* este vorba despre căminele ”Sfânta Maria”, ”Sfinții Petru și Pavel” și Lacul Sărat, acolo unde circa jumătate dintre vârstnici și-au exprimat dorința de a primi...
Frateeee, mare-i grădina Lui Dumnezeu! Nea Canciu nici nu s-a așezat bine pe scaunul de inspector școlar general că a și tras repede două “dume” una...
* apreciază Tinca Rusu Preda, președinte al Uniunii Județene a Pensionarilor din Brăila Dacă în alți ani, la Uniunea Județeană a Pensionarilor din Brăila se...
De la începutul lunii octombrie 2020, ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat o nouă rubrică, „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă...
Nu știu să mai existe multe țări în lume în care locurile de parcare rezervate persoanelor cu handicap să fie ocupate, fără nicio rușine sau o...
Marius Cătălin Negru are 37 de ani, este inginer, a absolvit Universitatea Dunărea de Jos, Facultatea de Inginerie, specializarea – Ingineria sistemelor biotehnice și ecologice șI...
* europarlamentarul PSD Brăila Mihai Tudose nu este deloc de acord cu abordarea ministrului investițiilor și fondurilor europene, Cristian Ghinea, cu atât mai puțin cu Planul...
* propuneri formulate de brăileni în acest sens circulă pe rețelele de socializare * conducerile Consiliului Județean și Primăriei nu resping ideea ci, dimpotrivă, spun că...
* la capăt de linie există personal specializat care execută dezinfecția autobuzelor și a tramvaielor aflate pe traseu, după fiecare cursă, precizează conducerea SC Braicar SA...
* continuă seria investițiilor care vizează mărirea capacității rețelelor de distribuție, ca să scăpăm de problema avariilor din ultima perioadă* astfel, după investiția de 9 milioane...