Social
„Cu credință și cu încredere în cei care ne conduc, putem depăși toate greutățile!”
* apreciază Tinca Rusu Preda, președinte al Uniunii Județene a Pensionarilor din Brăila
Dacă în alți ani, la Uniunea Județeană a Pensionarilor din Brăila se organizau tot felul de activități, de la excursii, pelerinaje, la jocul de șah, seri dansante, sau alte metode de destindere și relaxare, anul 2020 a fost un an atipic, un an cu restricții și provocări pe toate planurile. Cu toate acestea, președintele filialei județene, Tinca Rusu Preda, a reușit să fie alături de persoanele vârstnice atât în momente de bucurie, participând la diverse manifestări culturale, cât și atunci când membrii Uniunii au avut nevoie de ajutor.
– Anul care s-a încheiat a adus pentru întreaga planetă un virus ucigaș, distanțare socială și tot felul de restricții. Pentru persoanele vârstnice, maladia Covid-19 reprezintă un risc în plus. Cum a fost pentru dumneavoastră și pentru membrii Uniunii Județene a Pensionarilor din Brăila anul 2020?
– Pentru mine și pentru Uniune, anul 2020 a fost un an cu multe încercări, deoarece, asupra celor vârstnici s-a abătut această pandemie care a secerat ființe după tot globul, iar persoanele vârstnice au fost, într-adevăr, cele mai afectate. În această perioadă, au plecat din această lume cunoscuți, colegi de-ai mei, persoane apropiate. Dar și în condiții de pandemie, membrii Uniunii Județene au participat la mai multe evenimente culturale, dar și la activități de caritate.
– Care au fost cele mai importante acțiuni pe care le-ați desfășurat în condiții de pandemie?
– Printre activitățile la care am participat în cursul anului trecut pot menționa manifestările culturale desfășurate în Grădina Mare – de ziua lui Eminescu, pe 15 iunie și de Ziua Marinei, pe 15 august. Am mai participat la lansările de carte care au avut loc la Biblioteca Județeană, la Casa Tineretului și la Centrul de Creație, dar și la alte manifestări. Aș vrea să precizez că avem o colaborare deosebită cu instituțiile de cultură din Brăila, în mod special cu Centrul de Creație, care ne invită la diferite acțiuni pe care le organizează.
– În calitate de președinte al filialei județene, știu că v-ați implicat personal în rezolvarea unor probleme ale pensionarilor din Brăila. Ne puteți da câteva exemple?
– Da, pot spune că m-am implicat să ajut persoanele vârstnice, membri ai Uniunii, care sunt în suferință, persoane bolnave, singure sau care au nevoie de ajutor. În aceste condiții, merg cu pensionarii la medici, le iau scrisorile medicale, îi însoțesc la vaccinare pe cei care nu pot merge, iar de sărbători mă deplasez la domiciliul acestora și le ofer darurile date de Uniune și de Primăria Municipiului Brăila.
– Ce părere aveți despre vaccinarea anticovid?
– Despre acest vaccin, cred că noi trebuie să îl facem, fiindcă este necesar pentru sănătatea noastră, a familiilor noastre și a celor din jur. Personal, voi face vaccinul, pentru că sunt deja programată.
– Cum ați început anul 2021?
– Am început anul acesta bine, cu sănătate și cu putere de muncă. Dar aș vrea să precizez că, zilnic, din ce în ce mai mulți pensionari ne trec pragul și ne întreabă despre recalcularea pensiilor, pentru că sunt tot felul de știri despre asta. Știu că recalcularea pensiilor este o problemă care ne preocupă pe fiecare dintre noi, dar, pot spune că avem o relație foarte bună cu Direcția Muncii și Casa Județeană de Pensii și știu că personalul de acolo se implică și lucrează la rezolvarea acestor probleme. De aceea, i-aș ruga pe membrii Uniunii Județene să aibă încredere și răbdare, că lucrurile se vor clarifica.
– Care sunt principalele obiective pentru anul în curs?
– Pentru anul în curs ne-am propus să fim în continuare alături de autoritățile locale, cât și de membrii noștri și ne vom implica în acțiuni de caritate, dar și în cele culturale, care se vor desfășura chiar și în condiții de pandemie.
– Ce mesaj transmiteți pensionarilor, dar și tuturor brăilenilor, la început de an?
– La început de an și cu ocazia Zilei Municipiului Brăila, transmit brăilenilor să nu își piardă speranța și să avem încredere că vom depăși această perioadă de criză și că viața noastră va intra din nou pe un făgaș de normalitate. Cu credință și cu încredere în cei care ne conduc, putem depăși toate greutățile. În speranța că totul va fi bine, urez pensionarilor, dar și tuturor brăilenilor un sincer și călduros LA MULȚI ANI!
– Vă mulțumesc pentru aceste cuvinte și vă dorim sănătate și putere de muncă în continuare!
Vorbe din duh
E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu
Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.
„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)
„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)
„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)
Social
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.
Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.
Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.
Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.
Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.
Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.
Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027
Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.
Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.
Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.
Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.
Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie
Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.
În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.
Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.






















