Social Media

SOCIAL

Bisericile le oferă credincioșilor apă rece și adăpost pe vreme de caniculă

Publicat

în

• duminica trecută, bisericile brăilene și-au adaptat programul liturgic la nevoile momentului, astfel încât să-i ferească pe credincioși de soarele arzător • slujbele au început la 7.00 – 7.30 și s-au terminat la 10.00 – 10.30 • totodată, la intrarea în biserică, oamenii au primit apă rece și au fost îndemnați să respecte măsurile de siguranță la temperaturi extreme
 
Odată cu sosirea valului de căldură extremă și a CODULUI ROȘU care a pus pe jar autoritățile, parohiile brăilene au sărit în ajutorul credincioșilor care se încumetă să iasă din casă în aceste zile toride și să vină la biserică, pentru a se ruga Domnului, după obicei. Lăcașele de cult și-au deschis larg porțile pentru cei care vor să le fie oaspeți, iar preoții și membrii comitetelor parohiale le oferă acestora câte un pahar de apă rece, pentru a face față mai ușor urgiei care s-a abătut asupra orașului și a țării întregi. Concomitent, bisericile și-au adaptat programul la nevoile momentului: slujbele încep mai devreme, pe răcoare, și se termină în jurul orei 10.00. 
„Iubiți credincioși, datorită vremii caniculare vă anunțăm că mâine, 14 iulie, în Duminica a III-a după Rusalii, Utrenia va începe la 7.30 , iar Sfânta Liturghie la ora 8.30 și se va încheia la 10.30. Vor fi disponibile la intrarea în biserică pahare de unică folosință și apă rece pentru hidratare. Vă îndemnăm să respectați măsurile de siguranță pentru a vă proteja de valul ridicat de căldură. Bunul Dumnezeu să dăruiască tuturor zile bune, cu pace, sănătate și încredere în purtarea Sa de grijă!”, a fost îndemnul lansat, sâmbăta trecută, în mediul online, de pr. Cristian Ion, de la Capela Militară „Sfinții Martiri Brâncoveni” (Șoseaua Vizirului), din Municipiul Brăila.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile