Social Media

LOCAL

Câini de rasă ținuți în condiții improprii, descoperiți la percheziții în Brăila

Publicat

în

Câini de rasă ținuți în condiții improprii, descoperiți la percheziții în Brăila

Polițiștii brăileni au descoperit mai mulți câini de rasă ținuți în condiții improprii, în urma unor percheziții efectuate în județul Brăila, într-un dosar ce vizează fapte de braconaj cinegetic. Este vorba despre șapte exemplare de ogar care nu erau microcipate și nu aveau asigurate condițiile legale de adăpostire și îngrijire.

La data de 13 martie, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor, Secția 1 Poliție Rurală Brăila, Secția 4 Poliție Rurală Ianca și ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale au efectuat trei percheziții domiciliare în comuna Șuțești și satul Constantinești. Sunt continuate cercetările din dosarul penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de braconaj cinegetic, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și distrugere.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au descoperit și ridicat două lanterne profesionale pentru iluminat pe timp de noapte și alte bunuri utile cauzei.

De asemenea, la imobilele din sat Constantinești, au fost identificate 7 exemplare canine din rasa „Ogar” ce nu erau microcipate conform prevederilor OUG 155/2001 privind aprobarea Programului de gestionare a câinilor fără stăpân. De asemenea trei exemplare nu erau sterilizate, conform OUG 155/2001, iar alte patru nu aveau adăpost corespunzător conform Legii 205/2004.

Deținătorii acestora, trei bărbați, cu vârstele cuprinse între 32 și 55 de ani, au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 30.000 lei.

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale în cadrul dosarului penal.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile