• la Brăila, la seria a V-a a acestui program, parteneri au fost Biblioteca Județeană “Panait Istrati”, Clubul Sportiv Municipal Brăila, Asociația Județeană de Oină, CS...
• miercuri, 9 noiembrie, are loc Concertul simfonic susținut de violonista Simina Croitoru și Orchestra de cameră „George Cavadia” Brăila • „Una dintre cele mai în...
* Gloria Movila Miresii a câștigat la Plopu și a ajuns la 2 puncte de podium * Viitorul Galbenu a câștigat fără joc meciul cu Comagrim...
* inculpatul B.E. a fost cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată (4 acte materiale), după ce a...
* decizia de numire a fost emisă de prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, și publicată în Monitorul Oficial * în calitate de vicepreședinte INS, conf. dr. Marian...
• în perioada 27 -31 octombrie, Poliția Locală a prins în flagrant și amendat 16 persoane care aruncau gunoaie pe domeniul public, spărgeau semințe sau consumau...
• evenimentul include un spectacol de muzică folk oferit de „Generațiile Mici”, sceneta „Iedul cu trei capre”, pregătită de „Trupa de Pitici” și spectacolul de muzică...
• la prima conferință de presă pe care a susținut-o la Brăila, noul președinte al Daciei Unirea a anunțat că vrea să-și pună în practică ideile...
• Departamentul de Comerț al Ambasadei Statelor Unite ale Americii a organizat o vizită la Brăila, la care au participat reprezentanții a numeroase firme americane din...
• este vorba de o suprafață marcată de 1.200 mp, din care 400 mp treceri de pietoni, precizează conducerea SUPAGL Brăila, care se ocupă de lucrări...