Social Media

Local

Protest cu parfum politic și cereri nelegale ale sindicatului ”Transloc”

• de fapt, liderul de sindicat Rolea Anina a trimis pe data de 10 iunie către ”Braicar”, Primar, CLM, o adresă prin care face acuzații grave • mai exact, în documentul oficial se afirmă că angajații ”Braicar” ar fi tratați ca angajați de rang secund • mai mult, se cere creșterea salariilor și a valorii tichetelor de masă, așa cum Administrația Piețelor ar fi primit ”verde” de la primărie/CLM • în cazul ”Braicar” însă, ”verdele” trebuie să vină de la Guvern, așa zice OUG 89/2025 care impune restricții de neîndeplinit pentru societatea de transport în comun din Brăila • mai mult, APT se autofinanțează, în vreme ce ”Braicar” este ”ținut în spate” de municipalitate • chiar și așa, salariul mediu brut în ”Braicar” este de 9.297 lei, în vreme ce la APT suma este de 7.881 lei, la nivelul lunii decembrie 2025 • deși solicitările sindicatului sunt nelegale, liderul Rolea Anina a organizat un protest în fața Prefecturii, la care a amenințat că vor fi prezenți și reprezentanți ai altor sindicate din țară • manevra nu are niciun sens, decât dacă are un scop politic, sindicalista fiind soția lui Rolea Mugurel, consilier al prefectului Dobrescu Florin, ambii PNL Popa, ambii polițiști pensionari

Timp de citire: 10 minute
rolea-anina
Rolea Anina, liderul sindicatului ”Transloc”, soția lui Rolea Mugurel, pensionar MAI, consilier în cabinetul prefectului Dobrescu Florin, polițist pensionar și el, ambii liberali în PNL Popa, s-ar părea că nu cunoaște prevederile legale în baza cărora se pot face măriri de salarii la ”Braicar”

În data de 10 mai a.c, Sindicatul Liber ”Transloc” – condus de Rolea Anina – a trimis o adresă în principal către conducerea ”Braicar”, primarului Marian Dragomir, către CLM Brăila și spre ”știința” prefectului județului Brăila, Dobrescu Florin (PNL).

Sindicatul constată ”cu îngrijorare și revoltă” (…) ”lipsa totală de preocupare pentru angajații Braicar și atitudinea diferențiată față de instituțiile subordonate” – cu referire ”la aprobarea demersurilor pentru majorarea veniturilor salariale și a tichetelor de masă ale angajaților de la Administrația Piețelor și Târgurilor”.

Mai precis, sindicatul ”Transloc” susține că”există două categorii de angajați în societățile aflate sub autoritatea Administrației Locale: unii pentru care se caută soluții și alții pentru care nu se găsesc niciodată resurse, nu există interes și nici voință administrativă”. Mai mult, sindicatul ”nu acceptă ca salariații pe care-i reprezintă să fie tratați ca angajați de rang secund”. În acest context, sindicatul solicită ”de urgență”:

  1. Inițierea unui memorandum similar celui aprobat pentru alte societăți aflate sub autoritatea Consiliului Local;
  2. Identificarea resurselor necesare pentru creșterea veniturilor salariale ale angajaților ”Braicar”;
  3. Majorarea valorii tichetelor de masă la nivelul maxim permis de legislația în vigoare;

Conducerea Braicar răspunde cu legea-n față

În aceeași zi, conducerea ”Braicar” a răspuns sindicatului, invocând OUG nr.89/2025, adoptată de Guvernul Bolojan. ”Promovarea unui memorandum nu depinde de voinţa conducerii, ci de îndeplinirea unor criterii obligatorii impuse, conform OUG nr. 89/2025”, punctează conducerea ”Braicar”.

Altfel spus, Guvernul ”dă verde”. De altfel, așa rezultă și din răspunsul Primăriei. Mai exact, iată cum stau lucrurile:

Pentru inițierea și derularea procedurii de aprobare de către Guvernul României a unui memorandum privind creșterea cheltuilelilor de natură salarială față de anul 2025 cu sumele reprezentând creșteri cu maximul indicelui mediu de creștere a prețurilor prognozat pentru anul 2026, se parcurg următoarele etape principale, conform legislației incidente:

  1. Directorul întreprinderii publice elaborează propunerea și nota de fundamentare;
  2. Consiliul de Administrație emite Decizia de aprobare și dispune transmiterea documentației întocmite către acționarul unic – Municipiul Brăila;
  3. Consiliul Local emite hotărârea de aprobare a solicitării de inițiere a unui memorandum în scopul menționat mai sus;
  4. Primăria Municipiului Brăila transmite documentația Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației cu solicitarea de a iniția și transmite Memorandumul spre aprobare Guvernului României;
  5. Guvernul României emite hotărârea de aprobare a  Memorandumului;
  6. După aprobarea și publicarea  Memorandumului, Directorul întreprinderii publice emite Decizia de punere în aplicare.

”Braicar” nu îndeplineşte condiţiile stabilite prin lege pentru acordarea de creşteri salariale

Tot conform OUG nr.89/2025, pot solicita aprobarea Guvernului următorii operatori economici:

  •             a) care nu au înregistrat pierderi şi plăţi restante la data de 31 decembrie 2025 şi nu prevăd în anul 2026 pierderi şi plăţi restante;
  •           b) care au înregistrat pierderi şi/sau plăţi restante la data de 31 decembrie 2025 şi prevăd reducerea pierderilor realizate la data de 31 decembrie 2025 cu cel puţin dublul sumelor programate pentru majorarea cheltuielilor de natură salarială, precum şi reducerea plăţilor restante cu cel puţin 20% faţă de nivelul realizat la data de 31 decembrie 2025, după caz;
  •           c) care au beneficiat de subvenţii/transferuri în anul 2025 pentru activitatea operaţională de la bugetul de stat/local, după caz, cu condiţia ca sumele reprezentând creşteri salariale conform lit. a) şi b) să fie suportate din venituri proprii, cu reflectarea în creşterea acestora în mod corespunzător;

În răspunsul către sindicat, conducerea ”Braicar” argumentează punct cu punct, pe lege, de ce ”Braicar” nu se califică:

1. Referitor la condiţia de la litera a)
La data de 31.12.2025 SC ”Braicar” SA avea înregistrată o pierdere contabilă anterioară în sumă de 12.923.878 lei, care provine din anii anteriori anului 2005, din anii 2007-2011 şi din anii 2019-2020 (societatea a fost nevoită să funcţioneze în condiţii de pandemie, mijloacele de transport au circulat cu respectarea distanţării fizice fără a se ţine cont de eficienţa transportului public de persoane). Menţionăm  că în anii 2021-2025 societatea a încheiat respectivele exerciţii financiare  cu rezultate pozitive (profit) datorită faptului că activitatea de transport public de persoane în municipiul Brăila a fost şi este guvernată de Contractul de delegare a gestiunii nr. 13828/11.06.2020 prin care Primăria Municipiului Brăila acoperă costul de exploatare plus un profit rezonabil în procent de 4,02%, conform art. 10.1 din contractul de delegare.

2. Referitor la condiţia de la litera b)
Pentru creşterea cheltuielilor de natură salarială cu indicele mediu de creştere a preţurilor prognozat pentru anul 2026, societatea ”Braicar” ar trebui să prevadă reducerea pierderilor cu dublul sumei programate pentru creşterea cheltuielilor de natură salarială.

Astfel, întrucât  indicele mediu de creştere a preţurilor prognozat pentru anul 2026 este de 6,5%, iar cheltuiala de natură salarială prognozată pentru anul 2026 este de 46.200.000 lei, cheltuiala suplimentară s-ar ridica la 3.003.000 lei.

Reducerea pierderilor contabile anterioare cu dublul sumei, respectiv 6.006.000 lei este imposibilă întrucât în conformitate cu clauzele Contractului de delegare profitul societăţii avizat de Consiliul Concurenţei este de 4,02%. În anul 2026, profitul brut estimat este de 3.129.720 lei.

3. Referitor la condiţia de la litera c)
În anul 2025, precum şi în anul 2026 societatea ”Braicar” a funcţionat şi funcţionează în baza Contractului de delegare a serviciului de transport public de persoane prin curse regulate în municipiul Brăila, prin care primeşte de la bugetul local compensaţie pentru acoperirea costurilor operaţionale de exploatare (inclusiv gratuităţi şi facilităţi acordate unor categorii de persoane) .

Astfel, majorarea cheltuielilor de natură salarială propusă de dvs, (sindicat – n.n) trebuie să fie suportată din venituri proprii, conform prevederilor legale în vigoare.

În anul 2026 veniturile proprii au fost de 11.327.000 lei, iar pentru anul 2026 aceste venituri sunt estimate la 11.500.000 lei. Creşterea veniturilor proprii anuale cu cel puţin 3.000.000 lei (26,55%) este imposibil de realizat.

”Faţă de cele menţionate mai sus, SC Braicar SA nu îndeplineşte condiţiile stabilite prin lege pentru acordarea de creşteri salariale prin iniţierea unui memorandum şi a unei note de justificare, fapt care conduce la respingerea memorandumului. În ceea ce priveşte tichetele de masă, valoarea acestora este limitată prin lege la suma de 35 lei net per zi lucrată per salariat, conform art XXXVI, alin. 1), lit. c din OUG nr. 89/2025, iar propunerea dvs încalcă prevederile legale”, este concluzia pe lege și cu cifrele aferente ale conducerii ”Braicar”.

Salarii mai mari la ”Braicar” față de APT        

Conform conducerii ”Braicar”, în anul 2025, câştigul mediu brut lunar determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială la această societate  a fost de 9.297 lei/salariat, în condiţiile în care câştigul mediu brut la luna decembrie 2025 la nivelul judeţului Brăila a fost de 7.228 lei, iar pentru ramura transporturi a fost de 8.577 lei.

”În ceea ce priveşte veniturile salariaţilor SC APT SA vă informăm că prin HCLM nr. 295/29.05.2026 a fost aprobată solicitarea de majorare a salariilor angajaţilor acestei societăţi cu procentul de 6,5%, reprezentând indicele mediu de creştere al preţurilor de consum prognozat pentru anul 2026, cu menţiunea că, câştigul mediu brut pentru anul 2025 la această societate a fost de 7.881 lei/salariat, mai mic decât la Braicar.

De asemenea trebuie precizat faptul că SC APT SA  se autofinanţează, nu primeşte compensaţii sau subvenţii de la Primăria Municipiului Brăila şi nu a înregistrat pierderi”, a mai punctat conducerea ”Braicar”, menționând că ”a acordat în integralitate şi la timp toate drepturile de natură salarială prevăzute în CCM şi CIM tuturor salariaţilor fără discriminare”.

”Prin urmare, pentru o fundamentare temeinică în vederea unui eventual memorandum solicităm Sindicatului înaintarea către conducere de propuneri concrete care să respecte prevederile legale”, a mai adăugat conducerea ”Braicar”. În loc de asta sindicatul ”Transloc” organizează un protest în fața Prefecturii, pe data de 26 iunie a.c., anunțând primăria că la acțiune ”vor participa  și reprezentanți ai unor organizații sindicale din Ploiești, Timișoara, Galați, Constanța, București, Oradea, Arad, Suceava, Sighișoara, Cluj, Vaslui”.

Intimidare?!

Mai mult, Rolea Anina, liderul sindicatului ”Transloc”, postează pe rețelele de socializare:

”Deci directore!!! Ia atitudine și fa ce trebuue pentru OAMENII DIN SUBORDINEA TA, CARE TE TIN IN FUNCTIE!!!!!!!! Altfel 12 sindicate din țară și salariații BRAICAR vor protesta IN FATA INSTITUTIEI. Alegerea iti apartine TIC – TAC, TIC- TAC. Ajunge cu atata umilinta!!!!!”, este modul de adresare al liderei de sindicat, la aceeași postare, atașând răspunsul Primăriei.

Iată și răspunsul municipalității, care-a supărat-o atât de tare pe Rolea:

”Ca răspuns la adresa dumneavoastră, înregistrată cu numărul 114952/10.06.2026, vă comunicăm, punctual, următoarele:

  • 1. Consiliul Local Municipal Brăila aplică, nediscriminatoriu față de toate unitățile subordonate, prevederile legale în vigoare.
  • 2. Opinia dumneavoastră privind „lipsa totală de preocupare pentru angajații SC BRAICAR SA“ este total eronată și duplicitară.
  • 3. Toți angajații din subordinea Consiliului Local Municipal Brăila au aceleași drepturi și sunt la fel de importanți.
  • 4. Soluțiile pe care le propuneți trebuie să fie înaintate  de SC BRAICAR SA care  urmează să realizeze o analiză economico-financiară ce se va  transpune într-o notă de fundamentare și un proiect de memorandum”.

Urmează apoi un pasaj cu prevederile restrictive ale OUG 89/2025, pe care le-am făcut publice mai sus și, în final, o recomandare: ”Pentru a se putea majora în mod legal valoarea tichetelor de masă vă recomandăm acțiuni sindicale la nivel național astfel încât guvernul să anuleze actul legislativ prin care a blocat creșterea valorii tichetelor de masă”. Unde-i umilința, dacă astea-s prevederile legale? Să mai amintim și de dotările asigurate de municipalitate, chiar zilele trecute primarul Marian Dragomir anunțând o nouă investiție de  22 milioane euro, bani europeni, pentru achiziționarea a 40 de autobuze electrice.

Concluzionând, acest ”duel” sindicat ”Transloc” – conducere ”Braicar” – primărie – CLM poate fi interpretat în două feluri:

  1. Rolea Anina nu cunoaște prevederile legale în baza cărora se pot face măriri de salarii la ”Braicar”;
  2. Rolea Anina, soția lui Rolea Mugurel, pensionar MAI, consilier în cabinetul prefectului Dobrescu Florin, polițist pensionar și el, ambii liberali în PNL Popa, face jocuri politice.

Ambele variante nu aduc niciun câștig salariaților ”Braicar”, la fel ca și ultima grevă organizată de aceeași Rolea Anina care-a însemnat pierderi financiare pentru societate.

Local

O eroare de soft a pus în funcțiune sistemele de alarmare din localitățile brăilene de pe malul Siretului. ISU precizează că nu e niciun pericol

Publicat

în

O eroare de soft a pus în funcțiune sistemele de alarmare din localitățile brăilene de pe malul Siretului. ISU precizează că nu e niciun pericol

Un mesaj care ar fi trebuit să fie transmis doar în localitățile aflate în proximitatea Barajului Reconstrucția de pe râul Bistrița, acumularea Piatra Neamț, s-a auzit și în difuzoarele de mare putere ale sistemelor de alarmare montate de-a lungul râului Siret, în județul Brăila.

Mesajul avertiza despre o creștere a nivelului râului ca urmare a unei deversări controlate efectuate la barajul de lângă Piatra Neamț.

Astfel, locuitorii unor așezări brăilene precum Cotu Lung sau Vădeni, unde sunt montate sisteme de înștiințare-alarmare au putut auzi mesajul și s-au gândit că proprietățile lor ar putea fi în pericol.

Ca urmare, mulți au sunat la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brăila, pentru a cere lămuriri. ISU a transmis un comunicat de presă prin care a informat că nu există niciun motiv de alarmare, mesajul de la sistemul de alarmare fiind destinat doar localităților din apropierea barajului, transmiterea sa și în localitățile de pe malul Siretului din județul Brăila fiind cauzată de o eroare de soft apărută în sistem.

”Astăzi, 07 noiembrie 2026, în jurul orei 16.00, din cauza unei erori de soft, în sistemul de înștiințare-alarmare la inundații pe râul Siret, care funcționează și pe raza județului Brăila, a fost transmis un mesaj către populație privind deversarea controlată din Barajul Reconstrucția de pe râul Bistrița, acumularea Piatra Neamț. Mesajul nu era destinat localităților brăilene, care nu vor fi afectate de actuala situație. Atunci când va fi necesar, autoritățile locale și populația din localitățile județului Brăila, aflate în albia majoră a râului Siret, vor fi anunțate în timp operativ despre astfel de deversări controlate, astfel încît să poată lua măsuri de autoprotecție”, a transmis ISU Brăila.

Citește articolul complet

Local

Fost șef al IPJ Brăila, cu multă experiență în prafuri, numitul Chivu Cătălin a găsit făină în loc de cocaină!

Publicat

în

Fost șef al IPJ Brăila, cu multă experiență în prafuri, numitul Chivu Cătălin a găsit făină în loc de cocaină!

Azi dimineață, numitul Chivu Cătălin a făcut un filmuleț cu o ”mare” descoperire pe Faleză: niște pungi cu ”praf” alb aruncate într-un coș de gunoi.

Fost șef al IPJ Brăila care a avut de-a face în viața lui profesională cu ceea ce se cheamă prafuri de mare risc, Chivu a considerat că trebuie să anunțe poliția ca să cerceteze ”enormitatea” întâmplată la Brăila, pe Faleza Dunării.

”Ia uitați ce este aici! Eu în clipa asta sun la poliție”, a zis polițistul pensionar ca și când ar fi descoperit niște kilograme de cocaină care ar valora, vă dați seama, o sumă uriașă.

Atât de uriașă încât nici un copil care s-a mai uitat pe la filme polițiste nu ar fi crezut că a fost aruncată la gunoi. Sigur, numitul Chivu nu a ratat ocazia să critice poliția că se mișcă greu, dar că el îi așteaptă pe cei de la Crimă organizată.

Zis și făcut! S-a mobilizat DIICOT-ul, s-au luat probe, s-au trimis la Constanța, așadar s-au consumat resurse din banii contribuabililor ca să i se dovedească numitului Chivu că la mijloc era doar făină.

De fapt, niște puști au făcut o farsă, iar deșteptul polițist pensionar, care a fost anunțat ”de cineva”, a intervenit prompt. Și-o fi pus întrebarea că poate cineva și-a bătut joc de el?

Până una alta, el a dat-o mai departe și-a aruncat-o în cârca DIICOT că poate polițiștii de la Crimă Organizată nu erau suficient de ocupați.

Cu asta se ocupă numitul Chivu Cătălin când nu merge în pelerinaje cu pensionarii de la Asociația ”Ana Aslan” sau când nu controlează activitatea spitalului din Făurei ca membru în Consiliul de Administrație din partea PNL. E ocupat, ce mai!

Poziția oficială a polițiștilor de la Crimă Organizată: făină alimentară

”Având în vedere sesizarea prin apel 112 a polițiștilor și informațiile apărute în spațiul public (postarea lui Chivu – n.n) cu privire la prezența unei substanțe susceptibilă de a avea efect psihoactiv, polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate au efectuat cercetări cu privire la împrejurările în care a fost depozitată substanța pulverulentă de culoare albă, astfel că a fost identificat un tânăr care ar fi aruncat substanța respectivă în spațiul de depozitare pentru deșeuri, fără a urmări provocarea unei stări de panică în rândul populației sau generarea unor suspiciuni cu privire la natura acesteia, afirmând că este făină alimentară.

Totodată, în urma analizelor de laborator a rezultat că respectiva substanță nu face parte din categoria substanțelor stupefiante sau psihotrope supuse controlului conform Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri cu modificările și completările ulterioare și nici alte substanțe psihoactive”.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧