• brăilenii sunt așteptați duminică în număr cât mai mare să-și susțină favoritele • primul meci al formației brăilene din Grupa A a EHF European se...
* pacientul a fost internat în luna decembrie, la Brăila, iar ulterior a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie”, din București,...
• va avea loc o dublă lansare de carte: „Brăila acum o sută de ani: 1924 – documentar jurnalistic, completat și actualizat” și „Monografia comunității evreilor...
• la faza județeană au participat opt echipe Echipa Școlii Gimnaziale “Aurel Horneț” din Tudor Vladimirescu, pregătită de profesorul Florin Giurgiu, a câștigat etapa județeană...
• procurorii l-au trimis în fața instanței pe inculpatul T. Gabriel, cercetat sub control judiciar, pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe • pe 13...
• sportivii din Ianca au cucerit 32 de medalii • clubul coordonat de președintele Daniel Dumitrescu și-a trecut în cont medalii la naționale, la Romanian International...
• aproximativ 150 de solicitări pe zi la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Brăila în perioada sărbătorilor • Ambulanța a fost chemată la peste 2800 de...
S-au scurs peste 4 ani de când ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat o nouă rubrică, „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o...
• evenimentul, moderat de prof. Veronica Dobrin, are loc vineri, 10 ianuarie, ora 16:00, în Sala ProArte a Centrului de Creație Brăila • invitați: prof. dr....
• evenimentul are loc duminică, 12 ianuarie, ora 10:00, în Sala ProArte a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale • în cadrul evenimentului, va...