Administrație
Bani pentru Castelul de Apă
• este vorba despre actualizarea cheltuielilor necesare pentru cea de-a doua etapă a reabilitării Castelului de Apă din Grădina Publică • proiectul se realizează în cadrul Programului Regional Sud – Est 2021-2027 și ar trebui să fie gata în septembrie 2026 • valoarea totală se ridică în prezent la 19.862.450 lei cu TVA • contribuția Primăriei pentru cheltuielile neeligibile, precum și contribuția de 2% din valoarea eligibilă se ridică la 6.183.874 lei cu TVA
Proiectul reabilitării Castelului de Apă din Grădina Mare, aflat în etapa a II-a de implementare, are o nouă valoare. În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local Municipal din 26 februarie, consilierii municipali au aprobat actualizarea cheltuielilor necesare investiției. Pe scurt, este vorba despre modificarea unei hotărâri mai vechi aprobate inițial pe 30 iulie 2024. În prezent, proiectul este finanțat în cadrul Programului Regional Sud Est (PRSE) 2021-2027. Acum se urmărește finalizarea integrală, precum și susținerea cheltuielilor necesare în acest sens.
Astfel, membrii CLM Brăila au aprobat valoarea proiectului în cuantum de 19.862.450 lei cu TVA. Totodată s-a aprobat și contribuția proprie a UAT Municipiul Brăila, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2% din valoarea eligibilă, în cuantum de 6.183.874 lei cu TVA, reprezentând cofinanțarea acestui proiect. Celelalte prevederi ale HCLM Brăila din iulie 2024 (ce a mai fost modificată la un moment dat în luna septembrie a acelui an), au rămas neschimbate.
Din raportul proiectului aflăm că reabilitarea Castelului de Apă a fost finanțată până la 31 decembrie 2023 prin Programul Operațional Regional 2014-2020, apelul de proiecte nr. POR/2017/5/5.1/1 Axa prioritară 5 – îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, prioritatea de investiții 5.1 – conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural, conform unui contract de finanțare din 10 octombrie 2018. De asemenea, acest proiect a fost etapizat prin PRSE 2021-2027, data de finalizare fiind septembrie 2026.
Pentru finalizarea integrală a proiectului, Primăria a solicitat finanțare nerambursabilă în cadrul Programului Regional Sud- Est, depunând o cerere de finanțare prin sistemul MySMIS 2021-2027.
”Proiectul pentru etapa a II-a a fost identificat cu cod SMIS 328494 și a fost aprobat pentru finanțare în baza contractului de finanțare nr. 61, încheiat în data de 02.10.2024”, se precizează în raport.
De ce a fost nevoie de mai mulți bani
Prin hotărârea CLM Brăila din iulie 2024, conform precizărilor ADR SE, s-au aprobat cheltuielile necesare finalizării acestui proiect, raportate la valoarea primului contract de finanțare din 2018, dar actualizate conform prevederilor OUG 64/2022, în sumă de 16.627.977 lei cu TVA, din care 13.957.730 lei cu TVA cheltuieli eligibile. Mai precis, 13.678.576 lei cu TVA cheltuieli nerambursabile (98% din cheltuielile eligibile), respectiv 279.154 lei cu TVA (contribuția municipalității de 2% din cheltuielile eligibile). De asemenea, 2.670.246 lei cu TVA – cheltuieli neeligibile, din care 971.521 lei cu TVA cheltuieli cu dotările Furnizare și dotări Observator Astronomic, 1.195.409 lei cu TVA pentru dotări Furnizare și dotări Cinema 7D, respectiv, 503.315 lei cu TVA – rezervă implementare OUG64/2022.
Deoarece valoarea cheltuielilor neeligibile necesare finalizării proiectului pentru etapa a doua s-a raportat la valoarea inițială a contractului de finanțare, a fost necesară actualizarea valorii cheltuielilor, se mai explică în raport.
Să luăm pe rând cele trei categorii. În ceea ce privește cheltuielile neeligibile aferente finalizării lucrărilor de reabilitare a imobilului s-au emis dispoziții de șantier prin care s-a solicitat proiectantului să realizeze un studiu detaliat și beneficiarul a contractat o echipă extinsă de specialiști interni și experți tehnici externi. Concluzia a fost legată de realizarea unor lucrări suplimentare care au generat costuri suplimentare pentru Etapa a II-a de implementare în valoare de 1.798.688 lei cu TVA.
Legat de cheltuielile neeligibile pentru dotarea observatorului:
”Această valoare a fost stabilită justificat de faptul că în anul 2023 furnizorul a transmis spre decontare valoarea parțială a echipamentelor recepționate în sumă de (…) 1.178.908 lei cu TVA. Din această valoare până la 31 decembrie 2023 pentru Dotări Observator Astronomic a fost decontată doar valoarea de (…) 200.000 lei cu TVA”, după cum se mai menționează în raport.
În privința cheltuielilor neeligibile pentru dotarea Cinematografului 7D: ”Pentru achiziția acestor produse în primul contract de finanțare a fost prevăzută o valoare estimată de (…) 1.195.409 lei cu TVA conform unei oferte de preț primită la elaborarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții în 2018. La prima procedură de achiziție din anul 2022 nu s-a prezentat nici un operator economic, ceea ce a condus la anularea acestei achiziții. Ca urmare a prelungirii duratei de execuție a reabilitării acestui imobil, implicit a reabilitării spațiilor dedicate sălilor de cinema 7D nu s-a mai reluat această procedură de achiziție. Având în vedere că (…) spațiile sunt reabilitate și sunt pregătite pentru montarea echipamentelor specifice Cinema 7D, s-a realizat un studiu de piață în urma căruia s-au primit două oferte de preț în baza cărora s-a stabilit valoarea estimată actualizată la (…) 2.250.599 lei cu TVA. Astfel (…) este necesar a se suplimenta valoarea prevăzută în HCLM nr. 515/17.09.2024 cu valoarea de (…) 1.055.189 lei cu TVA – cheltuială neeligibilă”, informează documentația aflată la mapa consilierilor.
Proiectul a fost aprobat cu unanimitate de voturi, însă nu înainte de a avea parte de câteva dezbateri. Subiectul legat de proiectul de reabilitare a Castelului de Apă a suscitat interesul consilierilor, însă pe o temă conexă: hrubele. Intervenția i-a aparținut consilierului municipal SOS România Ionel Ștefan Alexandru, care a insistat pe ideea că ar trebui valorificate și hrubele existente în apropierea Castelului, totul în cadrul unui viitor circuit turistic.
Alexandru a propus reaccesarea hrubei de sub fosta casă Radu Portocală
Consilierul municipal SOS România, prof. dr. Ionel Ștefan Alexandru, a explicat că hruba din apropierea Castelului de Apă este aceeași care ajunge sub fosta casă Radu Portocală.
”În primul rând, este o realizare preluarea acestui proiect după 15 ani. Am participat la prima variantă. Încă de atunci am avut mai multe discuții cu doamna director Iuliana Neagu (director al Direcției de Strategii, Programe și Proiecte de Dezvoltare a Primăriei Brăila) în legătură cu punerea în valoare a unui aspect istoric local. Conexiunea cu unul dintre cele cinci tuneluri care străbat Brăila. Tunel care a fost realizat de turci în perioada stăpânirii Brăilei de către aceștia. Deci, acest tunel pornește de la Poterna, care se află lângă terenul de tenis «Danubius» și merge pe Str. Golești iar acolo știți că există Curtea de Conturi. Atunci când s-a construit Curtea de Conturi s-a săpat. Domnul director de la vremea respectivă și cu mine, am intrat în acest tunel. Dar a fost blocat după aceea. Are vreo trei metri înălțime. Practic, el se afla sub Casa Radu Portocală, care a fost demolată. Casa era pe locul unde se află acum o instituție de învățământ a catolicilor, alături de Curtea de Conturi. Pentru punerea în valoare a acestei rămășițe a Brăilei istorice ar trebui făcută și această conexiune”, a intervenit Alexandru.
Primarul Marian Dragomir a intervenit pentru a afla în ce măsură a intervenit consilierul la rezolvarea situației în trecut, dacă a avut cunoștință de aceste date.
”Domnule consilier, este interesant ce ne-ați povestit. Noi eram copii pe vremurile acelea. Dar am o curiozitate și o să vă rog să ne comunicați. Când ați descoperit acel tunel, hrubă, cu mulți ani în urmă, ce ați făcut, efectiv?!”, a afirmat Dragomir.
Alexandru a precizat că a discutat cu cei de la Muzeul Brăilei, s-ar fi luat măsuri, însă constructorul care a lucrat la clădirea Curții de Conturi ar fi blocat situația, totul întâmplându-se undeva în perioada 1998-1999.
”Cine l-a blocat? Noi nu știm. De aceea vă întrebăm. Ce constructor? Sau cine de la Muzeu sau de la Curtea de Conturi l-a blocat? Erați senator atunci? Erați consilier?”, a continuat Dragomir.
”Cei care au lucrat la clădirea Curții de Conturi! Eram cetățean al Brăilei și eu am aflat după ce m-a sunat domnul director al Curții. Au apărut prin presă multe dovezi din punctul acesta de vedere. Am publicat și eu mai multe articole. Dar nu s-a luat nici o măsură. Dacă vreți colaborăm pe această problemă”, a mai explicat Alexandru.
Primarul a precizat că nu cunoștea acest episod și că era doar curios dacă actualul consilier SOS a reușit să ia vreo măsură la momentul în care a descoperit situația.
Administrație
Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila
• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale
Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.
Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.
Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.
Ajutor după un incendiu devastator
Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.
Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.
Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.
În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.
Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente
Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.
Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.
Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.
În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.
Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.
Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită
Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.
Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.
Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.
În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.
Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.
Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.
Administrație
Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă
• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării
Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.
Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.
După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.




Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.
Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.
În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.
Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.
Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.
Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.
În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.






















