Social Media

ECONOMIC

Cadastrul blocat de atacul cibernetic lasă notariatele fără activitate

• tot ce ține de actele translative de proprietate – vânzare/cumpărare de locuințe, donații, partaje etc – nu poate fi efectuat deoarece nu se pot da extrase de carte funciară • ”80% din activitatea birourilor notariale este blocată”, spune notarul brăilean Vasile Constantin Varga • sunt afectate și agențiile imobiliare, dar mai ales clienții care nu pot vinde sau cumpăra locuințe • mulți dintre brăilenii care lucrează în străinătate și au venit în țară în perioada concediilor ar fi vrut să rezolve probleme imobiliare, însă au constatat că nu pot din cauza situației existente

Actualizat:
Timp de citire: 3 minute
Cadastrul blocat de atacul cibernetic lasă notariatele fără activitate

De aproape două săptămâni, activitatea Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) este blocată din cauza unui atac cibernetic la bazele de date tehnice și juridice ale instituției. Pe cale de consecință, tot ce implică înscrisuri de cadastru și carte funciară nu poate fi efectuat, astfel că este afectată și activitatea birourilor notariale, a agențiilor imobiliare, executorilor judecătorești sau judecătoriilor din toată țara.

Potrivit notarului brăilean Vasile Constantin Varga, circa 80% din volumul de muncă a birourilor notariale din municipiu sau județ este blocat la ora actuală.

”Din ultimele informații pe care le avem, se pare că vom putea reveni la activitatea normală începând de luni, 27 iulie. Până atunci, ne aflăm în imposibilitatea de a emite acte translative de proprietate, cum ar fi acte de vânzare – cumpărare imobile, donații, contracte de întreținere sau partaje. Tot ce implică extrase de carte funciară este blocat la ora actuală. Asta afectează atât birourile notariale cât și agențiile imobiliare, dar mai ales clienții. Avem numeroase cazuri de oameni care lucrează în străinătate și au venit în țară pentru a vinde sau cumpăra imobile dar nu au putut să finalizeze actele din cauza situației existente, fiind nevoiți să se întoarcă în țara unde muncesc fără a rezolva problema”, ne-a declarat Vasile Constantin Varga.

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară informează, printr-un comunicat, că, în urma tuturor verificărilor efectuate până în acest moment, bazele de date tehnice și juridice ale instituției nu au fost afectate.

”În prezent, a început procesul de migrare a aplicațiilor ANCPI în Cloudul Guvernamental, operațiune coordonată de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS). Estimarea este că acest proces va fi finalizat miercuri, 22 iulie. Ulterior finalizării migrării, aplicațiile și datele vor fi verificate de instituțiile abilitate, care vor întocmi un raport privind starea sistemelor și eventualele măsuri suplimentare necesare. În funcție de concluziile acestui raport, ANCPI va putea comunica termenul estimat pentru reluarea funcționării aplicațiilor. Repunerea în funcțiune a acestora va fi realizată etapizat, în funcție de prioritățile operaționale.

Specialiștii ANCPI, împreună cu cei ai instituțiilor abilitate, depun toate eforturile pentru finalizarea procesului de remediere și pentru reluarea serviciilor în condiții de siguranță.

Totodată, ANCPI atrage atenția că informațiile vehiculate în spațiul public privind presupusele consecințe ale atacului cibernetic nu provin din surse oficiale și nu reflectă realitatea sau stadiul actual al investigațiilor. Difuzarea unor informații neverificate poate genera confuzie și poate afecta încrederea publicului în instituțiile statului.

În cazul unui incident de securitate cibernetică, obiectivul principal este protejarea integrității datelor și eliminarea tuturor vulnerabilităților identificate. În astfel de situații, este necesară izolarea sistemelor afectate și remedierea fiecărei breșe de securitate înainte de reluarea activității, pentru a preveni orice risc suplimentar.

Deși această măsură a generat un disconfort temporar prin indisponibilitatea serviciilor, ea a fost necesară pentru a asigura protejarea datelor și reluarea activității în condiții de deplină siguranță.

ANCPI va informa în continuare publicul cu privire la evoluția situației și recomandă cetățenilor, partenerilor instituționali și reprezentanților mass-media să utilizeze exclusiv informațiile transmise prin canalele oficiale ale instituției.

Vă mulțumim pentru înțelegere!”, se precizează în comunicatul ANCPI.

ECONOMIC

Parteneriat strategic important. România, poarta de intrare în UE pentru Kawasaki

* este vorba despre un memorandum semnat la Tokyo între Transgaz, prin semnătura directorului general, Ion Sterian și Kawasaki Heavy Industries, prin
Motohiko Nishimura, Președintele Companiei Solutii Energetice si Inginerie Maritima Kawasaki * companiile vor colabora pentru a realiza transportul pe scară largă al hidrogenului gazos prin conductele onshore pe care Transgaz le are pentru Europa Centrală și de Est

Publicat

în

Săptămâna trecută, mai exact pe data de 20 octombrie, la Tokyo, în Japonia, în cadrul Forumului pentru Inovare România – Japonia, SNTGN Transgaz SA și Kawasaki Heavy Industries au semnat un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului.

Din partea Transgaz, Memorandumul a fost semnat de brăileanul Ion Sterian, Director General al SNTGN Transgaz SA, iar din partea Kawasaki Heavy Industries de Motohiko Nishimura, Președintele Companiei Solutii Energetice si Inginerie Maritima Kawasaki. Memorandumul de Înțelegere a fost semnat în prezența oficialilor guvernamentali din Japonia și România.

Prin semnarea acestui memorandum, companiile stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii energetice conexe și al dezvoltării de proiecte comune România–Japonia.

Mai exact, companiile vor colabora pentru a realiza transportul pe scară largă al hidrogenului gazos prin conductele onshore pe care Transgaz le are pentru Europa Centrală și de Est. Ca primă fază a acestei colaborări, Kawasaki intenționează să înceapă testele demonstrative în România pentru transportul onshore al hidrogenului pur folosind compresorul său de hidrogen centrifugal (KM Comp-H 22).

Această demonstrație va fi prima inițiativă din lume care vizează realizarea transportului pe scară largă de gaze cu hidrogen prin conducte.  Demostrația se va desfășura în cadrul proiectului intitulat “România / Proiect demonstrativ de studiu de fezabilitate privind lanțul de aprovizionare cu hidrogen: Compresor centrifugal pentru transportul terestru al hidrogenului gazos”. Proiectul a fost selectat pentru a face parte din programul “Co-creare orientată spre viitor cu Sudul Global” (inclus în bugetul suplimentar pentru anul fiscal 2024 al Ministerului Economiei, Comerțului și Industriei din Japonia – METI), care vizează sprijinirea reconstrucției Ucrainei și consolidarea colaborării cu țările din Europa Centrală și de Est.

Prin intermediul acestui proiect demonstrativ, Kawasaki își va valorifica expertiza acumulată de-a lungul anilor în domeniul compresoarelor centrifuge pentru hidrogen, contribuind astfel la realizarea unui transport terestru eficient al hidrogenului gazos, precizează compania.

„Reducerea costurilor de furnizare a hidrogenului este esențială pentru adoptarea pe scară largă a energiei pe bază de hidrogen la nivel mondial. Ca un mijloc de a realiza acest lucru, așteptările cresc pentru conductele onshore capabile să transporte eficient volume mari de hidrogen. Una dintre provocările cheie pentru realizarea unor astfel de conducte este nevoia de tehnologie care poate comprima în mod eficient volume mari de gaz hidrogen pur la presiuni ridicate într-un spațiu limitat.

Prin acest proiect demonstrativ, Kawasaki își va folosi expertiza în compresoarele de hidrogen centrifuge dezvoltate de-a lungul anilor pentru a ajuta la realizarea unui transport eficient pe gaz pe bază de hidrogen onshore”, transmite grupul japonez. Kawasaki își propune să stabilească transportul pe gaz pe bază de hidrogen la scară largă prin conducte și, prin legarea acestei tehnologii cu gama sa diversă de produse pe bază de hidrogen (turbine, motoare, nave de transport, rezervoare etc.), să construiască un lanț de aprovizionare cu hidrogen, contribuind astfel la realizarea unei lumi neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon.  

Potrivit directorului general al Transgaz, colaborarea dintre cele două companii, susținută de guvernele României și Japoniei, este estimată la 21 de milioane de euro, valoare care include echipamentele, tehnologiile și activitățile de cercetare și testare.

„Prin semnarea acestui MoU, atât Transgaz, cât și Kawasaki Heavy Industries își propun să materializeze conceptul Transgaz privind transportul de hidrogen gazos la scară largă prin conducte terestre utilizând compresorul centrifugal de hidrogen al KHI, într-un sistem sigur, în buclă închisă”, a explicat Ion Sterian.

Citește articolul complet

ECONOMIC

Începe vaccinarea gratuită la ovine și caprine în județul Brăila

• după ce a decimat peste 8.000 de oi și capre din șapte localități ale județului Brăila și a ruinat mai mulți proprietari de animale, virusul variolei ovine mai este activ doar în Urleasca, unde sunt în curs de sacrificare circa 450 de oi • de miercuri, 28 octombrie, se începe vaccinarea gratuită a animalelor din localitățile Măxineni, Salcia Tudor și Siliștea, informează DSVSA Brăila

Publicat

în

Începe vaccinarea gratuită la ovine și caprine în județul Brăila

Vești bune pentru zootehniștii din județul Brăila! Au sosit dozele de vaccin împotriva variolei ovine și caprine.

Apărut, pentru prima dată, la Măxineni, virusul variolei ovine și caprine a făcut ravagii în mai multe localități ale județului Brăila, spulberând afaceri de familie și ducând la uciderea a peste 8.000 de oi și capre din mai multe exploatații de animale.

După Măxineni, au fost confirmate focare de variolă ovină și caprină în localitățile Gemenele, Râmnicelu, Tufești, Romanu, Tudor Valdimirescu, Unirea și, recent, la Urleasca, unde sunt în curs de ucidere circa 450 de capete ovine de la o stână cu mai mulți proprietari, precizează surse din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Brăila.

Practic, ploaia de marți, 27 octombrie, i-a împiedicat pe medicii veterinari să ducă la bun sfârșit acțiunea demarată.

Duminică, 25 octombrie 2026, au sosit la Brăila 25.000 de doze de vaccin împotriva variolei ovine și caprrine (VOC), după ce, săptămâna trecută, primele doze de vaccin au fost trimise în județele Tulcea și Constanța – cele mai afectate de temutul virus.

La Brăila, vor avea prioritate la vaccinare zonele în care au existat focare de variolă, astfel că, într-o primă etapă, vor fi vaccinate animalele din localitățile Măxineni, Salcia Tudor și Scorțaru Nou.

Este vorba de vaccinarea profilactică de urgență, în baza căreia sunt trimise în România, de către Comisia Europeană, circa 1,3 milioane de doze de vaccin – prea puține, ținând cont de faptul că, în toată țara, sunt peste 11 milioane de capete ovine și caprine. Numai în județul Brăila sunt peste 300.000 de oi.

Potrivit DSVSA Brăila, singurul focar activ de variolă este cel de la Urleasca, dar, cu toate acestea, măsurile adoptate de autorități pentru eradicarea virusului rămân în vigoare la nivelul întregului județ. Sunt vaccinate, cu precădere, cu titlu gratuit, animalele din exploatațiile/stânele situate în jurul focarelor, autoritățile urmând să definitiveze, totodată, dosarele pentru despăgubirea proprietarilor afectați.

Din păcate, aceștia vor primi despăgubiri doar pentru animalele identificate cu crotalii. Pe de altă parte, la ora actuală sunt permise doar transporturile de animale vii către abatoare, însoțite de avize și documente sanitar-veterinare emise de medicii de circumscripție și avizate de DSVSA Brăila.Exporturile de ovine și caprine sunt în continuare blocate.    

Eradicată încă din anul 1957, variola ovină și caprină (VOC) a reapărut, anul acesta, în mai multe state europene, inclusiv în România. Impactul a fost unul devastator, pentru că a afectat exporturile de animale, dar și micile afaceri. Odată confirmat focarul de variolă, toate oile și caprele din exploatația/stâna afectată sunt ucise, potrivit procedurilor.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧