• potrivit Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), falşii comisari “desfăşoară activităţi ilegale de control, prin utilizarea unor legitimaţii asemănătoare cu cele oficiale” • totodată, aceştia...
• zidul exterior al clădirii de pe strada Mihai Eminescu nr. 44 care, în decembrie 2018, s-a prăbuşit pe trotuar din cauza stării avansate de degradare...
• Cristina Oana Păroiu, fata din Brăila care suferă de tetrapareză spastică, o boală care, în timp, i-a adus multe complicaţii, pleacă astăzi în Germania, acolo...
• poemul “Luceafărul” al lui Mihai Eminescu a fost publicat, pentru prima dată în România, la Brăila • este vorba de numărul din 25 iulie 1883...
Nu este vorba despre medicul Mircea Beuran. Nu este vorba despre cât de bun este medicul Mircea Beuran sau oricare alt medic. Nu este vorba nici...
• este vorba despre un proiect investiţional aprobat, ieri, de consilierii municipali, în cadrul unei şedinţe extraordinare • urgenţa şedinţei a fost dată de faptul că...
• alocaţiile vor ajunge la 300 lei, respectiv 600 lei • în Brăila, datele oficiale arată că peste 49.000 copii beneficiază de acest drept Alocaţiile...
• meciul are loc astăzi, de la ora 17.00, în Sala Polivalentă • partida este arbitrată de Octavian Fâneaţă şi Ştefan Hendrea (Maramureş) Una dintre...
• indivizii au atacat un angajat care avea banii asupra lui • în noaptea de luni spre marţi, un tânăr a plecat de la fast-food-ul din...
• europarlamentarul brăilean Mihai Tudose a explicat în cadrul Conferinţei Extraordinare a organizaţiei din 10 ianuarie motivele pentru care a plecat din PSD, cum a luat...