Social Media

Național

A fost promulgată legea sprijinului prin cardul de energie. 750 de lei pe locuință sau gospodărie vulnerabilă, în 2024

Actualizat:
Timp de citire: 2 minute

• ajutorul va fi de maximum 750 de lei, acordat pe locuință sau gospodărie vulnerabilăBeneficiarii vor avea, astfel, un card de energie, fără valoare nominală, cu valabilitate pe teritoriul României, prin care se conferă titularului dreptul de a beneficia de sprijin pentru compensarea parțială a cheltuielilor cu energia, precum și pentru compensarea, începând cu data de 15 aprilie 2024, a costului aferent achiziției și montării unor sisteme de repartizare a costurilor cu energia termică, în imobile de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică sau dotate cu o sursă proprie locală de producere a energiei termice.
Pentru compensarea costului achiziției și montării unor sisteme de repartizare a costurilor cu energia termică, sprijinul acordat persoanelor vulnerabile este în valoare nominală de maximum 750 de lei, acordat pe locuință sau gospodărie vulnerabilă, numai după montarea de către o societate autorizată a unor sisteme de repartizare a costurilor cu energia termică, inclusiv robineți pentru reglarea consumului de energie termică, pe baza procesului verbal de montare și a facturii și poate fi utilizat până la data de 27 decembrie 2024.
Deținerea cardului de energie confirmă titularului calitatea de beneficiar al sprijinului pentru compensarea prețului la energie, respectiv pentru achitarea datoriilor curente și sau restante la furnizorii de energie, sau, după caz, al sprijinului pentru compensarea costului achiziției și montării unor sisteme de repartizare a costurilor cu energia termică. Nu are valoare nominală și nu poate face obiectul tranzacționării. Orice tentativă de tranzacționare atrage după sine anularea cardului de energie, precum și a dreptului de a deține sume în mandat poștal pentru a compensa prețul la energie.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Național

Călin Georgescu, trimis în judecată de DIICOT în dosarul de înșelăciune de 1,1 milioane de euro

Publicat

în

Călin Georgescu, trimis în judecată de DIICOT în dosarul de înșelăciune de 1,1 milioane de euro

Călin Georgescu a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT în dosarul în care este acuzat că ar fi coordonat o grupare care a înșelat un om de afaceri cu peste 1,1 milioane de euro. În același dosar a fost trimis în judecată și omul de afaceri Ionel Rusen.

Anchetatorii susțin că cei doi ar fi pus la punct un mecanism prin care promiteau finanțări de milioane de euro din străinătate, solicitând în schimb garanții financiare care ar fi ajuns în posesia grupării.

Potrivit DIICOT, gruparea ar fi fost constituită în septembrie 2021 și ar fi acționat până în octombrie 2023, în special pe teritoriul României, dar și în Marea Britanie. Procurorii susțin că Călin Georgescu, în vârstă de 64 de ani, ar fi avut rolul de lider, coordonând activitatea celorlalți membri și stabilind atribuțiile acestora.

Cum ar fi fost înșelat omul de afaceri cu peste un milion de euro

Conform anchetatorilor, membrii grupării ar fi abordat oameni de afaceri români, cărora le-ar fi prezentat posibilitatea obținerii unor finanțări importante de la instituții bancare din străinătate. În schimbul creditelor promise, persoanele interesate trebuiau să depună garanții bănești, care ar fi urmat să fie însușite de membrii grupării.

În cazul prezentat de procurori, reprezentantului unei societăți comerciale i s-ar fi promis o finanțare de 6 milioane de euro, printr-un contract de creditare cu o instituție financiară despre care suspecții ar fi afirmat că funcționează în Marea Britanie.

Anchetatorii susțin că Ionel Rusen și un cetățean italian s-ar fi prezentat drept persoane cu funcții de conducere în cadrul instituției financiare respective și ar fi solicitat depunerea unei garanții pentru acordarea împrumutului.

În decembrie 2021, reprezentantul firmei ar fi transferat două sume de bani, de 2.500 de euro și, respectiv, un milion de euro. Banii au ajuns într-un cont aparținând unei entități financiare cu sediul în Commonwealth of Dominica, deschis la o bancă din Elveția, potrivit informațiilor din rechizitoriu.

Ulterior, în ianuarie 2022, victimei i s-ar fi comunicat că finanțarea poate fi majorată până la 15 milioane de euro, însă era necesară o garanție suplimentară. În aceste condiții, reprezentantul societății ar fi transferat încă 100.000 de euro.

Prejudiciul total indicat de procurori depășește astfel 1,1 milioane de euro.

Ce acuzații li se aduc lui Călin Georgescu și Ionel Rusen

Procurorii DIICOT susțin că Georgescu ar fi coordonat întreaga activitate a grupării, atribuindu-le celorlalți participanți roluri precise în mecanismul prin care oamenii de afaceri erau convinși să transfere garanțiile financiare.

Cei doi inculpați au fost trimiși în judecată pentru constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.

În ceea ce îl privește pe cetățeanul italian menționat în anchetă, procurorii au dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor într-un dosar separat, inclusiv față de alte persoane care ar putea avea legătură cu faptele investigate.

Prin rechizitoriu, DIICOT a solicitat menținerea măsurilor asigurătorii și a măsurilor preventive dispuse în cauză. Dosarul a fost înaintat Tribunalului Ilfov, instanța care urmează să analizeze acuzațiile. Trimiterea în judecată nu echivalează cu stabilirea vinovăției. Cei doi inculpați beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Citește articolul complet

Național

Avertismentul lui Grindeanu: Prețul mare al energiei ar putea pune în pericol Dacia și Ford

Publicat

în

Avertismentul lui Grindeanu: Prețul mare al energiei ar putea pune în pericol Dacia și Ford

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a cerut măsuri urgente pentru reducerea prețurilor la energie și i-a solicitat ministrului Energiei să prezinte cât mai repede un plan concret. Liderul social-democrat a avertizat că prețurile ridicate ar putea afecta grav marile companii care produc în România.

Grindeanu a dat exemplul producătorilor auto Dacia și Ford, despre care spune că România nu își poate permite să îi piardă din cauza costurilor ridicate cu energia.

„Ministrul Energiei trebuie să vină cu un plan pe energie, pe prețuri la energie. Cred că avem cel mai mare preț din UE, sper să fiu contrazis, trebuie să fie prima prioritate”, a declarat Sorin Grindeanu.

„Nu vreau să avem pe conștiință că pleacă Dacia sau Ford”

Președintele PSD a atras atenția asupra efectelor pe care prețurile mari la energie le pot avea asupra competitivității companiilor care își desfășoară activitatea în România.

„Eu nu vreau să avem pe conștiință că pleacă Dacia sau Ford tocmai din cauza acestui preț ridicat la energie și să vedem care e planul și e de datoria Ministerului Energiei să-l prezinte urgent”, a avertizat Grindeanu.

Declarațiile au fost făcute în contextul în care liderul PSD a cerut Guvernului să accelereze măsurile pentru sprijinirea economiei și a companiilor românești.

Grindeanu cere măsuri pentru relansarea economiei

Sorin Grindeanu a susținut că firmele au nevoie de stabilitate și de măsuri concrete din partea autorităților. Printre problemele care trebuie rezolvate, acesta a menționat reducerea costurilor cu energia, achitarea datoriilor statului către companii și aplicarea măsurilor pentru relansarea economiei.

Liderul PSD a transmis, totodată, că taxele nu ar urma să crească și a cerut ca statul să își achite obligațiile către firme într-un termen de cel mult 90 de zile.

De asemenea, Grindeanu a vorbit despre necesitatea rambursării TVA pentru companiile considerate cu risc fiscal redus. „Vreau să transmit clar oamenilor de afaceri că taxele nu vor crește”, a declarat liderul PSD.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧