Social
Cristina, adolescenta de 14 ani bolnavă de tetrapareză spastică, începe drumul spre o viaţă normală
• Cristina Oana Păroiu, fata din Brăila care suferă de tetrapareză spastică, o boală care, în timp, i-a adus multe complicaţii, pleacă astăzi în Germania, acolo unde va fi supusă unei noi intervenţii chirurgicale şi, speră fata, ultima • chiar dacă costurile intervenţiei vor fi acoperite integral prin CNAS, Cristina are în continuare nevoie de sprijin • mama acesteia trebuie să plătească spitalizarea pentru a fi alături de fiica ei în această grea încercare • orice donaţie contează!
Pleacă la drum cu speranţa că se va întoarce acasă sănătoasă! Cristina-Oana Păroiu, adolescenta de 14 ani din satul Scorţaru Vechi, comuna Tudor Vladimirescu, a pornit ieri spre clinica din Germania, acolo unde va fi supusă unei intervenţii chirurgicale care îi poate reda bucuria. Aşa cum v-am mai informat, tânăra poartă pe umeri, încă din primul an de viaţă, o boală cumplită, care a crescut o dată cu ea. Este vorba despre tetrapareză spastică, o boală care, în timp, s-a multiplicat şi s-a transformat într-o insuficienţă motorie de cauză centrală, scolioză neurologică, genu flexum bilateral, picior plat valg secundar şi cot stâng flectat şi pronat, iar ultimele analize medicale arată că situaţia s-a agravat. Din cauza complexităţii bolii, Oana a intrat şi în evidenţa clinicii Clinica SRH Karlsbad din Germania, care are dotarea necesară pentru astfel de cazuri. La această clinică, copila va efectua o nouă operaţie, poate cea mai importantă dintre cele pe care le-a suportat până acum. Şi poate ultima! Costurile acesteia vor fi acoperite integral prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, numai că spitalizarea mamei sale trebuie suportată din propriul buzunar, care se ridică la 4.000 de euro.
Cotidianul “Obiectiv – Vocea Brăilei” şi Asociaţia “Pentru Adevăr” au fost alături de adolescentă şi au desfăşurat o campanie de strângere de fonduri în luna decembrie, unde s-au adunat în donaţii de 8.210 lei. Prin generozitatea dumneavoastră, fata reuşeşte acum să spere la o nouă viaţă. Iar săptămâna trecută alte trei donaţii, fiecare în valoare de 100 lei, au sosit la redacţie. Raluca F. şi alţi doi donatori care au preferat să îşi păstreze anonimatul i-au urat adolescentei multă sănătate şi speră ca intervenţia pe care o va face în Germani să fie un succes.
Din păcate, Gica Păroiu, mama Cristinei, nu a reuşit să strângă toţi cei 4.000 euro, însă a pleacat la drum cu banii pe care îi are la acest moment pentru că altfel riscă să piardă decontarea operaţiei de către CNAS, intervenţia fiind deja programată. Însă, cum orice mamă face orice pentru puiul ei, femeia speră că în zilele ce vin oamenii cu suflet mare o vor ajuta să acopere întreaga sumă necesară costurilor de spitalizare.
De aceea, cotidianul “Obiectiv” şi Asociaţia “Pentru Adevăr” vă îndeamnă să fiţi în continuare alături de Cristina Oana Păroiu şi să faceţi donaţii pentru ca adolescenta să se bucure de o viaţă normală şi să scape de scaunul cu rotile.
Cine doreşte să o ajute poate depune bani în contul mamei acesteia, Păroiu Gica, deschis la CEC Bank:
RO68CECEC001946207788411
De asemenea, vă aşteptăm donaţiile săptămâna aceasta la sediul redacţiei cotidianului “Obiectiv – Vocea Brăilei”, de pe strada Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2, între orele 10.00-17.00. Toate sumele strânse vor fi făcute publice, toţi banii strânşi urmând a fi donaţi familiei Cristinei pentru ca mama ei să o poată rămâne alături de fată la clinica din străinătate.
Vorbe din duh
E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu
Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.
„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)
„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)
„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)
Social
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.
Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.
Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.
Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.
Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.
Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.
Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027
Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.
Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.
Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.
Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.
Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie
Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.
În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.
Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.






















