Social Media

Administrație

Administrația Dragomir. Punct și de la capăt

Timp de citire: 13 minute

• primarul Marian Dragomir a ținut să le transmită un mesaj consilierilor municipali în cadrul ultimei ședințe ordinare din acest mandat, ce a avut loc joi, 17 octombrie • edilul-șef a făcut un bilanț al realizărilor, dar și legat de modul în care s-au derulat ședințele • acesta a invitat la ședință și consilierii care au renunțat la mandat pe parcurs, din varii motive • la final, Dragomir a acordat buchete de flori doamnelor și diplome tuturor membrilor CLM care au votat bugetul • din tabăra consilierilor PNL, singurii premiați au fost Ionel Alexandru (ex-PNL) și Constantin Sârbu • primarul a anunțat cu această ocazie că noul CLM se va constitui pe 22 octombrie
 
Consilierii municipali au bifat ultima ședință ordinară din mandatul 2020-2024 într-o atmosferă destul de relaxată. Consiliul Local Municipal Brăila s-a întrunit, joi, 17 octombrie, iar la finalul lucrărilor, la rubrica ”Alte probleme”, primarul Marian Dragomir a dorit să ia cuvântul și să prezinte un bilanț al acestui mandat. Edilul-șef nu s-a referit doar la proiecte, ci și la modul în care a funcționat Consiliul în ultimii patru ani. La începutul discursului, Dragomir a propus un moment de reculegere în memoria consilierului Vasile Cupcic, care a decedat pe 18 august 2022.
”Doamnelor și domnilor consilieri suntem întruniți astăzi la ultima ședință a acestui Consiliu. Am invitat la această ședință colegi consilieri care și-au încetat mandatul, ca urmare a faptului că s-au îndreptat către diverse provocări în viață. Și acesta este motivul pentru care nu am vrut să o anunțăm pe doamna subprefect Virginia Loredana Badiu ca invitat din partea Prefecturii, ci am păstrat acest moment la final, ca să o prezentăm ca invitat, coleg de-al nostru. La fel ca și pe doamna Daniela Rădulescu, precum și pe domnul George Caranica. Vă spun că am invitat și alți colegi consilieri, pe unii dintre ei i-am găsit la telefon, pe alții nu. Unii au avut alte probleme, erau plecați din localitate și nu au putut participa. Vreau să le mulțumesc pentru toată activitatea”, și-a început Dragomir discursul, după momentul de reculegere.
Ulterior, primarul a dorit să treacă în registru modul în care s-a derulat mandatul CLM Brăila 2020-2024. Acesta a vorbit despre ”bucătăria internă” și felul în care a fost organizat Consiliul în ultimii patru ani.
”Din punctul meu de vedere a fost un mandat interesant, atipic. Și aș vrea să ne aducem aminte că a început în pandemia de COVID, ne întâlneam online și nu aveau ședințele același farmec, ca acestea în format fizic. Dar cu siguranță am învățat să depășim și acele momente, să folosim sistemele moderne de comunicare. Și consilieri care poate erau considerați cu mai multă experiență – niciodată în vârstă -, au învățat să folosească și tehnologia aceasta. Am mai avut câteva lucruri interesante în acest mandat. Deși legislația impune să avem o ședință ordinară pe lună și două ședințe de Comisii, știți cu toții că ne-am întrunit de foarte multe ori. Au fost luni în care am avut opt ședințe ordinare și extraordinare și 16 ședințe de comisii. Cred că o să rămână și acest lucru în istoria Consiliului Local actual. Nu a fost simplu pentru dumneavoastră, nici pentru colegii din aparatul de specialitate al Primăriei Municipiului Brăila. Dar iată că ați reușit de fiecare dată să asigurați cvorumul și să votați de cele mai multe ori proiecte care au fost benefice pentru cetățeni. Am avut și ședințe cu peste 140 de puncte pe ordinea de zi. Un adevărat maraton uneori. Ore în șir, cu foarte multe documente anexate. Dar la fel am avut tăria, decența, puterea, să nu luăm nici pauze. (…) Demonstrează că în acest mandat, CLM Brăila a avut o activitate intensă. Cred că în acest mandat am depășit toate recordurile privind numărul de proiecte aflate pe ordinea de zi”, a afirmat edilul-șef.
 
Proiectele prioritare în acest mandat: fondurile europene, investițiile în școli și asfaltările
Potrivit primarului Marian Dragomir, prioritatea în acest mandat au reprezentat-o proiectele pe fonduri europene. Edilul-șef a dorit să evidențieze acest aspect dând ca exemplu mai multe  statistici realizate de Guvern.
”Vă aduceți aminte de câte ori am introdus pe ordinea de zi modificări generate de legislație sau actualizări ale proiectelor cu fonduri europene. Străzi modernizate cu fonduri europene, unități de învățământ, modernizarea unor zone de relaxare cu fonduri europene. Și ceea ce am să vă spun eu acum va părea foarte ciudat, dar este un lucru care se dovedește cu documente pe care le avem. Pe exercițiul financiar 2019 – 2023, care include și anul 2024 având în vedere prelungirea tuturor proiectelor la nivel național, Municipiul Brăila, ca reședință de județ, este locul 8 la nivel național în ceea ce privește suma atrasă din fonduri europene. Vorbim de municipii reședință de județ și nu de suma fondurilor per total județ. Un lucru iarăși interesant într-un clasament făcut de Ministerul Dezvoltării, care este public pe site-ul lor, Municipiul Brăila este locul 4 în ceea ce privește atragerea de fonduri europene per locuitor. Raportat la numărul de locuitori. Acest lucru demonstrează faptul că în Consiliul Local și la Primăria Municipiului Brăila, s-a desfășurat o activitate intensă în vederea atragerii fondurilor europene. Eu știu că de foarte multe ori, lupta politică a adus în prim-plan necesitatea atragerii fondurilor europene. Uneori cu foarte mare responsabilitate sau cu interesul manipulării opiniei publice, că nu se atrag suficiente fonduri europene. Dar noi avem documentele care atestă acest lucru”, a punctat Dragomir.
În același context, acesta a amintit și despre investițiile administrației brăilene în școlile din municipiu, dar și asfaltările realizate în cartiere. Mai mult, Dragomir s-a referit și la constrângere proprietarilor din Centrul Istoric de a-și reabilita clădirile lăsate de izbeliște până nu demult.
”Bineînțeles că pe lângă fonduri europene au existat și investiții majore în învățământ. Iar cel mai mare proiect sau poate proiectul care ne este nouă cel mai drag, este cel legat de modernizarea tuturor unităților de învățământ cu fonduri europene prin PNRR. Prioritară a fost, de asemenea, modernizarea tuturor cartierelor din Municipiul Brăila, zonele de case, zonele de străzi care erau cu pământ și astăzi sunt asfaltate – pe unele dintre ele lucrăm în continuare. Parcări pe care le-am finalizat, la care lucrăm sau la care urmează să înceapă lucrările în perioada următoare. De asemenea, în premieră, îndreptarea atenției noastre către Centrul Istoric, către Piața Traian, către modernizarea unor clădiri ce aparțin Primăriei și impunerea prin forța legislativă a acestui Consiliu a suprataxării celor care au clădiri în paragină în Centrul Istoric. Și acordarea de facilități celor care le-au renovat. Vreau să îi felicit și să le mulțumesc tuturor proprietarilor de clădiri renovate în Centrul Istoric sau aflate în curs de renovare”, a mai spus primarul.
Problemele cu constructorii
Primarul Marian Dragomir nu a omis subiectul problemelor și întârzierilor apărute la nivelul anumitor lucrări din oraș. Acesta a afirmat că nici un constructor nu este perfect, astfel că a ajuns la concluzia că astfel de situații există și probabil că vor mai exista și pe viitor.
”Am avut un interes foarte mare ca în momentul în care se termină alegerile să nu oprim lucrările. Și deși mi-aș fi dorit foarte mult, și eu, și dumneavoastră, și cetățenii, să finalizăm anticipat lucrările la Calea Galați – pentru că acolo au fost foarte multe probleme pe care le-am rezolvat ca de fiecare dată -, mai durează puțin și se va deschide circulației publice și Calea Galați. În acest moment se fac marcajele rutiere. Sistemul de monitorizare a traficului este finalizat, semaforizarea. Dar totuși cred și anticipez că vom finaliza Strada 1 Decembrie 1918 înainte de a deschide oficial Calea Galați. În câteva luni – nici măcar două luni – am reușit să finalizăm lucrări pe această stradă. Pentru că nu am lucrat în subteran la fel ca pe Calea Galați, unde au fost acele conducte cu probleme din 1960, care nu figurau în nici un document. Au început lucrările acum pe Strada Gării și urmează să începem și pe Strada Școlilor, în paralel cu toate celelalte lucrări pe care le avem. Nu o să ne oprim. Și bugetul are limitele lui. Știți foarte bine că uneori ați votat bugetul, alteori nu ați dorit. Este opțiunea fiecăruia pe care noi trebuie să o respectăm. La final am să vă spun că indiferent de luptele pe care le-am avut în acest consiliu, uneori constructive, alteori mai puțin, stârnind deliciul publicului, mass-mediei prezente aici sau poate uimind prin lucrurile pe care le-am spus noi cu toții aici, cel mai important lucru este că întotdeauna dreptatea nu este la noi ci la cetățeni. Și din patru în patru ani noi toți mergem la examen. La alegeri se demonstrează că cetățenii au dreptul de a analiza, de a vota și că dreptatea este a lor. Felul în care ei votează reprezintă percepția pe care cetățenii o au vizavi de activitatea noastră și indiferent dacă ne convine sau nu, avem obligația să respectăm în totalitate votul cetățenilor și să le mulțumim că și-au exprimat acest drept democratic”, a afirmat edilul-șef.
Dragomir a declarat cu această ocazie că una dintre cele mai mari dezamăgiri ale sale în calitate de primar este aceea că nu toți consilierii au votat bugetul.
”Vreau să vă mulțumesc, poate unora mai mult, poate altora mai puțin pentru că în acest consiliu fiecare membru s-a exprimat liber, așa cum a dorit, chiar dacă de foarte multe ori am avut și discuții în contradictoriu, normale, într-o democrație, de altfel. Acum, la final, cu unii ne-am și împăcat, dintre cei cu care ne-am certat. Fiindcă așa este normal să ne și împăcăm. Cu alții poate că ne vom împăca în viitor.  Să știți că cel mai dureros moment pentru un primar este cel în care nu se votează bugetul. Și este dureros momentul în care consilierii votează proiectele, dar nu votează bugetul pentru acele proiecte. Asta am să v-o spun ca o destăinuire a mea, ca primar. Este un lucru pe care nu l-am înțeles. L-am taxat de fiecare dată și am să o fac întotdeauna. În final vreau să vă doresc tuturor succes. Cu unii o să ne întâlnim în consiliul viitor, cu ceilalți o să ne întâlnim în oraș, fiindcă viața merge mai departe dincolo de politică. Și trebuie să învățăm cu toții că la un moment dat trebuie să avem puterea, demnitatea să recunoaștem că dreptatea nu o stabilim noi, în consiliu, dreptatea este împărțită de cetățeni în ziua votului. Vreau să le mulțumesc și tuturor celor care nu sunt prezenți astăzi aici din motive diverse, dar au fost membri activi ai CLM și s-au implicat”, a mai adăugat sursa citată.
 
Flori, diplome și pregătiri pentru noul mandat
Cu această ocazie, edilul-șef a anunțat că ședința de constituire a noului CLM Brăila va avea loc pe 22 octombrie, la ora 15:30 în Sala Mare a Palatului Administrativ.
”Acesta este motivul pentru care vă mulțumesc la finalul acestui mandat, vă doresc tuturor succes în domeniul de activitate către care o să vă îndreptați. Și pentru că am fost întotdeauna foarte direct, nu iubit de toți consilierii, am să închei mandatul în același stil și am să vă rog să îmi permiteți ca la final să oferim un buchet de flori doamnelor consilieri. Și așa cum am făcut și la finalul mandatului 2020, diplome tuturor celor care au votat bugetul”, a mai anunțat primarul.
Prima diplomă a fost oferită consilierului Vasile Cupcic. Primarul a precizat că îi va înmâna diploma și un buchet de flori, personal, soției fostului consilier.
”Acum să știți că este un moment foarte dificil, întotdeauna te gândești cu cine să începi. Să începi de fiecare dată cu doamnele? Să începi cu doamnele care și-au manifestat activitatea în Consiliul Local. Să începi cu cei mai dragi consilieri? A nu se interpreta într-un fel anume. Dar cred că obligația sau responsabilitatea morală este să începem cu viceprimarii și vreau să o invit pe doamna viceprimar Doinița Ciocan pentru a-i oferi o diplomă pentru activitatea desfășurată în beneficiul comunității locale în mandatul 2020 – 2024”, a mai transmis edilul-șef.
Următorul pe listă a fost viceprimarul Alexandru Jantea despre care Dragomir a apreciat că a fost uneori chiar ”mai acid” decât el. Apoi, primarul a invitat la buchete de flori și/sau diplome pe consilierii care și-au încetat activitatea înainte de încheierea mandatului la termen, în ordine alfabetică. A continuat cu doamnele membre ale CLM Brăila, tot în ordine alfabetică. Ulterior, le-a oferit diplome și celorlalți consilieri în ordine alfabetică. Alexandru Ionel și Constantin Sârbu au fost singurii membri din tabăra liberalilor care au primit diplome. Primarul a ținut să puncteze că nu a avut discuții niciodată cu Alexandru cât acesta era membru activ în PNL și că nu a fost vreun ”spion” al PSD în rândurile liberalilor. De asemenea, a afirmat în glumă că nici Sârbu nu a ”furnizat informații” către tabăra social-democraților deși și-ar fi dorit. După ce și-a luat diploma, Alexandru a declarat că adevăratul lui prieten este Florin Cîrligea, președintele AUR Brăila.
După acest moment, primarul Marian Dragomir l-a rugat pe PSD-istul Sorin Boșneag, președintele ședinței ordinare, să declare închise lucrările Consiliului.
 

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale

Publicat

în

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.

Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.

Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.

Ajutor după un incendiu devastator

Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.

Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.

Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.

În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.

Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente

Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.

Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.

Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.

În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.

Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.

Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită

Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.

Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.

Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.

În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.

Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.

Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.

Citește articolul complet

Administrație

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării

Publicat

în

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.

Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.

După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.

Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.

Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.

În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.

Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.

Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.

Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.

În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧