Te-ai întrebat vreodată de ce unele ținute par să atragă toate privirile, în timp ce altele trec neobservate? Sau poate ai simțit că, deși investești în...
Pentru orice studentă, viața universitară vine cu multe responsabilități, iar echilibrul între studii și nevoile financiare este adesea o provocare majoră căreia trebuie să-i facă față....
• un eveniment organizat de Fundația ”Ana Aslan” • Gala aduce împreună experți de prestigiu, medici de renume și lideri din domeniul sănătății • vor participa...
• este vorba despre expoziția de artă plastică ȘEVALET • artiștii sunt elevi ai liceului de artă Expoziția de artă plastică intitulată ȘEVALET a elevilor...
• aflat deja la a doua ediție, organizatorii evenimentului la nivel local au fost Colegiul Național Gh. M. Murgoci, Inspectoratul Școlar Județean, Primăria Municipiului Brăila, Școala...
• săptămânal, împreună cu europarlamentarul PSD vom prezenta cele mai importante aspecte discutate în Parlamentul European • inițiativa ziarului ”Obiectiv – Vocea Brăilei” are la bază...
• facem publice toate datele referitoare la sumele și bunurile strânse precum și numele celor la care au ajuns toate acestea • acțiunea a fost dirijată...
ȘTIRE ACTUALIZATĂ La ora 10.00 toate localitățile sunt alimentate cu energie electrică. Pentru alimentarea consumatorilor din localitatea Căldărușa a fost montat un grup electrogen, până la...
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, inclusiv pentru zona județului Brăila, cod galben, pentru astăzi, duminică, 29 septembrie, de la ora 08.00 până la ora 20.00....
Ce scriau colegii de la Obiectiv zilele trecute? Că nu mai există filantropi în Brăila? Aș! Palatul Lyra, doamnelor și domnilor, acolo unde-și fac veacul ‘ntelectualii...