu un coeficient de transformare de 1,4. Valoarea impozabilă a clădirii se ajustează în funcție de rangul localității și de zona în care este amplasată clădirea.
În cazul unui apartament amplasat într-un bloc cu mai mult de 3 niveluri și 8 apartamente, coeficientul de corecție se reduce cu 0,10.
Interesant este și că valoarea impozabilă a clădirii se poate reduce în funcție de anul terminării acesteia. Mai exact, cu 50% pentru clădirile cu o vechime de peste 100 de ani la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referință, cu 30% pentru cele care au o vechimne între 50 și 100 de ani, cu 10% – cu o vechime între 30 și 50 de ani. Trebuie reținut și că pentru clădirile renovate major, consolidate, impozitul se actualizează în condițiile în care, la finalizarea lucrărilor de renovare, valoarea clădirii crește cu cel puțin 50% față de cât valora la data începerii intervențiilor.
 
Cât costă în 2018 eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor
 
Cei care sunt interesați să obțină eliberarea unui certificat de urbanism a unei autorizații de construire sau să prelungească vreun aviz, trebuie să știe că odată cu adaptarea la indicele de inflație de 1,77, situația taxelor se prezintă în felul următor: pentru eliberarea certificatului de urbanism în mediul urban, în cazul unei suprafațe de până la 150 mp (inclusiv) taxa este de 5,30 lei/mp. Pentru suprafețe între 151 – 250 mp (inclusiv) – 6,31 lei/mp, între 251 și 500 mp (inclusiv) – 8,45 lei/mp, între 501 și 750 mp (inclusiv) – 10,59 lei/mp iar între 751 și 1.000 mp (inclusiv) – 12,62 lei/mp. Dacă este vorba de peste 1.000 mp se calculează 14,25 ^ 0,01 lei/mp pentru fiecare mp care depășește mia de metri pătrați. Cei interesați de eliberarea unui certificat de urbanism pentru o zonă rurală, au de plătit conform proiectului, 50% din taxe stabilite pentru categoriile de mai sus. De asemenea, pentru prelungirea unui certificat de urbanism se plătește 30% din cuantumul taxei pentru eliberarea certificatului sau a autorizației inițiale. Pentru avizarea certificatului de urbanism de către comisia de urbanism și amenajarea teritoriului, de către primari sau structurile de specialitate din cadrul CJ Brăila, taxa este de 13,64 lei. Pentru eliberarea unei autorizații de construire în cazul unei clădiri rezidențiale sau clădiri anexă, taxa a fost stabilită la 0,5% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcții. Pentru eliberarea autorizației de construire în cazul altor construcții decât cele menționate mai sus se plătește 1% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcție, inclusiv valoarea instalaților aferente.
În cazul în care se dorește prelungirea unei autorizații de construire, taxa este de 30% din cuantumul celei pentru eliberarea certificatului sau autorizației inițiale. Taxa pentru eliberarea unei autorizații de desființare, totală sau parțială, a unei construcții este de 0,1% din valoarea impozabilă stabilită pentru determinarea impozitului pe clădiri, aferentă părții de desființare.
Cei care doresc eliberarea unei autorizații de foraje sau excavări necesare lucrărilor de cercetare și prospectare a terenurilor în etapa efecturării studiilor geotehnice au de plătit 7,33 lei/metru pătrat afectat. De asemenea, taxa pentru eliberarea autorizației de amenajare de tabere de corturi, căsuțe sau rulote ori campinguri este de 2% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcție.
Pentru amplasarea de chioșcuri, containere, tonete, cabine, spații de expunere corpuri și panouri de afișaj, firme și reclame situate pe căile și în spațiile publice, taxa este de 7,33 lei/mp de suprafață ocupată de construcție. Iar în situația în care se dorește eliberarea unei autorizații privind lucrările de racorduri și branșamente la rețelele publice de apă, canalizare, gaze, termice, energie electrică, telefonie și televiziune prin cablu se solicită suma de 10,59 lei/racord. Pentru eliberarea certificatului de nomenclatură stradală și adresă, taxa a fost stabilită la 7,33 lei.
 
Cine poate beneficia de scutiri de taxă și care sunt sancțiunile pentru neplată
 
Există și situații în care anumite categorii de persoane sau de clădiri sunt scutite de taxe și impozite locale. De exemplu, nu se cer bani pentru certificatele, avizele și autorizațiile ai căror beneficiari sunt veterani de război, văduve de război sau văduve nerecăsătorite ale veteranilor. Sau persoanele prevăzute la art. 1 din Decretul lege nr. 118/1990. Însă este valabil și pentru lăcașurile de cult și construcțiile din preajma acestora, certificatelor și autorizațiilor de construiire solicitate pentru dezvoltarea, modernizarea sau reabilitarea infrastructurilor de transport care aparțin domeniului public al statului, sau pentru lucrări de interes public național, județean sau local, dacă beneficiarul este o instituție publică.
Sunt luate în calcul și construcțiile de autostrăzi, căi ferate, construcțiilor care vizează o unitate a Ministerului Educației, fundațiile care întrețin și ajută instituții de cultură națională, care au caracter umanitar, dacă există o calamitate naturală etc.
La rândul lor, potrivit legii, consiliile locale pot hotărî să acorde scutiri sau reduceri de taxe pentru eliberarea certificatelor, avizelor, autorizațiilor pentru: lucrări de întreținere, reparare, conservare, consolidare, restaurare, punere în valoare a monumentelor istorice, dacă proprietarii, persoane fizice, realizează integral sau parțial aceste lucrări pe cheltuială proprie. Dar și pentru lucrări destinate păstrării monumentelor istorice definite în Legea 422, finanțate de proprietarii imobilelor din zona de protecție a monumentelor istorice și alte situații.
În ceea ce privește întârzierile sau neplata acestor taxe, consilierii județeni au luat în calcul și o serie de contravenții. Pe scurt, în cazul depunerii peste termen a declarațiilor de impunere, precum și în cazul nedepunerii acestora, amenzile pot varia între 70 lei și 696 lei.
 

ADMINISTRAȚIE

Administrația Dragomir. Condiții mai bune pentru locuitorii din Lacu Dulce

• membrii Consiliului Local Municipal Brăila au aprobat la finele lunii trecute un acord de parteneriat cu Asociația ”Creionăm viitorul” din Brăila pentru un proiect pe fonduri europene ce vizează ”Regenerare urbană zone marginale” • este vorba despre îmbunătățirea condițiilor de trai în Cartierul Lacu Dulce, un proiect pentru care municipalitatea încearcă să obțină finanțare prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027, motiv pentru care s-a ajuns la acest parteneriat care crește șansele de a primi sprijin de la Uniunea Europeană

Publicat

în

Administrația Dragomir. Condiții mai bune pentru locuitorii din Lacu Dulce

Un nou pas într-un proiect important ce vizează îmbunătățirea condițiilor de trai ale cetățenilor din cartierul Lacu Dulce din Brăila. Consilierii municipali au aprobat, recent, un acord de parteneriat între Municipiul Brăila și Asociația ”Creionăm viitorul” pentru realizarea proiectului ”Regenerare urbană zone marginale” și depunerea acestuia pentru obținerea de finanțare europeană.

Mai precis, municipalitatea încearcă să obțină finanțare în cadrul Programului Regional Sud-Est 2021-2027, Prioritatea 6 – O regiune atractivă, Acțiunea 6.1 – Dezvoltare integrată în zonele urbane prin regenerare urbană, conservarea patrimoniului și dezvoltare a turismului, Obiectiv specific RSO 5.1 – Promovarea dezvoltării integrate și incluzive în domeniul social, economic și al mediului, precum și a culturii, a patrimoniului natural, a turismului sustenabil și a securității în zonele urbane, Apel PRSE/6.1/1.1/2025 – Municipii reședință de județ și Municipii.

Proiectul a fost supus dezbaterii și aprobării în cadrul ședinței CLM Brăila de la finele lunii septembrie, când s-a aprobat și modelul Acordului de parteneriat încheiat între Municipiul Brăila, în calitate de lider de proiect și Asociația ”Creionăm viitorul” (partener).

Astfel, potrivit documentației aflate la mapa consilierilor, la nivel micro, proiectul vizează dezvoltarea infrastructurii verzi prin valorificarea unui teren din Cartierul Lacu Dulce aflat într-o stare generală de abandon și degradare, cu vegetație crescută spontan. Imobilul însumează o suprafață totală de 13.545,5 mp și este poziționat în partea sudică a cartierului – mai exact în imediata apropiere a ansamblului de blocuri ANL, la intersecția străzilor Dorului și Mina Minovici.

Partenerul din rândul ONG-urilor crește șansele obținerii finanțării

Tot din documentația amintită aflăm că proiectul investițional are în vedere, în concordanță cu prevederile ghidului de finanțare, crearea unor spații verzi publice urbane cu acces nelimitat, având destinație de parc. Această acțiune presupune realizarea următoarelor activități: Lucrări de pregătire a terenului – igienizarea (inclusiv demolarea fundației parazitare existente pe amplasament), nivelarea și modularea acestuia; Realizarea de plantări – plante autohtone perene, puieți și arbori maturi specifici zonei, precum și gazonarea anumitor suprafețe; Amenajarea de alei pietonale, a unei piste de alergare, precum și realizarea unui curs de apă care să străbată amplasamentul dintr-o parte în cealaltă; Crearea unor zone pentru practicarea sportului și dotarea acestora cu aparate de fitness pentru exterior; Montarea de mobilier urban – suporturi pentru biciclete, bănci și coșuri de gunoi; Amenajarea unui sistem de irigații; Înființarea unui sistem de iluminat cu dublă sursă de alimentare (panou solar și rețea publică); Dotarea spațiului cu o toaletă automată, precum și achiziționarea unei camere tehnice dedicate întreținerii zonei verzi; Realizarea unui sistem de supraveghere video a spațiilor amenajate prin proiect; Realizarea rețelelor, a branșamentelor și a racordurilor pentru unitățile necesare.

Din punct de vedere al complementarității cu alte investiții, reprezentanții municipalității au amintit că în imediata vecinătate este în curs de implementare un alt proiect cu finanțare nerambursabilă: ”Regenerare economică și socială în zone marginalizate din Municipiul Brăila – investiții în facilități pentru agrement și locuri de joacă pentru copii”, proiect prognozat a fi finalizat în perioada imediat următoare și despre care am scris și în cadrul unei alte ediții a cotidianului ”Obiectiv – Vocea Brăilei”.

Totodată, suplimentar față de realizarea infrastructurii verzi, în vederea obținerii finanțării nerambursabile, o altă condiție de eligibilitate esențială este desfășurarea unor activități de implicare a comunității locale și a altor părți interesate relevante, de exemplu ONG-uri active în zonă, într-o manieră participativă.

Așadar, după cum mai aflăm din raportul proiectului, în Ghidul de Finanțare se specifică faptul că partenerul ar trebui să ”desfășoare activități de natura celor vizând incluziunea comunităților defavorizate, precum și acțiuni de instruire/formare pentru animarea și conștientizarea populației privind necesitatea protejării și valorificării mediului într-o manieră sustenabilă”.

În acest sens, pe 30 octombrie 2025, Consiliul Local Municipal Brăila a adoptat o hotărâre prin care s-a stabilit procedura de selecție a partenerilor pentru acest proiect. În baza acestui act administrativ cu caracter normativ, la data de 30 iunie 2026, Municipiul Brăila a inițiat procedura de selecție a viitorului partener în cadrul proiectului. Termenul limită de depunere a candidaturilor a fost în data de 10 iulie 2026.

”În urma analizei singurei oferte depuse la data de 10 iulie 2026, precum și a răspunsurilor la clarificările formulate de către Municipiul Brăila în calitatea sa de lider al parteneriatului, Asociația «Creionăm viitorul» a fost declarată câștigătoare. Totuși, pentru validarea parteneriatului solicitat de către finanțatori, precum și în vederea depunerii cererii necesare obținerii finanțării nerambursabile, este necesară, în primă fază, adoptarea unei hotărâri de consiliu local prin care să se aprobe acest parteneriat și indicatorii proiectului”, se mai explică în raport.

Și tocmai în acest context a fost propus și inițiat proiectul de hotărâre amintit.

Ce responsabilități vor avea partenerii

În ceea ce privește rolurile și responsabilitățile celor doi parteneri, potrivit Acordului de parteneriat încheiat între cele două entități, Primăria Brăila (lider/partenerul 1): va elabora documentația tehnico-economică, atât celei specifice fazei I – Studiu de Fezabilitate, cât și celei pentru a II-a fază, respectiv Proiect Tehnic, dar va obține și asistență tehnică din partea proiectantului; Va asigura resursele financiare pentru realizarea documentațiilor necesare obținerii avizelor și acordurilor necesare autorizării lucrărilor, precum și resursele necesare obținerii acestora; Va asigura servicii de verificare tehnică a documentațiilor elaborate în cadrul activității de proiectare; Va asigura servicii de dirigenție de șantier; Va acoperi costurile generate de execuția lucrărilor din cadrul proiectului, de dotare a obiectivului de investiții, precum și celor necesare pentru amenajarea terenului; Va asigura utilitățile necesare obiectivului; Va demara acțiuni destinate promovării și publicității proiectului; Va asigura rezerva de implementare, dar și a resurselor acoperitoare în marjei de buget; De asemenea, se va ocupa și de alte cheltuieli necesare realizării investiției. Mai mult, va descrie activitățile și subactivitățile pe care fiecare partener trebuie să le implementeze, în strânsă corelare cu informațiile furnizate în formularul cererii de finanțare. Tot municipalitatea va menționa valoarea estimată a fiecărei activități, defalcată pentru fiecare partener/lider de parteneriat.

În ceea ce privește asociația ”Creionăm viitorul”, aceasta bifează la capitolul rolului asumat: creșterea capacității administrative prin activități de instruire/formare pentru animarea și conștientizarea populației privind necesitatea protejării și valorificării mediului.

Proiectul de hotărâre a fost introdus suplimentar pe ordinea de zi a ședinței ordinare a CLM Brăila din 28 septembrie și a fost aprobat cu unanimitate de voturi.

Citește articolul complet

ADMINISTRAȚIE

Administrația Dragomir. Care este prețul abonamentelor la «Braicar»

• consilierii municipali au aprobat, recent, tarifele serviciului de transport public local de călători în Municipiul Brăila, aplicabile de la 1 noiembrie • noutatea este că a fost introdus abonamentul lunar valabil pe toate liniile la nivelul orașului, indiferent că este vorba despre autobuz sau tramvai, în valoare de doar 85 lei • primarul Marian Dragomir a precizat că această decizie urmărește să ajute la fluidizarea traficului în anumite zone, pe termen lung • de asemenea, edilul-șef a vorbit despre un parc de panouri fotovoltaice pentru a deservi flota electrică a ”Braicar” în viitorul apropiat • totodată, a făcut anunțul referitor la sosirea în curând în Brăila a celor 40 de autobuze noi, cumpărate din fonduri europene

Publicat

în

Administrația Dragomir. Care este prețul abonamentelor la «Braicar»

Veste bună pentru brăilenii care au nevoie să folosească atât autobuzul cât și tramvaiul pentru a ajunge la destinația dorită la nivelul orașului. De la începutul acestei luni își pot achiziționa un singur abonament valabil pentru toate liniile la ”Braicar”, cu ajutorul căruia se vor putea deplasa la nivelul Municipiului Brăila atât cu autobuzul cât și cu tramvaiul.

Mai precis, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Municipal Brăila din 30 octombrie, consilierii municipali au aprobat tarifele serviciului de transport public local de călători prin curse regulate din Municipiul Brăila, aplicabile începând cu data de 1 noiembrie 2026. Pe scurt, prețul unui bilet rămâne de 3 lei/călătorie, în schimb, noutatea este introducerea acestui tip de abonament lunar pe toate liniile din oraș (tramvai și autobuz) la prețul de 85 lei. Inițiatorii proiectului sunt consilierii PSD Valentin Pătârlăgeanu și Daniel Tudose, membrii în Adunarea Generală a Acționarilor la societatea ”Braicar” SA Brăila.

Înainte de votul proiectului, primarul Marian Dragomir a intervenit și a explicat că măsura introducerii acestui tip de abonament integrat vine pentru a ajuta în viitor la fluidizarea traficului.

”Doamnelor și domnilor consilieri, am avut o discuție cu domnul viceprimar Alexandru Crican Jantea, în vederea fluidizării circulației și identificării unor măsuri optime, din acest punct de vedere. Și apoi am extins această discuție, împreună cu domnii consilieri Daniel Tudose și Valentin Pătârlăgeanu, cărora vreau să le mulțumesc pentru inițierea acestui proiect de hotărâre, prin care încercăm fluidizarea traficului în Municipiul Brăila și oferirea unor facilități fără să creștem prețul călătoriilor celor care folosesc mijloacele de transport ale «Braicar». Prin acest proiect, de fapt, noi oferim o facilitate pentru că toți călătorii «Braicar», începând de la elevi, studenți, persoane active care merg la serviciu și pensionari, să poată, în prețul aceluiași abonament, să circule atât pe autobuz cât și pe tramvai. Așa cum știți, până acum era nevoie să cumpere două abonamente total diferite”, a declarat Dragomir.

Edilul-șef a punctat că dimineața multe străzi din oraș se aglomerează foarte tare, iar prin acest proiect se încearcă fluidizarea traficului, prin oferirea unei alternative de transport convenabile cetățenilor, în special având în vedere prețurile mărite la combustibili.

”Ce am prevăzut în acest proiect cu toții este să păstrăm același tarif la bilet și la abonamente, subvenționând din bugetul local diferența prețului la motorină, pe care ați văzut-o cu toții peste tot. Totodată, considerăm că pe măsură ce vom finaliza Strada Grigore Alexandrescu, această măsură va fi benefică pentru ca tramvaiele să preia cetățenii care folosesc mijloacele de transport în comun, de pe Strada Buzăului sau de pe strada Vizirului, Strada Grigore Alexandrescu fiind exact la mijloc între cele două străzi. Urmând ca atunci când se va lansa un nou program cu finanțare europene, să accesăm fonduri și pentru modernizarea liniei de tramvai din Cartierul Progresul și din Cartierul Vidin, folosind, de asemenea, bani europeni pentru străzile Costache Negruzzi, Ulmului și Octav Doicescu. Dacă vor mai exista bani pentru tramvaie pe fonduri europene, având în vedere prețul exagerat, din punctul meu de vedere, de peste 1.700.000 de euro un tramvai, vom accesa în continuare, ca să mai cumpărăm și alte tramvaie”, a mai adăugat sursa citată.

Investiții viitoare la «Braicar»

În același context, primarul Marian Dragomir a mai dorit să anunțe că autobuzele electrice comandate de municipalitate urmează să vină în curând la Brăila, astfel că flota ”Braicar” va fi modernizată și se va putea, în sfârșit, renunța la mașinile vechi.

”Profit de această ocazie și vă transmit o veste foarte bună. În cursul zilei de astăzi (n.r. – vineri, 30 octombrie) am vorbit cu reprezentanții societății câștigătoare a licitației pentru autobuze. Cele 40 de autobuze ale Primăriei Municipiului Brăila, cumpărate din fonduri europene, sunt finalizate în acest moment. Se așteaptă terminarea procedurilor vamale, astfel încât acestea să fie urcate pe vapor, să fie transportate către România, urmând ca ulterior să parcurgem procedurile de omologare și de înmatriculare. Estimăm cel târziu primăvara anului viitor, lunile februarie, martie, aprilie să le avem în circulație. Cele 40 de autobuze noi vor fi electrice, vor fi foarte benefice pentru flota «Braicar» și în acest fel se va elimina tot ceea ce este autobuz vechi și se va veni cu un plus de confort pentru cetățeni, scăzând totodată costurile foarte mari cu acești combustibili. Mă refer la motorină”, a precizat Dragomir.

Cât despre energia verde, edilul-șef a mai anunțat un proiect important avut în vedere de Primărie: realizarea unui parc de panouri fotovoltaice menit să deservească flota electrică a ”Braicar”.

”O altă veste foarte bună este că autobuzele electrice vor putea la un moment dat să fie alimentate din parcuri de panouri fotovoltaice pe care Primăria Municipiului Brăila îl are în procedură de licitație pe diverse paliere în momentul de față, pentru diriginții de șantier și cei care vor verifica aceste proiecte, astfel încât primăria va avea un parc de panouri fotovoltaice care ne va ajuta foarte mult să economisim energia electrică și costurile aferente. Mulțumesc mult de tot!”, a mai declarat Dragomir în cadrul ședinței.

Care sunt tarifele «Braicar» de la 1 noiembrie

Astfel, potrivit anexei proiectului de hotărâre amintit, în ceea ce privește transportul pe bază de bilet, acesta rămâne în continuare la valoarea de 3 lei în oraș (pe toate liniile). La fel pe ruta Castanului-Lacu Sărat și pentru transport cu autobuz și microbuz. De asemenea, biletul de suprataxă pentru tramvai, autobuz, microbuz este de 40 lei.

În ceea ce privește transportul pe bază de abonament, a fost introdus acest abonament de 85 lei/lună pentru transportul pe toate liniile în oraș. În ceea ce privește un abonament lunar pe tramvai pentru Stațiile Municipiul Brăila – Lacu Sărat, prețul este de 125 lei; la tramvai și autobuz în oraș pentru beneficiarii legilor speciale, tot 85 lei lunar; pentru tramvai și autobuz în oraș pentru elevi, 70 lei lunar.

În ceea ce privește tariful pentru abonamentele achiziționate de agenții economici (dacă achiziționează minim 1.000 buc/lunar), valoarea este de 60 lei. Transportul pe bază de bilet achiziționat online rămâne tot 3 lei/călătorie. Tariful unui abonament pe toate liniile din oraș (tramvai și autobuz) cu valabilitatea de o săptămână de la data achiziției online, valoarea este de 20 lei, iar pentru un astfel de abonament valabil doar o zi, cumpărătorul va plăti 11 lei prin aplicația online. Totodată, tariful pentru emiterea unui aviz de subtraversare este de 200 lei/aviz.

Proiectul a fost aprobat cu unanimitate de voturi. Menționăm că tot în cadrul aceleiași ședințe a CLM Brăila, consilierii au mai aprobat și Contractul de mandat pentru administrator-membru, în Consiliul de Administrație al societății Braicar SA, în formă revizuită. Și acest punct de pe ordinea de zi a trecut cu unanimitate de voturi.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧