ÎNVĂȚĂMÂNT
30 septembrie, data limită de depunere a cererilor pentru drepturile financiare ale copiilor cu CES pentru anul școlar 2026-2027
• până pe 30 septembrie, părinții copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES) pot depune cererile pentru drepturile financiare din anul școlar 2026-2027 • la nivelul județului Brăila sunt în prezent aproximativ 1.200 de certificate CES valabile, potrivit Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE)
Părinții copiilor și elevilor cu cerințe educaționale speciale (CES) mai au la dispoziție până la 30 septembrie 2026 pentru a depune cererile prin care solicită drepturile financiare aferente anului școlar 2026-2027.
Dosarele se depun la unitatea de învățământ la care este înscris copilul, iar autoritățile atrag atenția că este important ca părinții să respecte termenul pentru a beneficia de sprijin încă de la începutul anului școlar.
Drepturile financiare sunt acordate copiilor, elevilor și tinerilor cu CES care dețin un certificat de orientare școlară și profesională emis de CJRAE/CMBRAE și sunt reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 564/2017.
30 septembrie, termenul pe care părinții trebuie să îl țină minte
Cererea pentru acordarea drepturilor financiare se depune, în mod obișnuit, în perioada 1-30 septembrie, la secretariatul școlii sau grădiniței unde este înscris copilul.
Există însă și o situație specială. Pentru copiii care primesc certificatul de orientare școlară și profesională după data de 30 septembrie, cererea poate fi depusă ulterior, după eliberarea certificatului, până la data de 15 a fiecărei luni.
”Este foarte important ca părinții să nu piardă din vedere termenul de 30 septembrie. Pentru copiii care au deja certificatul de orientare școlară și profesională valabil, cererea pentru drepturile financiare trebuie depusă la unitatea de învățământ în această perioadă.
În același timp, părinții ai căror copii sunt orientați școlar și profesional după 30 septembrie nu pierd dreptul de a solicita aceste beneficii. Ei pot depune cererea după eliberarea certificatului, până la data de 15 a fiecărei luni”, a explicat prof. Cristina Nazare, directorul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Brăila.
La Brăila, aproximativ 1.200 de certificate de orientare școlară și profesională
Directorul CJRAE Brăila a subliniat că numărul copiilor care beneficiază de măsuri și servicii educaționale adaptate este unul semnificativ la nivelul județului.
”La nivelul județului Brăila avem, în acest moment, aproximativ 1.200 de certificate de orientare școlară și profesională pentru copii și elevi cu cerințe educaționale speciale. În anul școlar 2025-2026, la nivelul CJRAE Brăila au fost eliberate sau reînnoite, acolo unde a fost cazul, 774 de certificate. De asemenea, în prezent, pentru 127 de elevi au fost eliberate certificate de orientare școlară și profesională pentru învățământ la domiciliu.
Aceste cifre arată atât nevoia de sprijin educațional individualizat, cât și preocuparea părinților și a specialiștilor pentru ca fiecare copil să beneficieze de forma de școlarizare potrivită nevoilor sale”, a declarat profesor Cristina Nazare, directorul CJRAE Brăila.
Aceasta a mai precizat că părinții trebuie să se adreseze unității de învățământ pentru depunerea documentelor necesare acordării drepturilor financiare, în baza certificatului de orientare școlară și profesională valabil.
Ce bani pot primi copiii cu CES
Printre drepturile financiare acordate copiilor cu CES se află alocația zilnică de hrană, precum și sumele destinate rechizitelor, îmbrăcămintei, încălțămintei, materialelor igienico-sanitare, manualelor, jucăriilor, transportului și materialelor cultural-sportive.
Începând cu 1 februarie 2026, alocația zilnică de hrană este de 32 de lei pentru fiecare zi eligibilă. În cazul copiilor care au și certificat de încadrare în grad de handicap, cuantumul poate ajunge la 48 de lei pe zi, ca urmare a majorării cu 50%, în condițiile prevăzute de legislație.
Suma pentru hrană se calculează în funcție de numărul zilelor de școlarizare și de prezența copilului la cursuri. Nu se acordă pentru absențele nemotivate, zilele de weekend, sărbătorile legale și vacanțele școlare. Plata alocației pentru hrană se face în primele 10 zile lucrătoare ale lunii pentru luna precedentă.
Cazarmamentul se acordă în două tranșe
Copiii cu CES beneficiază și de drepturi pentru:
- îmbrăcăminte
- încălțăminte
- rechizite
- materiale igienico-sanitare
- jucării
- transport
- materiale cultural-sportive
Acestea sunt cunoscute, în mod uzual, sub denumirea de cazarmament.
Valoarea diferă în funcție de vârsta beneficiarului:
- 0-2 ani – 580 de lei/an
- 3-6 ani – 789 de lei/an
- 7-13 ani – 968 de lei/an
- 14-17 ani – 1.195 de lei/an
- 18-26 de ani – 1.338 de lei/an
Sumele aferente acestor drepturi se acordă în două tranșe, potrivit prevederilor legale.
Bursa socială și drepturile CES pot fi acordate împreună
Un aspect important pentru părinți este că drepturile financiare acordate copiilor cu CES nu trebuie confundate cu bursa socială acordată pe criterii medicale. Ministerul Educației a precizat anterior că părinții nu trebuie să aleagă între bursa socială pe criterii medicale și drepturile financiare destinate copiilor cu CES, dacă sunt îndeplinite condițiile legale pentru fiecare dintre aceste forme de sprijin.
Ce trebuie să conțină dosarul
Pentru depunerea cererii sunt necesare, în copie, mai multe documente:
- certificatul de naștere al copilului
- actul de identitate al beneficiarului, dacă este cazul
- actul de identitate al părintelui sau reprezentantului legal
- certificatul de orientare școlară și profesională valabil, eliberat de CJRAE
- declarație pe propria răspundere că beneficiarul nu primește aceleași drepturi ca urmare a unei măsuri de protecție specială
- declarație pe propria răspundere privind folosirea sumelor primite exclusiv pentru scopurile prevăzute de legislație
Părinții care vor să solicite aceste drepturi pentru anul școlar 2026-2027 trebuie să rețină, așadar, data de 30 septembrie 2026 ca termen principal pentru depunerea dosarului. Pentru copiii care obțin certificatul de orientare școlară și profesională după această dată, cererea poate fi depusă ulterior, până la data de 15 a fiecărei luni, după eliberarea certificatului.
ARTICOLE CARE V-AR PUTEA INTERESA
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
DE ACELAȘI AUTOR



































