Social Media

VORBE DIN DUH

Adevărata Bucurie nu se ia înapoi vreodată

Publicat

în

De la începutul lunii octombrie 2020, ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat o nouă rubrică, „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. Am început astfel o Călătorie spre altceva, spre ceva frumos într-o lume pe care noi am urâțit-o! Vom fi însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
 
 
Adevărata Bucurie este doar continuă, pentru că nicio schimbare nu este posibilă în ceea ce este real. Ea este identică cu Adevărul, iar Adevărul nu cunoaște vreo schimbare.
Dumnezeu ne-a dat deja tot ceea ce ne dorim, însă nu tot ceea ce ne-a dat și primim, cât timp preferăm o iluzie care a creat o altă lume.
Totuși, El nu-și va lua niciodată înapoi ceea ce a dat, pentru că așa cum Fericirea noastră este Fericirea Lui, așa și Fericirea Lui este Fericirea noastră.
Oricând vei bate la ușa Lui pentru a-i primi Bucuria, El va deschide, pentru că așteaptă să primești ce este al tău dintotdeauna.
„Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide.
Că oricine cere ia, cel care caută află, și celui ce bate i se va deschide.
Sau cine este omul acela între voi care, de va cere fiul său pâine, oare el îi va da piatră?
Sau de-i va cere pește, oare el îi va da șarpe?
Deci, dacă voi, răi fiind, știți să dați daruri bune fiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El?”

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile