Social Media

SOCIAL

Botezul cailor, obicei păstrat în satele brăilene

Publicat

în

* la Viziru și Lanurile, zeci de cai gătiți ca de sărbătoare au fost stropiți cu agheasmă în ziua de Bobotează * cei mai arătoși bidivii au participat, apoi, la concursul de Bobotează, care s-a desfășurat pe islazul comunal * câștigătorii au fost răsplătiți cu bani, cupe și diplome, dar și cu baloți de lucernă și ovăz donați de un gospodar al satului 
 
 
 
 
Sărbătoarea Bobotezei, de joi, a fost prilej de mare bucurie mai ales pentru gospodarii satelor brăilene unde a reînviat obiceiul botezului cailor. În Bărăgan și în lunca Dunării, așa-numitul ”botez al cailor” prinde avânt, iar gospodarii satelor participă, cu mic cu mare, la concursul de Bobotează care se desfășoară în aceeași zi, imediat după ce preoții îi binecuvântă pe participanți și-i stropește cu agheasmă.
Potrivit tradiției înrădăcinate aici de zeci de ani, la sărbătoarea Botezului Domnului, cele două parohii ale comunei Viziru (”Adormirea Maicii Domnului” și ”Sfânta Treime”), precum și biserica din satul Lanurile i-au binecuvântat pe gospodari și au stropit caii cu agheasmă, ca să le fie bine tot anul. Numai la Parohia Viriu de Jos au fost circa 40 de cai care au primit ”botezul” în ziua de 6 ianuarie.
În jurul orei 13.00, sute de vizireni au purces pe islazul comunal pentru a vedea concursul de Bobotează la care au fost înscriși cei mai faimoși cai și cele mai bune atelaje. Participanților le-au fost oferite diplome, medalii și cupe, ba chiar și premii în bani, iar ocupanții locurilor fruntașe au primit baloți de lucernă și ovăz pentru hrana calilor, donate de un gospodar al comunei.
Mai întâi, s-au aliniat la start căruțele cu doi cai din Viziru, terenul pe care s-a desfășurat alergarea fiind de 600 de metri lungime. Concomitent, s-au întrecut cei din satul Lanurile. A doua secțiune a concursului a fost cea destinată cailor trăpași. În final, câștigătorii de la Viziru și cei din Lanurile s-au întrecut în ”luptă dreaptă” pe islazul de la Viziru, câștigător fiind declarat reprezentantul gazdelor, care a fost răsplătit pe măsură.    
 
 

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile