Social Media

SOCIAL

A scăzut numărul șomerilor brăileni

Publicat

în

* potrivit AJOFM Brăila, la sfârșitul lunii decembrie 2021, în evidențele instituției erau înregistrați 3.643 șomeri * rata șomajului a coborât la 2,99%, fiind cu 1,3 puncte procentuale mai mică decât valoarea înregistrată la 31 decembrie 2020
 
Numărul șomerilor brăileni este în scădere, potrivit unei statistici a Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Brăila. Concret, la finalul anului 2021, rata șomajului în județul nostru era de 2,99%, cu 1,3 puncte procentuale mai mică decât valoarea înregistrată la 31 decembrie 2020.
Potrivit AJOFM, la sfârșitul lunii decembrie 2021, în evidențele instituției erau înregistrați 3.643 șomeri (din care 1.506 femei). Din totalul șomerilor, 625 erau beneficiari de indemnizație de şomaj, iar 3.018 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 2.780 șomeri provin din mediul rural și 863 din mediul urban.
În ceea ce privește structura șomajului pe grupe de vârste, aceasta se prezintă astfel: cel mai mulți șomeri au între 40 și 49 ani (27% din totalul șomerilor), urmați de categoria de vârstă peste 55 ani (25%) și 50-55 ani (20%).
”Șomerii cu studii gimnaziale (33,05%) au ponderea cea mai mare în totalul șomerilor înregistrați în evidențele AJOFM Brăila, urmat de cei cu studii primare (23,52%) și cei fără studii (17,46%), iar 10,93 % au absolvit școală profesională/arte și meserii. Șomerii cu nivel de instruire liceal și postliceal reprezintă 11,31% din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii superioare sunt 3,73%”, se precizează pe site-ul AJOFM Brăila.
Referitor la structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, statistica se prezintă astfel: 1.571 persoane foarte greu ocupabile, 1.174 greu ocupabile, 639 mediu ocupabile, iar 259 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activității de profilare a persoanelor înregistrate în evidențele AJOFM Brăila.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile