Să iubim natura
Acvila de câmp, o pasăre interesantă!
Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat o nouă rubrică „Să iubim natura” cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.
Acvila de câmp (Aquila heliaca) este o pasăre de pradă de-a dreptul imperială, după cum o recomandă numele ei în mai multe graiuri: Aigle impérial, Kaiseradler, Águila imperial oriental, Eastern Imperial Eagle sau doar Imperial Eagle. Orientală sau estică, deoarece există și acvila de câmp iberică sau Spanish Imperial Eagle (Aquila adalberti) în vestul continentului, care în trecut era considerată conspecifică cu acvila de câmp.
Noi am numit-o vulturoaică, vultan, pajură de câmp sau acvilă de câmp. Desigur, numele populare se suprapun uneori peste cele ale acvilei de munte, mult mai răspândită la noi.
Face parte din familia Accipitridae, familie ce conține peste 250 de specii de păsări de pradă, grupate în 70 de genuri, răspândite pe toate continentele planetei, mai puțin în Antarctica. Acvila de câmp este parte a genului Aquila cu alte aproape 40 de specii de păsări întâlnite în Europa, Asia și Africa.
Acvilă de talie mare, poate depăși 80 de centimetri de la cap la coadă și poate trece de 2 metri ca anvergură. Ca la mai toate răpitoarele, nu masculul este cel mai impozant, femela fiind cu 10% mai mare și cu până la 40% mai grea. În zbor, are silueta tipică a unei acvile, cu aripi late, întinse orizontal, terminate cu 7 remige primare (pene mari), vizibile individual ca niște degete. Pasărea ajunge la penajul de adult abia în al șaptelea an, trecând prin penajele succesive ale stadiilor de juvenil și subadult. Adultul este brun închis, părând chiar negru în zbor, cu capul și gâtul maronii gălbui. Pe umeri are două pete albe, ca un adevărat general cu epoleți. Coada gri, dungată, este terminată cu o bandă neagră.
Are o distribuție relativ continuă în Asia centrală și în Anatolia, dar fragmentată în estul Europei, aici fiind la limita arealului său. În afara sezonului de reproducere este foarte mobilă, iernând în sudul regiunilor de cuibărire, respectiv în sudul Asiei și în zona Orientului Mijlociu. Este o specie care preferă spațiile deschise, pădurile sau pâlcurile de arbori din zona de stepă sau de câmpie, adesea în apropierea apei. În România acvila de câmpie este prezentă ca specie cuibăritoare în Câmpia de Vest și probabil în Dobrogea. Dacă vremea e mai caldă, la final de februarie – început de martie pasărea apare deja în teritoriile de reproducere. Foarte rar apare și în alte zone ale țării, fără a cuibări. Deși poate fi întâlnită la noi tot anul, în sezonul rece este o specie eratică, extrem de mobilă. Adulții se deplasează pe distanțe destul de mari în căutarea hranei, în funcție de disponibilitatea acesteia și de condițiile meteo, cum ar fi gradul de acoperire cu zăpadă. Preferă zonele deschise și în perioada de iarnă, când poate fi văzută în compania altor păsări răpitoare. Imaturii sunt de departe cei mai călători membri ai familiei. Dacă în prima iarnă pot sta cu părinții în apropierea zonelor de cuibărire, în cei 5-6 ani cât le ia să devină adulți, vor străbate distanțe foarte mari. În 2012 un imatur de acvilă de câmp echipat cu transmițător satelitar în Ungaria a ajuns până în sud-vestul Nigerului, zburând cale de peste 4.000 de kilometri!
Hrana preferată sunt mamiferele mici și medii, în special popândăii și hamsterii, dar prinde și iepuri sau vulpi. Însă baza de selecție este foarte largă, în funcție de disponibilitatea hranei din regiunile de cuibărit. Păsări precum corvidele, păsările de apă sau chiar răpitoarele de noapte, reptile, amfibieni, crustacee sau insecte, toate completează meniul acestui răpitor. Pândește prada de la înălțime, fie din planare, fie din puncte fixe cum sunt arborii sau stâlpii, majoritatea fiind prinsă la nivelul solului, după ce pasărea se aruncă asupra sa. În sezonul rece, când hrana e mai greu de procurat, consumă și cadavre, pe care le împarte cu alte păsări de pradă, sau fură hrana altor acvile.
Acvila de câmp cuibărește solitar, precum majoritatea păsărilor de pradă. Preferă, cum spuneam, terenurile deschise și semideschise, cu arbori izolați sau grupați în pâlcuri. Cuibul e situat de regulă în arbori, la înălțime, dar poate cuibări și în tufărișuri. Printre arborii care găzduiesc pasărea se numără diferite specii de stejar, arțar, frasin sau tei. Fiind o pasăre impunătoare și cuibul va avea dimensiuni impresionante. Construcția de 1-1,5 metri în diametru și 60-70 de centimetri adâncime este realizată de către cei doi parteneri. Materialul de construcție sunt crengile mari, îmbinările acestora fiind căptușite cu crenguțe, iarbă, păr sau lână. Desigur, prin reparații și adăugiri în ani succesivi, cuibul poate crește suplimentar în dimensiuni. Regăsim și în cazul acvilei de câmp un obicei prezent la multe specii de dimensiuni mari, berze inclusiv, și anume existența mai multor cuiburi pe teritoriul propriu, folosite alternativ. Și, la fel ca în cazul cuiburilor de berze, apar și colocatarii, specii de vrăbii sau alte păsări răpitoare de talie mai mică.
Femela depune 2 sau 3 ouă, pe care le clocește, asistată alimentar de către partener. Dar de regulă, doar un pui supraviețuiește. Acesta va petrece prima iarnă împreună cu adulții și va avea nevoie de 5 sau 6 ani până când va fi capabil să se reproducă.
Statutul speciei
Acvila de câmp a suferit de-a lungul ultimelor secole un declin accentuat. La nivel mondial specia este considerată „vulnerabilă” (VU). La nivel european, după ultima evaluare, din 2021, specia este clasificată ca având „preocupare minimă” (LC) de către IUCN. Această aparentă situație pozitivă se datorează creșterii populației, ca urmare a măsurilor de conservare din proiectele derulate în Europa. Totuși, conform Atlasului European al păsărilor Cuibăritoare, publicat în 2020, s-a constatat o reducere cu 10% a distribuției.
La nivelul țării noastre, conform proaspăt publicatului document Lista Roșie a României, pasărea are statut de „critic periclitată” (CR). Acest statut se datorează faptului că este o specie extrem de rară, populația cuibăritoare este foarte mică, în prezent cunoscându-se cu certitudine doar 2 perechi.
Pajura imperială a fost cândva sursă de inspirație și de admirație pentru noi. Măreția ei a fost descrisă în povești și a așezat-o pe multe blazoane, cel mai cunoscut nouă fiind cel al Austro-Ungariei (căci e greu de spus care dintre acvilele prezente în trecut în acele teritorii și-a împrumutat silueta binecunoscutei monarhii, acvila de câmp sau cea de munte). Dar, aparent nu a fost suficient pentru a o pune la adăpost de rezultatele acțiunilor noastre. Am persecutat-o fără discernământ, alături de mai toate păsările de pradă. Am otrăvit-o, voit sau fără să ne gândim la consecințe, atunci când am încercat să eliminăm lupii. I-am tăiat arborii în care își făcea cuib, probabil cea mai mare lovitură pe care i-am dat-o. Iar aceste acțiuni au avut un efect devastator pentru o pasăre care se reproduce abia după 5 sau 6 ani, căreia rar îi supraviețuiește mai mult de un pui pe sezon, o pasăre aflată la noi la limita arealului ei de distribuție, aceasta însemnând oricum număr mic de perechi. Astfel, în jurul anilor 1970 acvila de câmp a dispărut din România ca specie cuibăritoare. Am așteptat până în 2016 pentru a avea din nou o cuibărire confirmată pe teritoriul țării noastre. Și dacă pentru reîntoarcerea pajurii imperiale nu avem probabil niciun merit, bunăstarea păsării de aici înainte depinde într-o măsură covârșitoare doar de noi.
În Brăila, am văzut specia într-un singur loc, dar pentru a o proteja am să păstrez locația secretă, este soluția aleasă de mine pentru unele specii de păsări care au nevoie de protecție.
Sursa de informare:
Să iubim natura
Lira Prieteniei la Brăila – etapa a IVa
În fiecare săptămână, așa cum a obișnuit cititorii, ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” vă oferă spre lectură și informare rubrica „Să iubim natura” cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.
În Brăila sunt și alte asociații de mediu care desfășoară activități interesante, cu impact la nivel național. Am mai scris despre asta și cu altă ocazie, dar de data aceasta trebuie să vă aduc la cunoștință că un grup inimos de oameni din Brăila se încăpățânează să organizeze un eveniment numit „Lira Prieteniei”, care a ajuns anul acesta la ediția a IV-a. Acești oameni s-au unit sub denumirea de Asociația de Turism și Ecologie Balta Mică a Brăilei.
Asociația A.T.E. Balta Mică a Brăilei este membră a Federației Române de Turism Sportiv și, în acest context, organizează și participă la acest tip de evenimente la nivel național. Menționez faptul că evenimentul de la Mărașu a fost organizat în colaborare cu Federația Națională de Turism Sportiv.
Dacă anul trecut acest eveniment a fost organizat în Lacu Sărat, anul acesta Mărașu a fost ales pentru ca invitații să poată vedea frumusețile Brăilei Sălbatice. Dacă aș numi doar câteva persoane care au muncit efectiv la organizarea acestui eveniment, poate aș omite pe cineva și nu ar fi corect față de aceștia. Cei care au făcut posibil acest eveniment nu sunt mulți și, credeți-mă, este foarte greu să reușești să organizezi o tabără pentru cel puțin 150 de persoane, la care să participe 18 cluburi de profil. Vă spun eu, care am mai organizat astfel de tabere, dar nu pentru mai mult de 20 de persoane. Totuși, trebuie să-l amintesc pe cel care este sufletul acestui eveniment de la Brăila, și anume Cristinel Ungureanu.
Acești oameni au obținut, înainte de toate, sponsorizări pentru a le asigura participanților masa, apa de băut și toate cele necesare, locul de campare și multe alte facilități, deoarece pot apărea probleme neprevăzute, iar distanța față de oraș este destul de mare. Să vă gândiți la faptul că peste 150 de persoane au venit din toată țara și au trebuit să ajungă în zona localității Mărașu, deoarece cazarea s-a făcut exclusiv la cort, locația fiind pusă la dispoziție de Primăria Mărașu. Organizatorii au reușit să găsească sponsorizările necesare pentru a duce la bun sfârșit acest eveniment.
Vă ofer aceste detalii pentru a înțelege faptul că această echipă, care a organizat acest important eveniment, a trebuit să fie atentă la foarte multe detalii organizatorice, deoarece era în joc imaginea sa, ca ONG, în cadrul Federației.
Acest eveniment este unul important deoarece reușește să promoveze zonele sălbatice din Brăila, iar iubitorii de natură din țară, care au participat la el, au făcut publicitate în mediul online prin imaginile foto și video postate de la fața locului pe rețelele de socializare. De asemenea, aceștia au avut ocazia să vadă frumusețile zonei, să se plimbe cu bărcile într-un tur organizat cu ajutorul celor de la Parcul Natural Balta Mică a Brăilei și să ducă acasă detalii despre aceste locuri frumoase din Brăila.
O să încerc să vă familiarizez cu o parte dintre activitățile desfășurate în cadrul acestei tabere, dar și cu celelalte asociații participante, deoarece au venit oameni de la Baia Mare, Cluj, Sibiu, Galați, Urziceni, Făgăraș, Focșani etc., adică oameni care au parcurs distanțe considerabile pentru a vedea aceste locuri frumoase din Brăila. Un astfel de eveniment reușește să facă publicitate județului nostru, ceea ce este foarte important.
Printre numeroasele concursuri organizate în cadrul taberei, care a avut loc în perioada 4-7 iunie, pot aminti: orientare nocturnă, triatlon, concurs de fotografie, concurs de caricatură, afiș ecologic, desen grafic, probe culturale și slide-show. Peste toate acestea s-a cântat muzică folk la focul de tabără, alături de invitați consacrați, Titus Constantin și Ionel Erimia.
De asemenea, au fost organizate momente culturale de către cluburile participante, care au făcut ca serile să fie unele de neuitat. Nu pot decât să felicit organizatorii acestui important eveniment și să le doresc puterea de a reuși să organizeze și să promoveze Brăila și în anii următori.
Să iubim natura
Păsările sălbatice și puii lor
În fiecare săptămână, așa cum a obișnuit cititorii, ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” vă oferă spre lectură și informare rubrica „Să iubim natura” cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.
Păsările sălbatice au comportamente diferite atunci când au pui sau când clocesc, de la specii care apără cuibul cu îndârjire până la specii care părăsesc cuibul pentru a se apăra pe ele, lăsând puii pradă sigură pentru păsările răpitoare și nu numai.
Interesant este comportamentul unor specii de păsări și am să enumăr câteva, nu am pretenția că le voi enumera pe toate: ciovlica ruginie, piciorong, ciocîntors, nagâț. Ce este interesant la aceste păsări? Să știți că atunci când din întâmplare, sau cu bună știință, ai găsit cuibul acestor specii de păsări sau te afli fără să știi în apropierea unui cuib, fie că vorbim de pontă sau de pui, începe un spectacol regizat special pentru a te îndepărta de cuib. Dacă sunt în aer, încep să facă o zarvă atât de mare încât nu știi ce ai făcut, încep să își facă nevoile în aer, în direcția ta, se prefac că au o aripă ruptă, cad la sol. Aici încep să se prefacă rănite, doar pentru a te îndepărta de cuib. Spectacolul este atât de interesant, încât nu știi ce ai pățit, de ce sunt atât de agitate, sau dacă pasărea este rănită cu adevărat.
La polul opus, o să vă vorbesc despre rațe și corcodei, specii care părăsesc cuibul, lăsând puii în voia sorții, atunci când sunt atacate de cele mai multe ori de cioara grivă, sau de păsările răpitoare care dau târcoale cuiburilor.
În această perioadă a anului, au început să apară puii, destul de firav, deoarece vremea nu prea a fost una prielnică, multe păsări sunt în întârziere în ceea ce privește eclozarea puilor, dar am observat deja pui de păsări. În afară de berze, am văzut pui de gâscă de vară, pui de nagâț, pui de rață mare, pui de lișiță, pui de corcodel mare, pui de găinușă de baltă, iar la acest sfârșit de săptămână am văzut și pui de lebădă de vară. Monitorizez o locație unde aștept cu nerăbdare să văd puii de corcodel cu gât roșu și nu în ultimul rând puii de rață roșie, specii pe care nu le-am întâlnit până acum cuibărind în zona respectivă, dar nu am să dau locație pentru a nu pune în pericol aceste păsări și mai ales puii lor. Nu am reușit să fotografiez de aproape puii de nagâț, deoarece distanța era destul de mare.
Cei mai mulți pui la o pereche au fost la lebăda de vară, aceasta are cinci pui, iar la polul opus, corcodelul mare care are un singur pui.
Sper ca aceste păsări să reușească să își crească puii deoarece locurile sunt pline de pericole la tot pasul, de la păsări răpitoare, la câini de stână și nu în ultimul rând la oameni, care de multe ori nu au gânduri din cele mai pașnice.
Am să vă postez câteva fotografii cu acești pui pentru a vă bucura de aceste făpturi minunate. Trebuie de asemenea să menționez faptul că fotografierea acestor pui se face destul de greu, deoarece părinții îi protejează, iar ei sunt destul de prudenți în a se arăta.
CELE MAI CITITE
