Social Media

ÎNVĂȚĂMÂNT

Bacalaureatul la română, subiecte generoase

Timp de citire: 6 minute

• Slavici sau Rebreanu la Real, Preda la Uman • la subiectul al treilea, candidaţii de la profilul real au avut de caracterizat un personaj, la alegere, dintr-o operă aparţinând lui Ioan Slavici (“Moara cu noroc”) sau Liviu Rebreanu (“Ion”) • elevii de la profilul uman au avut de caracterizat relaţia dintre două personaje din “Moromeţii” de Marin Preda • “Subiectele au fost generoase”, sunt de părere profesorii de specialitate • bacalaureatul continuă mâine, cu proba la matematică şi istorie
 
Liceenii au trecut, ieri, prin emoţiile primei probe scrise din cadrul examenului de bacalaureat, cea la limba şi literatura română. Proba s-a desfăşurat în 5 centre de examen, şi anume: “Murgoci”, “Bălcescu”, “Ed. Nicolau”, “Perpessicius” şi “Iorga”. Testarea a început la ora 09.00. Examenul a constat în trei subiecte, fiecare cu 30 de puncte, candidaţii având la dispoziţie 180 de minute pentru a le rezolva.
Potrivit subiectelor postate pe site-ul Ministerului Educaţiei, la profilul Real, la subiectul I, elevii au avut mai multe cerinţe pe baza unui text la prima vedere – poezia “Alt cântec” de Adrian Maniu. Printre cerinţe, candidaţii a avut de explicat rolul cratimei în text şi de ilustrat două trăsături ale genului liric. La subiectul II, elevii au avut de scris un text argumentativ despre rolul comunicării în reuşita unui proiect de echipă. La subiectul III, aceştia au avut de caracterizat un personaj, la alegere, dintr-o operă aparţinând lui Ioan Slavici (“Moara cu noroc”) sau Liviu Rebreanu (“Ion”).
La ieşirea din sălile de examen, elevii de la Real se declarau încântaţi de subiectele primite. “A fost bine. A fost uşor, ne aşteptam să pice cu totul altceva, ceva mai greu. Ne-a picat caracterizarea unui personaj dintr-o nuvelă de Slavici sau dintr-un roman de-a lui Liviu Rebreanu. A fost super, a fost exact ce mi-aş fi dorit. Mă aştept la o notă de la 8 în sus”, spunea Elena S.
“A fost ok, nu mi-a plăcut subiectul I că a fost poezie. Subiectul II a fost accesibil, iar la partea a treia am ales «Ion». Sper să iau o notă bună. La facultate vreau la Arhitectură Navală şi 50% contează media de la bac, deci am nevoie de note mari. Urmează probele la mate şi biologie”, mărturisea Ana P.
“A dat mai uşor decât mă aşteptam pentru că toată lumea se aştepta să pice poezie şi a picat «Moara cu noroc» sau «Ion» şi când am văzut caracterizare de personaje m-am bucurat şi chiar am ştiut cel mai bine. M-am încadrat şi la tehnoredactare şi, per total, a fost uşor. La facultate vreau la Politehnică”, afirma Cătălin B.
La profilul Uman, la primul subiect candidaţii au avut de rezolvat mai multe exerciţii pe marginea poeziei “Vocula” de Ion Vinea. Aici cerinţele au vizat, printre altele, numirea unor sinonime şi prezentarea semnificaţiei a două figuri de stil. La subiectul al doilea, liceenii au avut de redactat un text de tip argumentativ de 150-300 de cuvinte despre utilitatea activităţilor extraşcolare în educaţia cinematografică. La ultimul subiect, elevii au avut de caracterizat relaţia dintre două personaje din romanul “Moromeţii” de Marin Preda.
Absolvenţii de uman au fost şi ei de părere că subiectele de anul acesta au fost uşoare. “Am crezut că o să pice «Enigma Otiliei» sau «Iona» dar m-am bucurat şi la «Moromeţii» pentru că era foarte uşor. M-am pregătit mult pentru bac şi profesorii de la clasă ne-au ajutat şi ne-am mobilizat bine. Mă aştept la o notă peste 8,5 sau 9. Singura probă la care am avut emoţii a fost la română, acum la istorie şi la sociologie nu îmi mai fac griji. După bac vreau la facultatea de limbi străine, specializarea engleză-suedeză”, ne-a spus Andrada B.
De aceeaşi părere a fost şi colega ei, Diana Ş: “A fost ok. Dintre toate romanele acesta era pe placul meu. A fost mai uşor decât anul trecut, mai uşor decât la simulări. Mă aştept la o notă bună. Mai am istoria şi logica. Mai departe vreau în Anglia, la crimă şi investigaţie”.
“A fost super simplu. «Moromeţii» cred că îl ştiu toţi elevii, e unul dintre romanele pe care le înveţi printre primele şi chiar e şi un subiect frumos. Am rezolvat toate subiectele şi eu zic că sigur iau peste 9. Nu am emoţii nici la celelalte probe că am învăţat foarte mult”, ne-a declarat Daniela D.
 
Nota de trecere se poate obţine foarte uşor
Profesorii de specialitate au apreciat subiectele de anul acesta de la proba de limba şi literatura română ca fiind generoase, absolvenţii de liceu putând să obţină cu uşurinţă nota de trecere.
“Dincolo de faptul că structura era extrem de cunoscută de către toţi copiii, conţinutul nu cred că a pus dificultăţi nici celor de la profilul real, nici celor de la profilul uman. Textele au fost generoase şi mesajele poetice, la primul subiect, uşor de decodificat. La subictul al doilea puţin mai dificil a fost, şi era firesc să fie aşa, la uman, dar nu extrem de dificil. La partea a treia, partea de eseu, textele sunt dintre cele foarte cunoscute şi destul de uşor de abordat. În ciuda faptului că aveau de caracterizat un personaj chiar şi cei mai slab pregătiţi au putut să prezinte subiectul. Ne aştepăm la rezultate frumoase”, ne-a declarat Georgiana Troia, inspector de limba şi literatura română în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Brăila.
Reamintim că la nivelul judeţului Brăila, potrivit centralizării Inspectoratului Şcolar, sesiunea aceasta s-au înscris pentru a susţine examenul maturităţii 1.632 de elevi, dintre care 1.411 din seria curentă şi 221 din cele anterioare. Potrivit conducerii instituţiei, examenul s-a desfăşurat în condiţii optime, fără să se înregistreze incidente sau tentative de fraudă.
Examenul va continua mâine cu proba obligatorie a profilului, matematică (real) sau istorie (uman). Ultima probă scrisă, cea la alegere a profilului şi specializării, este programată vineri, 30 iunie. La această testare, elevii au avut posibilitatea să aleagă între geografie, fizică, chimie, biologie, informatică, logică, psihologie, economie, sociologie sau filosofie.

ÎNVĂȚĂMÂNT

Siguranța rutieră, pericolele din mediul online și prevenirea bullyingului

Publicat

în

Siguranța rutieră, pericolele din mediul online și prevenirea bullyingului

Luni, 19 octombrie a.c., polițiștii inspectoratului de Poliție Județean Brăila – Biroul Siguranța Școlară, Serviciul Rutier și Serviciul Criminalistic au fost prezenți în școlile din municipiul Brăila unde au desfășurat o serie de activități, abordând tematici care să pregătească elevii pentru prevenirea implicării în evenimente ce i-ar putea pune în pericol în spațiul public, acasă, în mediul online sau în unitatea de învățământ.

Întâlnirile realizate de polițiști cu beneficiarii Scolii Gimnaziale „Aurel Vlaicu” Brăila, s-au înscris în Proiectul „Pași siguri spre viitor – Învățăm să ne protejăm!” desfășurat în parteneriat cu I.P.J. Brăila și Inspectoratul Școlar Județean Braila în acest an școlar.

De asemenea, activitatea la Școala Gimnazială ,,Mihai Viteazul” Brăila s-a înscris tot într-un demers de colaborare, încheiat pentru anul școlar 2026 – 2027, în vederea implementării Proiectului „Fii informat, fii in siguranță!”, inițiat la nivelul unității școlare.

Obiectivele activităților realizate de polițiști, sprijiniți de cadrele didactice, au fost:

  • însușirea regulilor de circulație rutieră de către elevi ca pietoni și bicicliști,
  • conștientizarea pericolelor din mediul online (cyberbulling, contacte cu persoanele necunoscute, gestionarea timpului petrecut pe dispozitive conectate la internet),
  • dezvoltarea abilităților emoționale și sociale pentru prevenirea comportamentelor de bullying, contravenționale sau penale;
  • creșterea nivelului de comunicare părinți -copii și sprijinirea parentală a copiilor indiferent de vârsta,
  • promovarea mesajelor transmise în cadrul Proiectului național pentru informarea și conștientizarea părinților „Doar pentru că nu se plânge, nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine.”

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Brăila vor continua în această săptămâna activități în mijlocul elevilor, atât din mediul urban cât și din mediul rural.

Citește articolul complet

ÎNVĂȚĂMÂNT

93 de candidați în cursa pentru ocuparea posturilor de conducere

• candidații din județul Brăila care aspiră la funcțiile de director și director adjunct în unitățile de învățământ de stat se pregătesc pentru proba scrisă programată marți, 20 octombrie 2026 • după prima etapă a concursului, 93 de candidați au rămas în cursă pentru ocuparea posturilor de conducere • examenul va testa cunoștințele de management educațional și legislație școlară, printr-un test-grilă cu 20 de întrebări, care trebuie rezolvat în maximum o oră

Publicat

în

93 de candidați în cursa pentru ocuparea posturilor de conducere
Concursul pentru directorii de școli 2026, proba scrisă

Concursul pentru directorii de școli continuă săptămâna aceasta cu una dintre cele mai importante etape: proba scrisă. Potrivit calendarului stabilit pentru concursul din 2026, examenul are loc marți, 20 octombrie, și îi va pune la încercare pe candidații care au trecut de evaluarea competențelor personale.

În județul Brăila, competiția pentru funcțiile de conducere a început cu 124 de dosare de candidatură, pentru cele 127 de posturi disponibile. Candidații au exprimat, în total, 149 de opțiuni pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct.

Prima probă a concursului s-a desfășurat marți, 13 octombrie, și a avut caracter eliminatoriu. În urma evaluării, județul Brăila a înregistrat o rată de promovare de 75,6%, rezultat care îl plasează pe locul al șaselea la nivel național.

Potrivit datelor centralizate după această etapă, 30 de candidați nu au obținut punctajul minim necesar, iar un candidat nu s-a prezentat la evaluare. Astfel, 93 de candidați au rămas în competiție și se pregătesc pentru proba scrisă.

Test-grilă cu 20 de întrebări, în 60 de minute

Proba scrisă urmărește să evalueze cunoștințele candidaților în domeniul managementului educațional și al legislației care reglementează funcționarea unităților de învățământ preuniversitar.

Examenul constă în rezolvarea unui test standardizat cu 20 de itemi, fiecare având patru variante de răspuns, dintre care una singură este corectă.

Candidații vor avea la dispoziție cel mult 60 de minute pentru completarea testului. Fiecare răspuns corect este punctat cu 0,5 puncte, iar pentru promovarea probei este necesară obținerea notei minime 7.

Evaluarea se realizează automat, prin intermediul unei platforme informatice. Potrivit procedurii operaționale, testele sunt susținute pe hârtie, apoi scanate și evaluate cu ajutorul sistemului informatic. Corectarea are loc în sala de concurs, după ora 11:00, în prezența candidatului.

La finalul evaluării, fiecare candidat își poate vedea nota pe ecran și primește o fișă-martor care cuprinde răspunsurile date, variantele corecte și punctajul obținut la fiecare întrebare. Rezultatul probei scrise poate fi contestat în termen de 24 de ore de la comunicare.

Ce bibliografie trebuie să pregătească viitorii directori

Subiectele vor fi elaborate pe baza a șase surse bibliografice, care acoperă legislația școlară, managementul educațional, învățarea și competențele profesionale ale managerului școlar.

Ponderea fiecărei surse în test este următoarea:

  • 25% dintre întrebări vor fi formulate din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023;
  • 25% dintre întrebări vor viza Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 5.726/2024;
  • 20% dintre întrebări vor avea la bază volumul Leadership și management educațional. Teorii și practici actuale, semnat de T. Bush, în 2015;
  • 10% dintre întrebări vor fi din volumul Învățarea vizibilă, de John Hattie, ediția din 2024;
  • 10% dintre întrebări vor viza Profilul profesional al managerului școlar, aprobat prin Ordinul ministrului nr. 3.934/2026;
  • 10% dintre întrebări vor fi formulate pe baza Cadrului de Referință al Curriculumului Național din România pentru învățământul preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului nr. 4.137/2026.

Ponderea cea mai mare revine legislației care reglementează sistemul de învățământ și funcționarea școlilor.

Împreună, Legea învățământului preuniversitar și regulamentul de organizare și funcționare însumează jumătate din test.

Restul întrebărilor urmăresc să verifice înțelegerea principiilor de leadership, a practicilor de management educațional și a reperelor care definesc activitatea unui director de școală.

Elaborarea subiectelor este asigurată de Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare, în colaborare cu experți în științele educației și specialiști în psihometrie.

Testele sunt transmise centrelor de concurs în condiții de securitate informatică, iar persoanele implicate în elaborarea și gestionarea acestora au obligația de a respecta confidențialitatea conținutului.

Ce urmează după proba scrisă

Promovarea examenului din 20 octombrie le permite candidaților să continue competiția pentru funcțiile de conducere, însă concursul nu se încheie odată cu afișarea notelor.

Următoarea etapă este evaluarea administrativă a proiectelor planurilor manageriale și a proiectelor planurilor de acțiune, programată în perioada 21 octombrie – 4 noiembrie 2026.

Candidații trebuie să prezinte un proiect de plan managerial pentru unitatea de învățământ la care candidează, document care nu trebuie să depășească 15 pagini în format A4.

Evaluarea se realizează de către comisia de interviu, pe baza grilei prevăzute în metodologia concursului.

Această etapă este eliminatorie, iar candidatul trebuie să obțină cel puțin nota 7 pentru a fi declarat promovat. Nota obținută la evaluarea administrativă nu intră în calculul mediei finale.

În perioada 12–27 noiembrie 2026 este programată proba de interviu, care va avea o durată de cel mult 45 de minute pentru fiecare candidat.

Interviul urmărește evaluarea capacităților și aptitudinilor personale, a competențelor digitale, a modului în care candidații găsesc soluții pentru situații-problemă, precum și a felului în care își susțin proiectul managerial.

Notele sunt acordate de cei cinci membri ai comisiei de evaluare, iar nota finală a interviului reprezintă media aritmetică a notelor acordate de aceștia.

Rezultatele finale ale concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar de stat sunt programate pentru data de 9 decembrie 2026.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧