Social Media

Sănătate

SAJ Brăila, între infarcturi și colici biliare, în perioada sărbătorilor

Timp de citire: 5 minute

• aproximativ 150 de solicitări pe zi la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Brăila în perioada sărbătorilor • Ambulanța a fost chemată la peste 2800 de cazuri în 19 zile  • bilanț alarmant: 59 de decese și 14 tentative de suicid
 
Perioada sărbătorilor de iarnă s-a dovedit, încă o dată, extrem de solicitantă pentru Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Brăila. Conform datelor oficiale transmise, în perioada 20 decembrie 2024 – 07 ianuarie 2025, au fost peste 2.800 de solicitări înregistrate, media zilnică fiind de aproximativ 150 de intervenții, multe dintre acestea reprezentând urgențe majore ce au pus viața pacienților în pericol, o cifră care reflectă atât complexitatea situațiilor medicale, cât și utilizarea, uneori la limită, a resurselor disponibile.
 
Cifre alarmante în perioada sărbătorilor
Creșterea semnificativă a numărului de solicitări din această perioadă reflectă atât impactul specific sărbătorilor – abuzuri alimentare, consum excesiv de alcool, stres și depresie – cât și o serie de probleme de sănătate cronice agravate.
Din totalul solicitărilor, numeroase cazuri au fost urgențe grave care au necesitat intervenții rapide și complexe cum ar fi: accidentele vasculare cerebrale (AVC) – 30 de pacienți au avut nevoie de intervenție medicală de urgență. În ceea ce privește tentativele de suicid, au fost raportate 14 cazuri, un număr îngrijorător care reflectă incidența crescută a problemelor psihologice în această perioadă. În plus, pentru 46 de pacienți s-a necesitat sprijin medical din cauza unor episoade severe de depresie. În perioada menționată, 24 de persoane au suferit atacuri de cord, fiind preluate de Ambulanță. Opt persoane aflate în situații critice au fost resuscitate la fața locului de medicii și asistentele din cadrul SAJ. Din păcate, au fost și situații în care nu s-a mai putut face nimic, echipajele SAJ constatând decesul a 59 de persoane în perioada menționată.
Tot în perioada sărbătorilor de iarnă, Ambulanța a intervenit la 28 de accidente rutiere, dintre care 17 au fost considerate grave.
Probleme frecvente, dar evitabile
În afară de cazurile critice, un volum important de apeluri a fost generat de afecțiuni mai puțin severe: colici abdominale, renale și biliare – 369 de pacienți au solicitat ajutor medical, multe dintre aceste probleme fiind legate de excesul alimentar specific sărbătorilor, crize hipertensive (HTA). Alte 153 de persoane au acuzat simptome severe legate de infecții respiratorii și răceli. Au fost preluați și 134 de pacienți diagnosticați cu diverse afecțiuni psihice, multe dintre ele amplificate de consumul excesiv de alcool.„Este esențial ca populația să înțeleagă că Ambulanța este destinată urgențelor care pun viața în pericol. Solicitările pentru afecțiuni minore consumă timp și resurse care ar putea salva vieți în alte situații”, a precizat șeful SAJ.
Un sistem sub presiune
Consumul excesiv de alcool a fost un factor major în 30 de cazuri de agresiuni fizice raportate. În plus, numeroase solicitări au fost generate de tulburări de comportament cauzate de etilism acut, probleme care ar fi putut fi prevenite. Multe dintre aceste situații nu necesită intervenția de urgență și ar fi putut fi evitate printr-o conduită responsabilă, gestionate la nivelul medicului de familie sau prin consultarea unui specialist.
„Consumul exagerat de alcool nu doar că pune sănătatea consumatorului în pericol, dar creează și situații care necesită intervenția noastră, cum sunt agresiunile și crizele de comportament. Acest lucru se poate evita prin responsabilitate individuală”, a adăugat șeful SAJ Brăila.
 
Bilanț pe anul 2024 și apel la responsabilitate
În 2024, Ambulanța a intervenit în 55.258 de cazuri, cifră care evidențiază presiunea constantă asupra sistemului de urgență. Medicii atrag atenția asupra utilizării responsabile a resurselor, recomandând: apelarea Ambulanței doar în cazuri de urgență majoră, care pun în pericol viața, gestionarea problemelor minore prin consultarea medicului de familie sau a specialiștilor și nu în ultimul rând adoptarea unui stil de viață echilibrat pentru a preveni situațiile de criză medicală.
Cu o medie zilnică de 150 de cazuri, multe dintre ele evitabile, perioada sărbătorilor rămâne una dintre cele mai solicitante pentru personalul medical. Managerul SAJ Brăila, doctor Viorica IUGA, face un apel la populație ”să utilizeze responsabil serviciile de urgență. Ambulanța trebuie solicitată pentru urgențele reale, cum sunt accidentele, stopurile cardiorespiratorii sau alte situații critice. Problemele minore pot fi rezolvate prin alte mijloace, fără a bloca resursele necesare salvării de vieți”. Aceasta a  mulțumit echipajelor pentru efortul depus într-o perioadă atât de dificilă și a subliniat că utilizarea judicioasă a resurselor este esențială pentru un răspuns prompt și eficient în cazurile care contează cu adevărat.
 

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sănătate

Galațiul marchează Ziua Mondială de Combatere a Diabetului printr-o amplă campanie de informare, prevenție și testare gratuită

Publicat

în

Galațiul marchează Ziua Mondială de Combatere a Diabetului printr-o amplă campanie de informare, prevenție și testare gratuită

Diabetul zaharat reprezintă una dintre cele mai importante provocări de sănătate publică ale prezentului, cu un impact semnificativ asupra calității vieții și asupra sistemului medical.

Creșterea numărului de persoane afectate, asocierea frecventă cu obezitatea și complicațiile pe care le poate genera transformă prevenția, diagnosticarea precoce și educația pentru sănătate în priorități esențiale.

Ziua Mondială de Combatere a Diabetului, marcată anual la 14 noiembrie, reprezintă un prilej de a atrage atenția asupra importanței unui stil de viață sănătos, a controalelor medicale periodice și a identificării timpurii a factorilor de risc. Este, totodată, un moment de solidaritate și responsabilitate, în care profesioniștii din domeniul sănătății și comunitatea sunt invitați să se implice activ în prevenirea și controlul acestei afecțiuni.

În acest context, Revista Repere Medicale organizează conferința „Diabetul zaharat și obezitatea: o asociere cu impact major asupra sănătății”, un eveniment dedicat informării, dialogului interdisciplinar și promovării prevenției.

Conferința va avea loc în data de 12 noiembrie 2026, începând cu ora 09:00, la Grădina Botanică din Galați și va reuni profesioniști din domeniul medical, într-un demers de conștientizare a legăturii dintre diabetul zaharat și obezitate, precum și a implicațiilor acestora asupra sănătății individuale și publice.

Evenimentul este realizat cu sprijinul Consiliului Județean Galați, Colegiului Medicilor Galați, Facultății de Medicină și Farmacie Galați și OAMMR, având ca parteneri GL – PHARMA, NATURALIS de la CATENA, Scan Expert și Reuma Diagnostic.

Testare gratuită a glicemiei – prevenția începe cu un gest simplu!

Acțiunile dedicate Zilei Mondiale de Combatere a Diabetului vor continua printr-o campanie de testare gratuită a glicemiei, desfășurată în mai multe locații, pentru a facilita accesul populației la evaluarea unuia dintre cei mai importanți indicatori ai sănătății metabolice.

Programul acțiunilor:

  • 14 și 15 noiembrie 2026 | Selgros Galați | 10:00–13:00 – determinarea gratuită a glicemiei, cu sprijinul echipei medicale Regina Maria.
  • 14 noiembrie 2026 | Brăila Mall | 10:00–18:00 – acțiune de testare și informare medicală, sub îndrumarea șef lucrări dr. Cristina Chiriță Voineag.
  • 15 noiembrie 2026 | Casa de Cultură Ianca | 10:00–13:00 – determinarea gratuită a glicemiei și promovarea prevenției diabetului zaharat.

Prin aceste inițiative, ne dorim să aducem prevenția mai aproape de oameni și să transmitem un mesaj simplu, dar esențial: diabetul zaharat poate fi ținut sub control, iar identificarea precoce a riscurilor poate face diferența.

Un test simplu poate fi primul pas către o viață mai sănătoasă.

Sănătatea începe cu informarea, continuă cu prevenția și se construiește prin responsabilitate și implicare.

Revista Repere Medicale

Împreună pentru sănătate. Împreună pentru prevenție.

Citește articolul complet

Sănătate

Planul Național de Diabet, departe de realitatea sistemului medical românesc

Publicat

în

Planul Național de Diabet, departe de realitatea sistemului medical românesc

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a criticat Planul Național de Diabet, despre care spune că nu a putut fi aplicat deoarece prevederile sale nu corespundeau realităților din sistemul medical românesc. Oficialul a anunțat că își dorește elaborarea unui nou document, cu obiective clare și măsuri care să poată fi puse în practică.

Declarațiile au fost făcute marți, 3 noiembrie, la lansarea campaniei de construire a primei Clinici Universitare Integrate de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru Copii din România.

Ministrul Sănătății: Multe planuri sunt adevărate teze de doctorat

Alexandru Rogobete susține că numeroase strategii și planuri naționale au rămas neimplementate deoarece au fost construite în jurul unor obiective prea numeroase și greu de realizat.

„Multe planuri sunt întârziate şi multe din ele, din punctul meu de vedere, sunt adevărate teze de doctorat care nu pot fi puse în aplicare. Pentru că au fost scrise de tot felul de specialişti în domeniu, cadre universitare care au vrut să arate că ştiu să scrie mult, dar lucrurile foarte multe obiective, acţiuni care nu pot fi puse în aplicare şi avem aceste exemple din trecut”, a declarat ministrul.

Oficialul a explicat că documentele pe care le-a coordonat au fost concepute astfel încât să conțină obiective punctuale, indicatori măsurabili și acțiuni care pot fi realizate efectiv.

În ceea ce privește Planul Național de Diabet, ministrul a afirmat că acesta nu a fost aplicat din cauza diferenței dintre prevederile documentului și posibilitățile reale ale sistemului sanitar.

„Planul Naţional de Diabet nu a fost pus în aplicare pentru că a fost un basm, un roman, un plan care depăşeşte cu mult capacitatea sistemului de sănătate şi a României de a fi pus în aplicare şi nu pentru că am fi incompetenţi, ci pentru că ce scrie în acel plan nu are legătură cu realitatea din sistemul de sănătate”, a declarat Alexandru Rogobete.

Pacienții cu diabet ar putea primi mai ușor senzorii și pompele de insulină

O altă schimbare pe care ministrul Sănătății vrea să o introducă vizează accesul pacienților dependenți de insulină la dispozitivele medicale necesare monitorizării și tratamentului.

În prezent, aceștia trebuie să parcurgă mai multe etape și să ajungă la diferite cabinete medicale pentru a obține senzorii de monitorizare a glicemiei și pompele de insulină.

Alexandru Rogobete spune că își dorește simplificarea procedurilor și introducerea posibilității de eliberare a acestor dispozitive prin farmaciile cu circuit deschis.

„Îmi doresc să scoatem această plimbare inutilă a pacienţilor între cabinetele medicale pentru a-şi achiziţiona senzorii şi pompele de insulină. Îmi doresc să deschidem în circuitul de farmacii cu lanţ deschis, oricum statul le plăteşte, oricum sunt compensate şi gratuite. Eu nu văd rostul pentru ce un pacient care ştim că are diabet să stea cu orele şi să-l plimbăm între cabinetele din ambulatoriu doar pentru a-şi primi acele dispozitive medicale, repet, care oricum sunt gratuite”, a afirmat ministrul.

Un nou Plan Național de Diabet, anunțat de ministru

În ceea ce privește viitorul Plan Național de Diabet, Alexandru Rogobete a anunțat că documentul va fi regândit și va avea o structură mai simplă, cu măsuri care să poată fi aplicate în sistemul medical. „Vom discuta şi vă asigur că va fi unul suplu, la obiect şi care va putea fi pus în aplicare. În cel mai scurt timp posibil”, a mai declarat ministrul Sănătății.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧