Politică
Alexandru Popa susține că are un plan de dezvoltare, dar nu vrea ca PSD-iștii să îi fure ideile
• candidat la președinția Consiliului Județean Brăila, liderul PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a vorbit recent despre planul său pentru dezvoltarea județului, dar și a municipiului, însă cu precizarea că îl va prezenta etapizat, pentru a nu-i fi furate ideile de către social-democrați • parlamentarul a enumerat câteva avantaje pe care Brăila le are și în baza cărora se poate creiona foarte ușor o strategie de dezvoltare • la respectiva conferință de presă, Popa a ales să se refere la stadionul municipal, susținând că din poziția de președinte al CJ Brăila, el ar construi unul complet nou
Președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a enumerat câteva dintre elementele pe care le consideră demne de luat în seamă pentru dezvoltarea județului și a municipiului. Acesta a susținut o conferință de presă la sediul partidului, la finele săptămânii trecute, în care a amintit printre altele de ce a ales să candideze la președinția Consiliului Județean Brăila în cadrul Alegerilor Locale din 9 iunie.
”Știți destul de bine, sunt candidatul PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean Brăila. De ce candidez? Cred că știți cu toții. Sunt un om de afaceri. Un om care a intrat în politică în 2020, un om care își dorește să facă schimbări pentru municipiul și județul Brăila. Vă spun că îmi era mult mai ușor să mă ascund, – ceea ce știți destul de bine că nu am făcut niciodată -, să fi candidat altcineva. Dar candidatura aceasta nu este doar pentru mine, ca persoană – Popa Alexandru -, este pentru a da brăilenilor posibilitatea să aibă o opțiune sănătoasă, o opțiune pentru schimbare”, a declarat Popa.
Acesta a afirmat că a analizat cu atenție situația din Brăila după Revoluția de la 1989 până în prezent și a ajuns la concluzia că în loc să se dezvolte zona, aceasta ar fi fost distrusă de administrațiile de până acum.
”Vin din mediul privat. Noi, antreprenorii, avem o vorbă: «Muncești? Mănânci». În schimb, în administrația locală condusă de PSD: «Nu muncești? Mănânci de la alții». Cam după asta se ghidează PSD. Știm destul de bine cum au fost căpușate toate instituțiile din subordinea CJ Brăila și din subordinea Primăriei. Ne uităm, cei mai mari angajatori în județul Brăila, o spun cu rușine, sunt CUP «Dunărea» și Spitalul Județean. Nu am văzut nimic dezvoltat, doar distrus în ultimii 34 de ani”, a mai adăugat Popa.
PNL-istul a afirmat că are un plan bine structurat care vizează dezvoltarea Județului Brăila, însă are de gând să îl prezinte etapizat pentru a nu-i fi furate ideile de către PSD-iști.
”Am un plan foarte bine pus la punct. Am un plan de dezvoltare al județului Brăila, al municipiului Brăila. Am proiecte viabile, nu doar vorbe-n vânt, cu linii de finanțare. Cum voi face implementarea acestor proiecte. Cum văd eu plusvaloarea adusă de un conducător din partea PNL. M-am plimbat prin toată țara aceasta. Să știți că Brăila este un oraș foarte frumos. Vorbesc strict de municipiu și apoi de județ. Un oraș care are probabil mult mai multe bogății decât Bihor, ca să vă dau un exemplu. Sau probabil și decât Timișoara sau județul Timiș. Singura noastră problemă este administrarea acestui oraș și a județului”, a declarat PNL-istul.
Popa a vorbit în acest context despre câteva lucruri pe care le vede cu un mare potențial pentru a dezvolta urbea. Liberalul a făcut referire la zona agricolă, la terenurile fertile din zona noastră, la Dunăre, dar și la Centrul Istoric.
”Vă dau un exemplu: 50% din suprafața irigată a României se află în județul Brăila. Avem cele mai bune terenuri. Avem Dunărea care poate fi exploatată și din punct de vedere turistic și din punct de vedere industrial. Avem o istorie aparte. Putem vinde o poveste din punct de vedere turistic, tot timpul. Vedem hrubele, vedem Centrul Vechi. Sunt foarte multe lucruri pe care noi le putem valorifica. Dar planul meu de dezvoltare a municipiului și a județului Brăila va fi prezentat etapizat. Pentru că știm destul de bine, administrația PSD nu doar că fură de la brăileni, fură și idei. Nu vreau să văd în planul lor de guvernare locală că își propun aceleași lucruri ca mine”, a mai spus sursa citată.
Popa vrea un stadion municipal nou
Mergând mai departe, Alexandru Popa a prezentat o primă idee de-a sa privind dezvoltarea sportului la nivelul județului Brăila și a susținut că dacă va ajunge președinte al consiliului județean va face tot posibilul să realizeze un stadion municipal nou. Deputatul a fost într-o vizită recentă la Stadionul Municipal Brăila, unde a realizat o filmare, arătându-se total dezamăgit de modul în care se prezintă acest obiectiv.
”Am ieșit cu un mic videoclip. L-am pus pe Tik Tok și pe Facebook. Am semnalat starea stadionului municipal. Am fost acolo, vreau să vă spun ceva: am crezut că suntem la Cernobîl. Totul dărâmat! Pomi crescuți în fundație! Ceva de groază! Vă spun, la Brăila, dacă eu voi câștiga Consiliului Județean, cu siguranță voi construi un nou stadion. Pentru că eu pot pune mâna pe ceva și să spun: «Asta este făcută de mine!», pentru că eu am făcut lucruri până să intru în politică. Iar de când sunt în politică, vă spun, investițiile pentru partea de sport sunt undeva la 30 și ceva de milioane euro. Nu dau o sumă exactă, ca să nu fac greșeli iar apoi să fie fructificate de alții. Dar sunt lucruri clare, lucruri palpabile, pe care se poate pune mâna și care se pot vedea”, a afirmat acesta.
Popa a profitat de moment pentru a se lăuda cu investițiile în zona sportivă realizate de unii primari PNL, dând ca exemplu comuna Chiscani.
”Stadionul de la Chiscani, vechiul Stadion «Chimia»: este primul stadion construit de la zero după 1990. Cred că până la sfârșitul verii acel stadion va fi funcțional. Dar nu e vorba doar de stadion. Acolo, alături de domnul primar (n.r. – Costică Cojea, actualul primar al comunei Chiscani și candidat PNL pentru încă un mandat, după ce a fost la PSD), am gândit un plan de dezvoltare a fotbalului și a grupelor de copii. Pentru că vă spun: sportul, în primul rând, este important când este practicat de foarte mulți oameni. Așa vom reuși să avem un municipiu sănătos și un mod de viață cât mai corect”, a conchis Popa.
Politică
Mihai Tudose: ”Reducerea țintei de emisii auto poate fi un pas spre salvarea industriei europene”
• ”Politica asta de decarbonizare a afectat competitivitatea și locurile de muncă din sectorul auto European”, a punctat europarlamentarul roman • ”De aceea, susțin criticile aduse de Asociația Producătorilor Europeni de Automobile, care consideră că flexibilitatea oferită autoturismelor fabricate în UE este prea limitată, ca domeniu de aplicare și ca durată”, a adăugat vicepreședintele Comisiei pentru Securitate și Apărare din Parlamentul European
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a declarat că propunerea Parlamentului European de reducere a obiectivului privind emisiile de CO₂ ale mașinilor noi poate reprezenta un pas spre salvarea industriei auto europene.
”Poate fi doar un pas simbolic sau poate constitui un moment de cotitură, cu consecințe benefice pentru economie și cetățeni”, a avertizat Mihai Tudose.
”Știm că se vrea eliminarea treptată, în UE, a autoturismelor și autoutilitarelor noi, echipate cu motoare cu ardere internă. Politica asta de decarbonizare a afectat competitivitatea și locurile de muncă din sectorul auto european.
Pentru a mai repara din răul deja făcut, Comisia Europeană a propus, în decembrie anul trecut, revizuirea obiectivului pentru anul 2035, privind parcul de vehicule și camionete din UE, de reducere a emisiilor de CO₂ nu cu 100%, ci cu 90% față de nivelul de referință din 2021.
Miercuri, Comisia de Mediu din Parlamentul European a votat pentru reducerea țintei inițiale, de 100%, la 87,5% pentru autoturisme și 80% pentru vehiculele comerciale ușoare. Urmează votul în plenul Parlamentului European, în sesiunea din decembrie, pentru ceea ce va constitui mandatul Parlamentului în negocierile cu Consiliul Uniunii Europene.
La nivel europarlamentar, acordul între Socialiști, Populari și Liberali, pe un subiect atât de sensibil, e considerat un semnal încurajator pentru coaliția pro-europeană, pe fondul renegocierii de poziții, la jumătatea mandatului. Sunt dezamăgit, însă, de lipsa de curaj și ambiție, pe care o trădează diferența infimă față de propunerea Comisiei Europene.
De aceea, susțin criticile aduse de Asociația Producătorilor Europeni de Automobile, care consideră că flexibilitatea oferită autoturismelor fabricate în UE este prea limitată, ca domeniu de aplicare și ca durată.
Speranța majoră rămâne la Consiliu, unde România și celelalte state membre, producătoare de mașini, trebuie să se bată pentru apărarea industriei auto, prin adecvarea la realitate a obiectivelor de mediu”, a declarat Mihai Tudose, vicepreședinte al Comisiei pentru Securitate și Apărare din Parlamentul European.
Politică
Dezvăluiri în cadrul conferinței de presă a PNL. Robert Sighiartău ar vrea ”capul” lui Popa
* președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a susținut o conferință de presă, miercuri-seară, în care a vorbit, printre altele, despre unele zvonuri cum că Robert Sighiartău, președintele PNL Bistrița, ar contacta liberali din județul nostru pentru a vedea dacă îl poate schimba din funcție prin identificarea unui contracandidat * Popa a recunoscut că informația a ajuns și la urechile sale și a precizat că nu este prima încercare de-a lui Robert Sighiartău de a interveni la nivelul organizației județene a PNL Brăila, însă fără succes * Popa a precizat că alegerile din PNL încă nu au fost stabilite, dar a indicat că ar putea avea loc la finele anului sau începutul lui 2027 * cât despre anunțul candidaturii lui Alin Tișe (președintele Consiliului Județean Cluj) la șefia partidului, acesta nu a dorit să comenteze prea mult
Președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, este atacat din interiorul partidului, însă susține că nu se teme. Mai exact, în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc miercuri-seară la sediul PNL, Popa a fost întrebat de jurnaliști în legătură cu zvonurile potrivit cărora, președintele PNL Bistrița-Năsăud, Robert Sighiartău, ar fi contactat mai mulți liberali brăileni pentru a identifica un eventual contracandidat care să îl schimbe din funcție pe șeful organizației județene.
Popa a precizat că i-au transmis și alți colegi această informație și a precizat că îl așteaptă pe Robert Sighiartău și pe colegii pe care îi susține să vină și să candideze împotriva sa.
”Foarte bine face domnul Robert Sighiartău. A vorbit și în 2021 și când au fost alegerile, n-a mai găsit un contracandidat împotriva mea pentru că lucrurile erau clare. Dar hai să vă mai spun ceva: domnul Robert Sighiartău a încercat și în 2021, și în 2022, și în 2023. Știu, de altfel știm cu toți povestea că a tot sunat prin județul Brăila. Dar, domnul Robert Sighiartău este președintele PNL Bistrița, nu PNL Brăila. În județul și în municipiul Brăila, noi ne hotărâm soarta! Nu ne-o hotărăște nici domnul Robert Sighiartău, nici nimeni de la nivel național”, a declarat Popa.
Deputatul PNL Brăila a comparat organizația pe care o conduce cu cea condusă de Sighiartău, precizând că la Alegerile din 2024 a avut un rezultat mult mai bun. Popa a lansat un atac la adresa acestuia, acuzând că întotdeauna Sighiartău a ajuns să ”întoarcă armele” împotriva conducerii partidului.
”Eu, cu colegii mei vom vota. Care este competitiv, să candideze împotriva mea, nu este nicio problemă. Dar, județul Bistrița-Năsăud are 62 de UAT-uri. Partidul Național Liberal are 13 UAT-uri pe care le-a câștigat la Alegerile din 2024. Să nu fiu răutăcios că am auzit că mai avem vreo 7 sau 8 acolo. Asta reprezintă, pe poza din 2024, că 20,9% din UAT-urile din județul Bistrița-Năsăud sunt liberale. În schimb, în județul Brăila – ați văzut și cu ultimele mutări, dar facem abstracție de faptul că au mai trecut 1-2 primari de la alegeri și până în prezent în echipa Partidul Național Liberal -, noi am obținut, în urma Alegerilor din 2024, 20 de primari. Iar 20 de primari din 44 reprezintă 46%. Deci 46% din administrația locală este condusă de primari din partea Partidului Național Liberal. Noi am reușit la Brăila să arătăm că se poate.
Am plecat de la 13 primari, am ajuns la 20 de primari. Avem mai mulți viceprimari decât are Partidul Social Democrat. Avem astăzi, dacă nu greșesc, undeva la 25 de viceprimari. Partidul Social Democrat nu are nici o comună de a mea. A mea impropriu spus, a partidului pe care îl reprezint. Niciun viceprimar numit. Domnul Robert Sighiartău e același care în perioada 2017-2021 a fost secretarul general al partidului. În mandatul domnului președinte Ludovic Orban.(…) În perioada 2017-2021, în momentul în care domnul Orban a fost președinte, mă repet, primul om care l-a trădat pe domnul președinte Ludovic Orban a fost domnul Robert Sighiartău.
Apoi, în perioada 2021-2022, a fost în echipa domnului Florin Cîțu. Dar când s-a apropiat sfârșitul mandatului domnului Cîțu, domnul Robert Sighiartău a ieșit și l-a atacat pe președintele de la cea vreme. Apoi, în perioada 2022-2024, a fost vicepreședinte în mandatul domnului Ciucă. În momentul în care a plecat domnul Ciucă, unul dintre cei mai acizi contestatari ai dumnealui a fost domnul Robert Sighiartău. Cu tot respectul pentru domnul președinte Ilie Bolojan: să aibă grijă, personajul acesta este toxic. Unde ajunge, se termină orice povest. (…) Îl aștept pe domnul Robert Sighiartău, alături de 2-3 pe care îi sună din județul Brăila. Vă dau un exemplu: a sunat doi colegi și mi-au spus trei că au fost sunați”, a mai spus Popa.
Alegerile în PNL ar putea avea loc la finele lui 2026 sau începutul lui 2027
Întrebat în legătură cu motivele posibilelor intervenții ale lui Robert Sighiartău în Brăila, Popa a afirmat că este vorba despre o istorie mai veche.
”Nu știu. Probabil are frustrările trecutului. Dar vă spun: îl aștept pe domnul Robert Sighiartău cu cine vrea dumnealui să îmi fie contracandidat. Suntem un partid liber, nu avem nicio problemă, îl aștept. Dar domnul Robert Sighiartău să înțeleagă – și alții care mai sunt amatori -, că la Brăila, noi ne hotărâm soarta.
Iar PNL Brăila, din momentul în care eu am fost ales președinte, nu a avut interferențe nici de la București, și nici de la Partidul Social Democrat. Repet, în momentul în care colegii mei intră într-o sală și votează pe altcineva, trebuie să facă un pas în spate. Atâta timp cât mă votează pe mine, voi rămâne președintele PNL”, a spus Popa.
În același context, Alexandru Popa a precizat că încă nu au existat discuții definitorii la Centru, însă cel mai probabil alegerile din PNL vor avea loc fie la sfârșitul acestui an sau la începutul lui 2027.
Întrebat despre candidatura lui Alin Tișe (președintele Consiliului Județean Cluj) pentru funcția de președinte al PNL la nivel național, Popa nu a comentat foarte mult subiectul și s-a ferit să își manifeste în vreun fel susținerea.
”Domnul Tișe, să vedem ce platformă va avea. N-am discutat cu dumnealui, nu știu despre ce e vorba. Vom vedea la momentul oportun. Să vedem proiectele. La momentul ăsta avem un președinte. Trebuie să vedem cine va candida”, a conchis Popa.






















