Social Media

Scormonitoru

Botea s-a vaccinat de două ori împotriva bunului simț

Timp de citire: 3 minute

Fraților, lăsați-ne pe noi, ăștia de la Scormonitoru, să-i felicităm pe colegii Mihaela Dan, Cătălin Iordache și Cristi Boală pentru maniera în care cu o insistență CIVILIZATĂ, absolut delicioasă, l-au pus la colț pe expopularul Viorel Botea în ultima conferință de presă a AUR-olacilor, pardon AUR-iferilor din Brăila. Recunoaștem, am ascultat înregistrarea audio a întregii conferințe de presă, n-am fost de față… și-așa am mai râs, de ne doare burta și-acum, pe bune. Voi, dragi cititori sănătoși la cap, trebuie să rețineți următorul lucru. Matematicianul Viorel Botea, fost șef al învățământului brăilean, și-a dat demisia din consiliul de administrație al Spitalului Județean doaaaar după ce a fost numit un manager interimar. Adică, să fie clar, eeeeeeel a păzit spitalul și bolnavii… De-aia și-a dat atât de târziu demisia după ce nu mai este membru PMP și nu mai avea ce căuta în CA la SJU, nu pentru că i-a pus pistolul la tâmplă noul coleg de AUR, Florin Cîrligea. Unu la mână. Doi la mână, nici până acum nu și-a dat demisia din Consiliul Județean unde a ajuns consilier pe listele PMP. Cum nu mai este membru PMP pentru că este membru de AUR, firesc ar fi fost să-și dea demisia de onoare din CJ, așa cum a făcut Cîrligea. Aș! ”Domnul Tomac nu este reprezentantul legal al partidului Mișcarea Populară”, repetă într-una domnul Botea, care, cică, nu are cui să-i dea demisia. De parcă, din CJ ca să-ți dai demisia ca fost membru PMP, ai nevoie de Tomac. Nu, nea Viorele, mergi la nen-tu Chiriac. ”Ca să-ți dai demisia de onoare trebuie să ai și onoare”, a punctat Cătălin Iordache. Iar Mihaela Dan a insistat: ”Uitați-vă în ochii mei. Nu vă e jenă?” Nu! Lui Botea nu-i e jenă. El e membru AUR și la un moment dat a scos și prostia că reprezintă AUR în CJ! ”Eu aștept rezolvarea problemelor legale…” a tot repetat ca papagalul matematicianul pentru care 1 plus 1 pot face și 2 și 3 și 4, cât e nevoie de la caz, la caz. De exemplu, noi vă propunem următorul scenariu: Botea așteaptă rezolvarea ”problemelor legale”, timp în care în CJ poate vota ”cu conștiința” și dacă pică Tomac, el ar putea să revină în PMP care deja are perspective onorabile de alianțe. Cu AUR nu are nicio șansă să ajungă la putere decât dacă, să zicem, intră în CJ și de-acolo votează ”cu conștiința”. Vă dați seama că la parlamentare, cărțile sunt deja făcute de meritocratul Simion, iar Botea nu are niciun as în mânecă. (Lolek și Bolek)

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scormonitoru

Popa a demarat campania de recoltare! Primari, viceprimari, consilieri… cad ca spicele!

Publicat

în

Mă, adevărat că banu’ e ochiu dracului! Iar Popa, Popa Alexandru știe bine lucrul ăsta! Ce-i mai place să cumpere! În fine, cert este că a început campania de recoltare de toamnă.

Ce recoltează? Păi, primari, viceprimari, consilieri de prin județ! Ținta primordială sunt comunele mari asta pentru că, așa cum îl cunoaștem pe Popa, el știe bine adunarea și când este vorba de voturi, comunele alea pe care le păstorește PNL sunt mici, adică voturile pe județ ale PNL chiar dacă ar obține scoruri de 100% tot nu ajung.R

evenind, Popa a intrat ca-n brânză acolo unde a găsit terenul moale! La Bordei Verde, de exemplu, s-a ales c-un viceprimar liberal (sanchi!). Mai exact, fostul vice PSD cică a demisionat ca să-și încerce norocul la școală, ca director (știți că acu’ se aranjează concursurile). Firesc, s-au făcut alegeri pentru un nou vice!

Ei bine, fraților, cu ”conștiința” a doi consilieri PSD (un domn și o doamnă, care cică și ei i s-ar fi promis directoratul școlii) a ieșit la vot Budur Liviu, acum PNL, pe vremuri PMP, și-n alte vremuri fost inculpat, dar achitat pentru niște fapte din tinerețe.

Dar, să vedeți cine-i primar la Bordei Verde! Nimeni altul decât Dumitru Rotaru, fratele fostului senator și lider al PSD, Ion Rotaru. Păi, unde-i Rotaru? Ion Rotaru? A fost tras pe linie moartă? Unde-i Aurel Simionescu, fost primar, fost președinte al CJ, senator, fost lider PSD?

Strângeți rândurile, fraților, folosiți experiența de partid, că nu oricine știe ce înseamnă activismul adevărat! Următoarea țintă  e comuna Traianu, condusă de Nicușor Abăseacă (PSD), tatăl lui Mihai Gabriel Abăseacă, consilier județean PSD, văr cu cine credeți?

Cu Popa Alexandruuu! Veri buni, nu oricum! Păi, Popa a ordonat consilierilor locali PNL să voteze tot ce vrea Abăseacă primarul, ca să candideze la viitoarele alegeri Abăseacă fiul, dar din partea PNL! Buuuun!

Se pare că a fost lansat un atac și asupra comunei Movila Miresii, condusă de Dumitru Panțuru. Atacul a eșuat, după cum rezultă din declarațiile primarului, dar cine știe ce mai urmează! La Cireșu cred că știți cu toții, PSD nu va avea nici candidat la primărie, nici listă de consilieri…Păi, dacă s-a putut în 2024 de ce nu s-ar putea și în 2028?

Cred că-i caz unic în România! Ce s-a întâmplat de toți pesediștii din comuna Cireșu s-au retras brusc din alegeri, într-un moment în care nu se mai puteau schimba candidaturile rămâne un mister. Total nedemocratic și total periculos!

Cert este că asaltul deputatului șef al liberalilor disciplinați, cu numitul Chivu Cătălin pe post de baionetă, le-a închis gura multora. De pildă, parlamentarii PSD! Pe ăștia numitul Chivu doar îi ”mângâie” pe creștet, în vreme ce țintele preferate rămân primarul Marian Dragomir, președintele CJ Francisk Chiriac și Mihai Tudose.

Ce să înțelegem din asta că parlamentarii PSD împreună cu Popa joacă soarta Brăilei la masa verde? Una ție…două mie…Vă spunem noi cum stă treaba: Popa-i joacă pe degete! Treaba lor! Pe noi însă ne interesează viitorul! Nu Viitorul Cireșu! (Cireșarii de Brăila)

Citește articolul complet

Scormonitoru

Vă e bine, domnilor parlamentari PSD? Scaunele sunt confortabile? ”Floricelele” sunt gustoase?

Publicat

în

Vă e bine, domnilor parlamentari PSD? Scaunele sunt confortabile? ”Floricelele” sunt gustoase?

Fraților, de ceva vreme e foială mare pe scena politică brăileană. Ce zicem noi? Este de fapt scandal în toată regula, lupte ”corp la corp” cu jigniri de cea mai joasă speță, minciuni, denunțuri calomnioase, amenințări cu DNA, cu pușcăria.

Unii se văd deja primari, alții președinți de CJ… Cevaaaa de nedescris! Asta înante ca Cel de Sus să-i dea griji noi lui Popa ca să mai uite de pesediștii din Brăila pe care, prin mâna lui dreaptă – numitul Chivu Cătălin – nu vă gândiți la prostii, nebunilor – i-a făcut în toate felurile. Cum care Popa? Popa Alexandru, dottore, trădătorul trădătorilor, iubitorul de PSD la București, dar anti-pesedistul – sanchi! –  la Brăila! Cel de Sus este Bolojan, sper că v-ați prins! Acu și dacă bâzâie musca-n ”clasa” lui Popa, el a zburat… Noroc că are-un vot de deputat!

Dar nu ăsta-i subiectul pe care noi, ăștia răutăcioși de la Scormonitoru, vrem să vi-l prezentăm aicișea. Așadar, Asocierea Popa&Chivu sau Chivu&Popa n-a iertat pe nimeni: Francisk Chiriac, Marian Dragomir, Iulian Timofei, Mihai Tudose, Adrian Rîndunică, vicepreședinții CJ, Mirela Chivu și Ionuț Dobre, viceprimarul municipiului Jantea, directori de instituții, de spitale, fermieri, medici, soți și soții, mame ale celor atacați, ziariști etc etc. Buuuun! Asta-i politica lui Popa&Chivu și aceeași politică aplică acum în cadrul organizației județene. Treaba lor!

Pe noi însă ne macină o întrebare: Cum dreaku parlamentarii PSD Brăila au scăpat de terfereală? Hm! Cam ciudat! Zici că și-a luat fiecare câte-o pungă de popcorn și se uită ca la televizor la ce se-ntâmplă la Brăila. Poate chiar se amuză! Poate zic Doamne ferește! Cine știe! Senatorul Sorin Moise, deputatul Vasilică Priceputu, deputata Doinița Ciocan par că nu au nicio grijă, în vreme ce colegii lor din Brăila, cu mic cu mare, sunt urmăriți, bălăcăriți, amenințați…

Nu tu o luare de poziție, nu tu o declarație, că doar au imunitate, nu tu o sesizare pe la Comisia de abuzuri, că au fost destule situații strigătoare la cer… Nimic! Alții să facă! Alții s-o tragă! Alții s-o dreagă! Iar în 2028, ghici cine o să fie pe listeeeee? Sau, mai grav, ghici cine o să vrea președinte la pesedeeeee Brăilaaa? (Subiectiv Vocea PSD)
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧