• deocamdată se încearcă obţinerea de fonduri de la Uniunea Europeană pentru elaborarea studiului de fezabilitate şi proiectului tehnic de execuţie şi pentru pregătirea licitaţiei de...
• măsura care a fost aplicată în vara anului trecut, în baza unei decizii a primarului, a fost extinsă pe perioadă nedeterminată, printr-o hotărâre CLM •...
• colonelul Vasile Ionescu a asigurat, începând din octombrie 2017, interimatul în această funcţie, după ce fostul comandant, generalul Gheorghe Soare, a fost numit locţiitor de...
• o cursă de caiace ce începe din satul Latinu, Brăila, şi se termină la Galaţi tinde să devină o tradiţie în ziua dinaintea Bobotezei •...
• poliţiştii locali i-au amendat cu câte 100 lei şi i-au predat Poliţiei Naţionale, care le-a făcut dosar penal pentru distrugere • în primele zile ale...
• tânărul de 19 ani a participat pentru prima dată la această întrecere • absolvent al Liceului cu Program Sportiv, Dimitrie Luca Buricea ne-a mărturisit că...
• deşi iniţial părea că nu prea mai sunt doritori să intre în cursă, până la urmă s-au înscris mai mulţi tineri, printre care şi câştigătorul...
• sumele alocate de Primărie pentru manifestările şi concertele de pe parcursul lunii decembrie se situează în jurul valorii de 60.500 euro • cu aceşti bani...
• ieri, în prima zi de înscriere, niciun brăilean nu s-a prezentat la Primărie pentru a se înscrie în cursă • din câte se pare, tinerii...
• firma care deţine clădirea al cărei zid exterior s-a prăbuşit peste trotuar înainte de Crăciun a primit doar un avertisment din partea Poliţiei Locale •...