LOCAL
Amenzi de peste 36.000 de lei în doar 24 de ore
• pe 10 februarie, polițiștii brăileni, care au organizat 13 acțiuni în teren și au intervenit la 32 de evenimente • un tânăr de 26 de ani prins fără permis și doi șoferi depistați cu alcoolemii de peste 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat se numără printre cazurile instrumentate de polițiștii brăileni
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila au început săptămâna cu acțiuni susținute în teren, desfășurate în tot județul, având ca obiective principale menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea faptelor antisociale și creșterea siguranței rutiere. În doar 24 de ore, oamenii legii au organizat 13 acțiuni punctuale și au intervenit la 32 de evenimente, dintre care 29 au fost sesizate prin apel la 112. Prezența activă a polițiștilor în stradă s-a concretizat în constatarea a 86 de fapte care au tulburat ordinea publică. Pentru abaterile constatate au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 36.000 de lei. Reprezentanții IPJ Brăila subliniază că intervențiile au fost prompte, tocmai pentru a preveni escaladarea conflictelor și pentru a asigura un climat de siguranță pentru cetățeni.
Pe linie rutieră, controalele au vizat în special comportamentul în trafic și starea tehnică a autovehiculelor. Trei șoferi au rămas fără permis de conducere, după ce au pus în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic, dreptul de a conduce fiindu-le suspendat conform prevederilor legale.De asemenea, polițiștii au retras șase certificate de înmatriculare în cazul unor autovehicule care nu prezentau siguranță pentru circulația pe drumurile publice. Mașinile vor putea reveni în trafic doar după remedierea deficiențelor constatate.
Depistat la volan fără permis
Unul dintre cazurile grave a fost înregistrat în seara zilei de 10 februarie, în jurul orei 23:10. Polițiștii Biroului Ordine Publică au oprit pentru control un tânăr de 26 de ani, din Brăila, care circula cu un autoturism pe strada Școlilor. În urma verificărilor în bazele de date, s-a constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis, iar cercetările continuă.
Tot pe marți, 10 februarie, în jurul orei 19:00, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Brăila au oprit în trafic un bărbat de 55 de ani, din comuna Siliștea. Șoferul circula sinuos pe raza localității, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest. Rezultatul a indicat o valoare de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice, care urmează să fie analizate de Institutul de Medicină Legală. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Un caz similar a avut loc în noaptea zilei de marți, în jurul orei 01:30, în orașul Însurăței. Polițiștii au oprit un tânăr de 29 de ani, iar în urma testării cu etilotestul a rezultat o concentrație de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și în acest caz, șoferul a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice, fiind deschis dosar penal.
Prin acțiunile desfășurate la început de săptămână, polițiștii brăileni transmit un semnal clar că abaterile de la lege, în special cele din trafic, nu vor fi tolerate.
ARTICOLE CARE V-AR PUTEA INTERESA
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
DE ACELAȘI AUTOR































