ECONOMIC
Aproape 230 milioane euro, bugetul Programului Operaţional Regional pentru modernizări de drumuri
• banii sunt alocaţi pentru 12 judeţe, inclusiv Brăila • sesiunea de depunere a proiectelor se va deschide luni, 28 august • sunt eligibile în acest program unităţile administrativ teritoriale riverane Dunării şi vor fi finanţate proiecte de modernizare a drumurilor judeţene care asigură conectivitatea directă sau indirectă le reţeaua transeuropeană de transport TEN T
Un nou apel de proiecte POR (Programul Operaţional Regional) va fi deschis în perioada 28 august – 28 decembrie 2017 pentru investiţii în domeniul infrastructurii rutiere în cele 12 judeţe riverane Dunării: Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Galaţi, Tulcea şi Constanţa.
Bugetul alocat este de aproximativ 229,55 de milioane euro, din care 199,1 milioane euro provin din Fondul European de Dezvoltare Regională, iar 30,45 de milioane euro reprezintă cofinanţarea de la bugetul de stat şi cuprinde inclusiv supracontractarea de 50% din alocarea iniţială, precum şi rezerva de performanţă. Proiectele localizate în teritoriul acoperit de ITI Delta Dunării nu vor face parte din cadrul acestui apel de proiecte, având alocare financiară separată.
Versiunea finală a Ghidului Solicitantului -Condiţii specifice pentru accesarea fondurilor, pentru apelul de proiecte aferent POR 2017/6/6.1/SUERD/1, din cadrul Axei prioritare 6 – Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională, în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020, a fost aprobată la finele lunii iulie, prin ordin al ministrului delegat pentru fonduri europene şi este disponibilă pe site-ul programului.
Ghidul Solicitantului conţine informaţiile specifice pentru apelul de proiecte POR 2017/6/6.1/SUERD/1, referitoare la specificitatea proiectelor, modalitatea de completare şi de depunere a cererii de finanţare, condiţii de eligibilitate, criterii de evaluare, o descriere a etapelor de verificare, evaluare, contractare a proiectelor. De asemenea, sunt incluse instrucţiuni de completare a Cererii de finanţare de către solicitanţi.
De precizat că depunerea cererilor de finanţare se face utilizând sistemul electronic – aplicaţia MY SMIS.
Vor fi finanţate activităţi de modernizare a infrastructurii rutiere – drumuri judeţene, care asigură conectivitatea directă sau indirectă le reţeaua transeuropeană de transport TEN T. Sunt eligibile unităţile administrativ-teritoriale judeţe (consilii judeţene) situate în aria eligibilă, singure sau în parteneriat.
Valoarea minimă eligibilă este de un milion euro, iar valoarea maximă eligibilă este de 30 de milioane euro, cu excepţia proiectelor care se realizează în parteneriat între mai multe unităţi administrativ-teritoriale – judeţe, caz în care valoarea maximă eligibilă este de 40 milioane euro.
ECONOMIC
Munca nedeclarată, plătită scump de angajatorii din Brăila
• în urma controalelor ITM efectuate în luna septembrie au fost constatate deficiențe la firme ce activează în construcții, fabricarea pâinii, fabricarea prăjiturilor și a produselor de patiserie, restaurante, comerț și agricultură • cele mai mari amenzi au fost aplicate pentru nereguli constatate în domeniul relaţiilor de muncă
Munca nedeclarată continuă să fie un fenomen nociv pentru economia județului Brăila.
Angajatorii din Brăila au fost vizați de controale ale Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), în luna septembrie 2026, pentru verificarea respectării dispozițiilor legale ce reglementează relațiile de muncă (RM) și securitatea și sănătatea în muncă (SSM).
Obiectivele urmărite
- Identificarea și combaterea muncii nedeclarate și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea respectării de către angajatori
- Creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a angajaților în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă
Câți angajatori au fost controlați și ce măsuri s-au luat
Potrivit conducerii ITM Brăila, în luna septembrie 2026 au fost efectuate 159 de controale și au fost aplicate 165 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor date de inspectorii de muncă fiind de 292.000 de lei.
Totodată, pentru deficiențele constatate, au fost dispuse 345 măsuri obligatorii de remediere, cu termene de raportare la Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila.
„În domeniul relaţiilor de muncă s-au efectuat 78 de controale și s-au aplicat 35 de sancţiuni, dintre care 15 amenzi în valoare totală de 268.500 de lei. În urma controalelor întreprinse, au fost depistate prestând muncă nedeclarată trei persoane, valoarea amenzilor aplicate fiind de 120.000 de lei, iar la un angajator a fost depistată o persoană care presta activitate în perioada în care avea contractul individual de muncă suspendat, valoarea amenzii aplicate în acest caz fiind de 20.000 de lei”, precizează sursa citată.
Alte deficiențe constatate
- Nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru
- Nerespectarea dispoziţiilor privind păstrarea unei copii a contractului individual de muncă (CIM) la locul de muncă
- Nerespectarea obligației legale privind munca de noapte
Zeci de controale și sute de amenzi pentru securitatea muncii
În domeniul securității și sănătății în muncă (SSM) au fost efectuate 81 de controale și au fost aplicate 130 de sancțiuni, dintre care cinci amenzi în valoare totală de 23.500 lei.
Principalele deficiențe constatate în domeniul SSM
- Neasigurarea condițiilor pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă și adecvată în domeniul securității și sănătății în muncă, în special sub formă de informații și instrucțiuni de lucru, specifice locului de muncă și postului
- Fișele de instruire individuală însoțite de o copie a ultimei fișe de aptitudini completate de către medicul de medicina muncii nu erau păstrate de către conducătorul locului de muncă la locul de muncă organizat
- Semnalizare necorespunzătoare
- Rrusa de prim ajutor incompletă
Principalele domenii de activitate în care au fost constatate deficienţe pe parcursul controalelor din luna septembrie 2026 au fost:
- Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale
- Fabricarea pâinii
- Fabricarea prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie
- Restaurante
- Comerț și agricultură
„ITM Brăila urmărește în permanență creșterea gradului de conștientizare: educarea și responsabilizarea atât a angajatorilor, cât și a salariaților cu privire la importanța respectării legislației muncii și a normelor de securitate și sănătate în muncă, pentru prevenirea accidentelor de muncă, a riscurilor majore la care se expun prin acceptarea muncii nedeclarate și subdeclarate”, a mai precizat conducerea ITM Brăila.
ECONOMIC
Trei localități rămân fără apă potabilă timp de șase ore
Locuitorii din trei localități din județ, Salcia Tudor, Ariciu și Cuza-Vodă, vor rămâne fără apă potabilă timp de șase ore, marți, 20 octombrie. Compania de Utilități Publice Dunărea Brăila anunță că întreruperea este necesară pentru efectuarea unor lucrări de mentenanță la un rezervor de înmagazinare a apei.
Potrivit anunțului transmis de operatorul de apă, furnizarea va fi întreruptă în intervalul orar 16:00-22:00, pentru lucrări la rezervorul din cadrul Gospodăriei de Apă Gulianca.
Ce localități vor fi afectate de oprirea apei
Întreruperea alimentării cu apă potabilă îi va afecta pe toți utilizatorii casnici, agenții economici și reprezentanții instituțiilor publice din următoarele localități:
- Salcia Tudor;
- Ariciu;
- Cuza-Vodă.
Reprezentanții Companiei de Utilități Publice Dunărea Brăila precizează că intervenția este necesară pentru întreținerea bazinelor de stocare a apei potabile și că vor fi luate măsurile necesare pentru finalizarea lucrărilor și reluarea alimentării în cel mai scurt timp posibil.
Recomandări pentru locuitorii din zonele afectate
Operatorul de apă le recomandă abonaților din cele trei localități să își asigure din timp o rezervă minimă de apă pentru băut, prepararea alimentelor și celelalte nevoi casnice, pe durata întreruperii.
De asemenea, la reluarea furnizării, este posibil ca apa de la robinete să fie temporar tulbure, din cauza antrenării depunerilor din conducte.
În această situație, reprezentanții companiei recomandă folosirea apei numai în scopuri menajere, pentru o perioadă scurtă, până când aceasta se limpezește.
Compania de Utilități Publice Dunărea Brăila își cere scuze pentru disconfortul creat și precizează că lucrările sunt necesare pentru întreținerea infrastructurii de alimentare cu apă.
























