Social Media

ADMINISTRAȚIE

Administrația Chiriac. Sprijin pentru baschetul brăilean

• consilierii județenii au aprobat, recent, un protocol de cooperare între Consiliul Județean Brăila și Federația Română de Baschet, în parteneriat cu clubul ACS Cuza Pirates Brăila, pentru organizarea ”Turneului Final al Campionatului Național Under 17 Masculin” la Brăila • aceștia și-au dat acordul pentru utilizarea de către baschetbaliști a Sălii Polivalente în perioada 6 – 8 martie, când se va desfășura campionatul • patronul ”Cuza Pirates” Mircea Totolici, le-a mulțumit public consilierilor pentru sprijinul acordat în ultimii opt ani

Publicat

în

Administrația Chiriac. Sprijin pentru baschetul brăilean

Membrii Consiliului Județean Brăila au fost de acord ca Sala Polivalentă să găzduiască, cu titlu gratuit, ”Turneul Final al Campionatului Național Under 17 Masculin” în acest weekend.

Mai exact, a fost aprobată încheierea unui protocol de cooperare între Unitatea Administrativ Teritorială – Județul Brăila, prin CJ Brăila și Federația Română de Baschet, în parteneriat cu clubul ACS Cuza Pirates Brăila, în vederea organizării evenimentului sportiv, ce va avea loc în perioada 6 – 8 martie.

După cum se precizează în referatul de aprobare al proiectului, pe 20 februarie, Federația Română de Baschet, alături de ”Cuza Pirates” Brăila, a trimis o adresă către Consiliul Județean Brăila prin care a solicitat punerea la dispoziție, cu titlu gratuit, a Sălii Polivalente ”Danubius” Brăila. Cererea a venit în vederea desfășurării evenimentului sportiv amintit.

Așa cum se știe, Sala Polivalentă, situată pe Strada Pietății nr. 1C, se află în proprietatea publică a Județului Brăila și în administrarea Consiliului Județean Brăila.

Scopul protocolului încheiat între cele trei entități este ”asigurarea cadrului dezvoltării continue a organizării și funcționării performante a sistemului național de educație fizică și sport, a aplicării corecte a prevederilor legale în vigoare, în vederea dezvoltării și întreținerii relațiilor de colaborare cu forurile internaționale de specialitate și cu asociațiile/federațiile naționale afiliate la acestea”, după cum se menționează la nivelul raportului. De asemenea, desfășurarea turneului de baschet ”Under 17 Masculin”https://obiectivbr.ro/turneul-final-under-17-trei-zile-cu-baschet-la-braila/, iar durata valabilității documentului este 6 – 8 martie 2026.

CJ Brăila și-a luat angajamentul, în baza protocolului, de a asigura spațiile necesare în incinta Sălii Polivalente pentru susținerea activităților convenite conform programului orar agreat de parteneri: foaier, sală de sport, vestiare pentru sportivi și grupuri sanitare. De asemenea, va pune la dispoziție logistica necesară desfășurării evenimentului sportiv. De cealaltă parte, Federația Română de Baschet și-a luat angajamentul că va asigura distribuirea materialelor de promovare a meciurilor și că le va afișa la aviziere; că materialele de promovare vor conține sigla Consiliului Județean Brăila; totodată că vor asigura accesul în sală în datele stabilite, astfel încât să nu fie periclitat programul de desfășurare a antrenamentelor și meciurilor.

Proiectul a fost introdus suplimentar pe ordinea de zi a ședinței ordinare a CJ Brăila din 26 februarie și a fost aprobat în unanimitate.

Mircea Totolici le-a mulțumit consilierilor județeni pentru sprijin

Patronul clubului ”Cuza Pirates” Brăila, Mircea Totolici, a fost prezent în sala de ședințe, iar la rubrica ”Alte probleme” a intervenit pentru a le mulțumi consilierilor pentru sprijinul acordat. Acesta s-a referit în mod special la proiectele clubului, finanțate de CJ Brăila în baza Legii 69/2000 a educației fizice și sportului în ultimii ani, care au condus indirect la turneul ce se va desfășura weekendul ce urmează.     

”Domnule președinte, domnilor consilieri, vreau să vă mulțumesc pentru că ați fost de acord cu susținerea proiectului nostru, cu organizarea turneului final la Sala Polivalentă, la Brăila. Este un eveniment important pentru sportul de echipă juvenil. S-a mai întâmplat în urmă cu 10 ani. Deci, o dată la zece ani și pentru noi este ceva extraordinar! Vreau să știți că finalitatea acestui turneu de baschet, participarea noastră în competiția națională, în primele opt echipe din România, se datorează în primul rând sprijinului dumneavoastră, ca și consilieri, ca instituție a consiliului județean. Mă refer la acele proiecte pe care noi le accesăm în ultimii șapte – opt ani. Deci, practic, aceasta este o finalitate a lor. Sunt două generații în care investim de opt ani, generația 2009 și generația 2010. Vă mulțumim! Se pot face și cu copiii din Brăila lucruri în genul acesta. Și sunt lucruri fantastice! Vă așteptăm la meciuri. O să încercăm să ne batem pentru o medalie. Copiii au nevoie de sprijinul dumneavoastră! Încă o dată, mulțumim pentru sprijinul acordat în organizarea acestui eveniment major pentru noi!”, a declarat Totolici, primind aplauze din partea consilierilor.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile