Social Media

SCORMONITORU

Popa a demarat campania de recoltare! Primari, viceprimari, consilieri… cad ca spicele!

Timp de citire: 3 minute

Mă, adevărat că banu’ e ochiu dracului! Iar Popa, Popa Alexandru știe bine lucrul ăsta! Ce-i mai place să cumpere! În fine, cert este că a început campania de recoltare de toamnă. Ce recoltează? Păi, primari, viceprimari, consilieri de prin județ! Ținta primordială sunt comunele mari asta pentru că, așa cum îl cunoaștem pe Popa, el știe bine adunarea și când este vorba de voturi, comunele alea pe care le păstorește PNL sunt mici, adică voturile pe județ ale PNL chiar dacă ar obține scoruri de 100% tot nu ajung. Revenind, Popa a intrat ca-n brânză acolo unde a găsit terenul moale! La Bordei Verde, de exemplu, s-a ales c-un viceprimar liberal (sanchi!). Mai exact, fostul vice PSD cică a demisionat ca să-și încerce norocul la școală, ca director (știți că acu’ se aranjează concursurile). Firesc, s-au făcut alegeri pentru un nou vice! Ei bine, fraților, cu ”conștiința” a doi consilieri PSD (un domn și o doamnă, care cică și ei i s-ar fi promis directoratul școlii) a ieșit la vot Budur Liviu, acum PNL, pe vremuri PMP, și-n alte vremuri fost inculpat, dar achitat pentru niște fapte din tinerețe. Dar, să vedeți cine-i primar la Bordei Verde! Nimeni altul decât Dumitru Rotaru, fratele fostului senator și lider al PSD, Ion Rotaru. Păi, unde-i Rotaru? Ion Rotaru? A fost tras pe linie moartă? Unde-i Aurel Simionescu, fost primar, fost președinte al CJ, senator, fost lider PSD? Strângeți rândurile, fraților, folosiți experiența de partid, că nu oricine știe ce înseamnă activismul adevărat! Următoarea țintă  e comuna Traianu, condusă de Nicușor Abăseacă (PSD), tatăl lui Mihai Gabriel Abăseacă, consilier județean PSD, văr cu cine credeți? Cu Popa Alexandruuu! Veri buni, nu oricum! Păi, Popa a ordonat consilierilor locali PNL să voteze tot ce vrea Abăseacă primarul, ca să candideze la viitoarele alegeri Abăseacă fiul, dar din partea PNL! Buuuun! Se pare că a fost lansat un atac și asupra comunei Movila Miresii, condusă de Dumitru Panțuru. Atacul a eșuat, după cum rezultă din declarațiile primarului, dar cine știe ce mai urmează! La Cireșu cred că știți cu toții, PSD nu va avea nici candidat la primărie, nici listă de consilieri…Păi, dacă s-a putut în 2024 de ce nu s-ar putea și în 2028? Cred că-i caz unic în România! Ce s-a întâmplat de toți pesediștii din comuna Cireșu s-au retras brusc din alegeri, într-un moment în care nu se mai puteau schimba candidaturile rămâne un mister. Total nedemocratic și total periculos!

Cert este că asaltul deputatului șef al liberalilor disciplinați, cu numitul Chivu Cătălin pe post de baionetă, le-a închis gura multora. De pildă, parlamentarii PSD! Pe ăștia numitul Chivu doar îi ”mângâie” pe creștet, în vreme ce țintele preferate rămân primarul Marian Dragomir, președintele CJ Francisk Chiriac și Mihai Tudose. Ce să înțelegem din asta că parlamentarii PSD împreună cu Popa joacă soarta Brăilei la masa verde? Una ție…două mie…Vă spunem noi cum stă treaba: Popa-i joacă pe degete! Treaba lor! Pe noi însă ne interesează viitorul! Nu Viitorul Cireșu! (Cireșarii de Brăila)

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧