Local
Avocaţii brăileni, în grevă japoneză. Amenință că nu vor mai intra în sălile de judecată la procesele penale
* tinerii avocaţi muncesc și 2-3 ani într-un dosar, pentru aproximativ 500 de lei impozabil
Avocații din Brăila protestează. Astăzi, ei au pe braț o banderolă albă, pentru a trage un semnal de alarmă în legătură cu nivelul şi modalitatea de stabilire a onorariilor din oficiu. Acțiuni similare au loc în București și în mai multe județe din țară.
Decanul Baroului Brăila, Daniel Prunău, aflat la sediul instanţei cu banderola albă la braţ, în semn de protest, ne-a explicat care sunt riscurile în cazul în care revendicările avocaţilor nu sunt soluţionate.
”Nemulţumirile vizează în primul rând asistenţa juridică din oficiu, oficiile fiind sursa de venituri în special a avocaţilor stagiari şi a tinerilor avocaţi. Sunt persoane care trăiesc efectiv din oficiu, şi în condiţiile în care aceste sume nu au mai fost mărite de o bună bucată de vreme, efectiv sunt fonduri insuficiente pentru a asigura existenţa tinerilor avocaţi. Sumele diferă, de la o cauză la alta, dar în condiţiile în care se plătesc taxe şi impozite, sumele nemaifiind actualizate de de circa 5 ani de zile, nu mai putem discuta de nişte sume care să reflecte într-adevăr munca pe care o depune un avocat într-un dosar. Gândiţi-vă că într-un dosar de lot, cu mai mulţi inculpaţi, care se poate întinde pe câţiva ani de zile, un avocat să primescă 500 de lei. Este inacceptabil să munceşti 2-3 ani într-un dosar pentru 500 lei impozabil. Deocamdată acţiunile se desfăşoară în perioada 11-24 februarie, acesta este modul în care protestăm, purtând banderole albe, aşa am hotărât la nivelul grupurilor de decani şi ulterior UNBR-ul a susţinut protestul nostru, după care vom vedea. Nu se va mai intra la săli dacă revendicările noastre nu sunt acceptate, nu se va mai intra la săli în procesele penale. Să sperăm că nu se va ajunge la situaţii mai delicate, cum ar fi neprezentarea în anumite cauze”, ne-a declarat decanul Baroului Brăila.
Avocaţii nu au sindicat, ei fiind liber profesionişti.
Citeste si: AVOCAŢII DIN BRĂILA PROTESTEAZĂ
Local
Deținuții din Penitenciarul Brăila, ajutați de jandarmi să se reintegreze în societate
• la sfârșitul săptămânii trecute, jandarmii au fost prezenți la activitatea desfășurată la Penitenciarul Brăila -«Punți spre comunitate – soluții integrate și idei inovatoare», organizată în scopul prevenirii recidivei în rândul deținuților • în cadrul evenimentului și discuțiilor cu persoane private de libertate a fost promovată responsabilitatea, respectarea legii și conviețuirea socială • la sfârșitul lunii octombrie, în cadrul unui alt eveniment dedicat prevenirii recidivei, șase deținuți au gătit pizza alături de copiii lor
Importanța colaborării instituționale în sprijinirea reintegrării sociale a persoanelor private de libertate. Jandarmii au fost printre deținuți, cu recomandări care să îi ajute să revină la o viață normală și liniștită după eliberare.
Astfel, la sfârșitul săptămânii trecute, Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila a răspuns invitației Penitenciarului Brăila de a participa la activitatea ”Punți spre comunitate – soluții integrate și idei inovatoare”, dedicată consolidării parteneriatelor dintre instituțiile publice, angajatori și organizațiile comunității.
Evenimentul a fost organizat în cadrul Strategiei Naționale de Prevenire a Recidivei 2025–2029.
”Jandarmeria are un rol important în acest demers, prin activitățile de prevenire, menținerea ordinii și siguranței publice, dar și prin implicarea în proiecte și inițiative care promovează responsabilitatea, respectarea legii și conviețuirea socială.
Credem că o comunitate mai sigură se construiește nu doar prin intervenție, ci și prin prevenție, educație, colaborare și responsabilitate comună”, arată reprezentanții Jandarmeriei Brăila.
Oamenii legii consideră că prin implicarea în astfel de acțiuni preventive, cu participarea tuturor partenerilor instituționali, se poate construi o comunitate mai sigură!
Reintegrarea socială se construiește pas cu pas
Un alt eveniment care face parte din cadrul Strategiei de prevenire a recidivei 2025-2029, coordonat de către specialiștii Serviciului Educație al Penitenciarului Brăila, a avut loc la sfârșitul lunii octombrie.
După cum arată lucrătorii unității de detenție, reintegrarea se constuiește pas cu pas, prin implicare, învățare și oportunități reale de a exersa comportamente pozitive în contexte apropiate de viața din comunitate.
Deprinderea unor abilități practice și consolidarea relațiilor familiale sunt pași importanți în procesul de reintegrare socială.” În acest context, 6 persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Brăila, au participat la o activitate educativă desfășurată la Trattoria Ibrail, unde au pregătit pizza alături de copiii lor, sub îndrumarea personalului. Dincolo de experiența culinară, activitatea a reprezentat o oportunitate de a exersa abilități practice, de a-și dezvolta capacitatea de cooperare, comunicarea și lucrul în echipă, dar și de a-și consolida relația cu familia. Educația înseamnă mai mult decât transmiterea unor cunoștințe. Înseamnă experiențe care formează deprinderi, responsabilitate și încredere în propriile capacități”, se arată în comunicatul Penitenciaruui Brăila, postat pe adresa de Facebook.
Local
Tineri puși pe scandal, liniștiți de jandarmi
• de la începutul lunii noiembrie, jandarmii au desfășurat misiuni pentru asigurarea și menținerea ordinii publice, fiind aplicate 51 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 22.500 de lei • sancțiunile au fost aplicate în urma sesizărilor privind tulburarea liniștii și ordinii publice, în special în situații în care grupuri de tineri au provocat deranj sau au fost implicate în scandaluri în spațiul public
În perioada 1–9 noiembrie, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila au desfășurat misiuni pentru asigurarea și menținerea ordinii și siguranței publice, atât în municipiu, cât și în județ.
În acest interval, au fost legitimate, prin intermediul aplicației EDAC, 195 de persoane și au fost aplicate 51 de sancțiuni contravenționale, dintre care 13 avertismente și 38 de amenzi, în valoare totală de 22.500 de lei.
”Sancțiunile au fost aplicate în urma sesizărilor privind tulburarea liniștii și ordinii publice, în special în situații în care grupuri de tineri au provocat deranj sau au fost implicate în scandaluri în spațiul public. De asemenea, au fost desfășurate 17 activități informativ-preventive în unitățile de învățământ și în spațiul public, atât independent, de către cadrele unității, cât și în cooperare cu partenerii instituționali”, arată reprezentanții Jandarmeriei Brăila.
În ceea ce privește misiunile de ordine publică, au fost executate opt misiuni de asigurare a ordinii și siguranței publice, precum și 100 de misiuni de menținere a ordinii publice, desfășurate atât independent, cât și în cooperare cu reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, în cadrul patrulelor mixte.
Prin aceste activități, jandarmii au urmărit prevenirea faptelor antisociale, menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și creșterea gradului de siguranță a cetățenilor.






















