Social Media

ADMINISTRAȚIE

Administrația Dragomir. Fonduri externe pentru grădinițe

• consilierii municipali au aprobat, recent, noi etape pentru două proiecte realizate cu fonduri europene și de la bugetul de stat, cu valori deloc neglijabile • este vorba despre actualizarea indicatorilor tehnico-economici și a Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (DALI) pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea Grădiniței cu Program Prelungit, nr. 2 – proiect realizat cu finanțare locală și de la bugetul de stat (prin CNI) în valoare totală de 8.895.744,10 lei cu TVA • de asemenea, Proiectul Tehnic și indicatorii tehnico-economici pentru renovarea energetică a Grădiniței cu program prelungit nr. 51, cu finanțare prin Programul Regional 2021-2027, în valoare totală de 5.562.302,16 lei cu TVA

Publicat

în

Administrația Dragomir. Fonduri externe pentru grădinițe

Membrii Consiliului Local Municipal Brăila au aprobat noi etape pentru două proiecte realizate cu finanțare externă, care vizează reabilitarea și modernizarea a încă două grădinițe ce funcționează la nivelul orașului.

Mai precis, în ședința ordinară a CLM Brăila din luna ianuarie, consilierii municipali au dat ”undă verde” pentru actualizarea indicatorilor tehnico-economici și a Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (DALI) în privința proiectului de reabilitare, modernizare și dotare a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 2 (Str. Piața Poporului, nr. 7).

Investiția se realizează cu finanțare de la bugetul local și de la bugetul de stat prin Compania Națională de Investiții (CNI) SA. Totodată, au aprobat și Proiectul Tehnic și indicatorii tehnico-economici pentru renovarea energetică a Grădiniței cu program prelungit nr. 51. În acest caz, finanțarea se realizează prin Programul Regional 2021-2027, Obiectivul specific 2.1 – Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Trebuie subliniat că valoarea totală a proiectului de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 este de 8.895.744,10 lei cu TVA, din care construcția plus montajul se ridică la 5.063.053,04 lei cu TVA. Durata de realizare a obiectivului este de 18 luni. În ceea ce privește Grădinița nr. 51, valoarea totală a obiectivului de investiții este de 5.562.302,16 lei cu TVA, din care construcția și montajul înseamnă 2.840.175,86 lei cu TVA. Durata de estimare a execuției lucrărilor în acest caz este de 14 luni.

Ce se va face prin aceste proiecte

În cazul Grădiniței nr. 2, devizul general a fost întocmit de societatea Miron Com SRL. Potrivit raportului de specialitate al proiectului, actualizarea acestui deviz a avut loc în urma creșterii cotei TVA la 21%. Inițial indicatorii tehnico-economici și documentația au trecut de votul din CLM în luna martie 2025. La momentul respectiv valoarea totală era de 8.768.144,71 lei cu TVA, din care 4.980.733,93 lei cu TVA construcția plus montajul.

Practic, se propun următoarele intervenții: termoizolarea pereților exteriori cu termosistem vată minerală bazaltică 15 cm grosime; bordarea golurilor pentru uși și ferestre cu termosistem de minim 3 cm grosime; termoizolarea soclului, inclusiv 40 cm în pământ cu un strat de polistiren extrudat de 8 cm grosime; izolarea planșeului de peste ultimul etaj cu un strat de vată minerală bazaltică de 30 cm grosime, inclusiv refacerea hidroizolației și a sistemului de scurgere ape pluviale; sistem degivrare la nivelul acoperișului și la terasele de acces; consolidarea locală pentru aducerea clădirii în Clasă de risc seismic IV; refacerea integrală a finisajelor interioare; înlocuirea tâmplăriei interioare cu uși ușor igienizabile; înlocuirea hidroizolației de la nivelul acoperișului tip terasă și asigurarea scurgerii apelor pluviale; înlocuirea tâmplăriei existente cu una cu profil Aluminiu cu geam triplu termoizolant; realizarea scării exterioare de evacuare; asigurarea măsurilor pentru securitate la incendiu; refacerea instalațiilor electrice, termice, sanitare; montarea de panouri fotovoltaice pe acoperișul grădiniței; montarea unui sistem de încălzire cu pompe de căldură, suplimentar cu o centrală cu gaze naturală.

Proiect ambițios și pentru Grădinița cu program prelungit nr. 51

În ceea ce privește renovarea Grădiniței nr. 51, după cum se menționează în cadrul raportului de specialitate, municipalitatea dorește să implementeze într-o măsură cât mai mare proiecte cu finanțare din fonduri europene, cu scopul de a asigura o creștere a ratei de absorbție și pentru a contribui la dezvoltarea infrastructurii educaționale. În etapa de programare financiară 2021-2027 a fost depusă cererea de finanțare pentru obținerea finanțării nerambursabile din Programul Regional Sud-Est 2021-2027 pentru implementarea proiectului amintit.

Documentația tehnico-economică DALI a fost realizată de SC Bia Consproiect SRL, în baza unui contract încheiat în iunie 2023. Ulterior, a fost verificată la cerințele de calitate de SC Sistematic Proiect SRL, în baza unui alt contract din iulie 2023. Totodată, documentația tehnico-economică – Proiect tehnic și detalii de execuție a fost realizată de SC Cospro Construct SRL, în baza unui alt contract de servicii proiectare-realizare documentație faza II și execuție lucrări, încheiat în martie 2025 cu Asocierea SC Stinmex Cons SRL și SC Cospro Construct SRL. Și aceasta a fost verificată ulterior la cerințele de calitate tot de SC Sistematic Proiect SRL.

După cum se menționează în raportul de specialitate, obiectivul general al proiectului îl constituie îmbunătățirea calității mediului înconjurător și creșterea eficienței energetice a imobilului prin utilizarea surselor regenerabile de energie. Clădirea care face obiectul proiectului se află în domeniul public al Municipiului Brăila și este destinată activităților de învățământ. Lucrările de reabilitare termică propuse vor asigura creșterea performanței energetice și un confort termic corespunzător.

Conform expertizei tehnice, această clădire a fost proiectată de Centrul de proiectare Brăila și a avut destinația de grădiniță independentă cu patru grupe de 120 locuri, fiind finalizată în 1976. În prezent, se propune montarea unei instalații cu pompă de căldură aer-apă pentru încălzirea spațiilor și prepararea apei calde menajere; ventilație cu recuperare de căldură cu o eficiență de minim 80%; sistem de răcire aer-apă; o instalație de panouri fotovoltaice (va asigura iluminatul, aport de încălzire, aport la preparare); apă caldă menajeră, răcirea spațiilor, ventilarea spațiilor; schimbarea corpurilor de iluminat cu unele noi cu LED; schimbarea circuitelor electrice cu unele noi și adaptarea instalației la consumatorii noi propuși; schimbarea distribuției instalației de apă caldă menajeră și izolarea termică corespunzătoare a acestora; schimbarea robineților, a vanelor de sectorizare și golire și a tuturor armăturilor.

Proiectele au fost aprobate cu unanimitate de voturi.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile